Victoria Petrenciuc și Patricia Moldovan reprezintă Maramureșul la Festivalul-concurs național „Pe deal la Teleormănel” - 2 ore în urmă
Preselecție la fotbal în Maramureș: ASSG Băița de sub Codru își mărește echipa! - 2 ore în urmă
Pistele de biciclete împart opiniile în Baia Mare. Două perspective asupra aceleiași schimbări - 2 ore în urmă
Maramureșenii de pretutindeni se întâlnesc la Baia Mare. Prima Convenție Maramureșeană pune în discuție viitorul județului - 3 ore în urmă
Spectacol umoristic și muzical: Radu Pietreanu urcă pe scenă în Baia Mare - 3 ore în urmă
Copiii din centrele sociale din Sighetu Marmației, informați privind prevenirea bullying-ului și cyberbullying-ului - 3 ore în urmă
Servicii sociale gratuite pentru persoanele vârstnice din comunele Rona de Jos și Rona de Sus - 3 ore în urmă
Zeci de copii și tineri cu nevoi speciale din Maramureș au descoperit frumusețea litoralului - 4 ore în urmă
Un autoturism a luat foc pe strada George Coșbuc din Baia Mare - 5 ore în urmă
Coridorul Baia Sprie–Chiuzbaia prinde contur. A fost contractat sistemul public de închiriere a bicicletelor - 6 ore în urmă
Doi ani de la întronizarea Preasfinţitului Părinte Iustin ca episcop (GALERIE FOTO)
Joi, 27 decembrie, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, cu ocazia împlinirii a doi ani de la întronizarea ca Episcop al Maramureşului şi Sătmarului, precum şi a Zilei tinerilor ortodocşi din Eparhie.
Şi pentru că a fost ziua tinerilor, Apostolul a fost citit de Iustin Mitraşca, un elev de clasa a V-a îmbrăcat într-un frumos costum popular din Bârsana, care a impresionat asistența din catedrală.
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a vorbit despre Sfântul Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, a cărui viaţă a fost dedicată în întregime lui Hristos.
„Sfântul Arhidiacon Ştefan a văzut Cerurile deschise şi pe Fiul lui Dumnezeu stând de-a dreapta Tatălui. Este o zi mare şi sfântă pentru că este Ziua tinerilor ortodocşi din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, pe care Dumnezeu ne-a inspirat, Mântuitorul ne-a ajutat şi Sfântul ne-a îndemnat să-l luăm drept ocrotitor şi să-l dăruim tinerilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului ca model de mărturisitor tânăr, foarte bine pregătit, foarte curajos, dispus să-şi sacrifice viaţa pentru un ideal. Acesta este Sfântul Arhidiacon Ştefan, pentru idealul şi dreptatea lui Dumnezeu şi pentru adevărul că Iisus este Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul lumii. În 2014, în 27 decembrie, Dumnezeu ne-a ajutat să proclamăm pe acest sfânt ca sfânt ocrotitor al tinerilor. Sfântul Arhidiacon Ştefan este Întâiul între diaconii Bisericii lui Hristos”, le-a explicat tinerilor Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin.




















