Share
Punct important pentru comunitate: În Baia Mare Spitalul Județean de Urgență azi împlinește 50 ani!Vezi istoricul cele mai mari unități medicale din Maramureș!

Punct important pentru comunitate: În Baia Mare Spitalul Județean de Urgență azi împlinește 50 ani!Vezi istoricul cele mai mari unități medicale din Maramureș!

Punct important pentru comunitate: În Baia Mare Spitalul Județean de Urgență azi împlinește 50 ani! Vezi istoricul cele mai mari unități medicale din Maramureș!

Un punct nodal important pentru Baia Mare este categoric Spitalul Județean. Aici sigur toți cetățenii municipiului, ai județului, dar și ai celor din proximitate, au trecut măcar o dată în viață, iar azi vorbim despre o unitate medicală performantă, în adevăratul sens al cuvântului. Să vedem istoricul unității!

Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare a fost inaugurat pe data de 11 ianuarie 1972 şi la acea vreme era cel mai dotat spital, după Bucureşti, cu cea mai modernă aparatură medicală. Spitalul avea la dispoziţie peste 1.000 de paturi, bolnavii fiind spitalizaţi pe cele 14 secţii, în funcţie de afecţiunile lor. Spitalul băimărean a fost construit în perioada 1967-1972 de către Trustul de Construcţii Industriale Oradea, Şantier Baia Mare (director inginer Romulus Couti), după un proiect unic al arhitectului doctor Mihai Enescu. În primii ani de funcţionalitate noul edificiu spitalicesc a fost printre primele patru ca mărime din ţară, alături de instituţiile similare din Constanţa, Craiova şi Galaţi.

Primul director al unităţii a fost numit, încă din 1970, Dr. Constantin Opriş. Personalitate medicală de excepţie, şi-a dedicat două decenii de viaţă pentru înălţarea şi buna funcţionalitate a lui, pentru ridicarea calităţii serviciilor de sănătate. “Spitalul Judeţean de Urgenţă “Dr. Constantin Opriş” Baia Mare a avut nouă directori: Dr. Constantin Opriş (1972-1990), Dr. Ivan Peter (1990-1992), Dr. Ion Blajan (1992-1997, 2009), Dr. Ioan Roman (1997 – 2001), Dr. Constantin Prie (2001-2004), Dr. Dănuţ Mureşanu (2005-2009), Conf. Dr. Călin Pop (2009 – 2013), Ec. Sorina Pintea (2013 -2018, apoi Ministrul Sănătății), Dr. Pop Vasile-Ioan (2018 – 2020, Manager Interimar), respectiv George Alexandru Oros și Dr. Pop Vasile-Ioan director medical, în prezent.” Alături de aceştia, la bunul mers al instituţiei au luat parte numeroşii şefi de secţie, unii dintre ei foste cadre didactice universitare, sutele de medici şi cadre medii, profesioniști ai actului medical. Aceștia au înnobilat în fiecare clipă statutul acestui spital, ducându-i renumele dincolo de graniţele judeţului, făcându-l respectat în toată ţara. Spitalul Judeţean de Urgenţă “Dr. Constatin Opriş” Baia Mare a beneficiat de numeroase contacte directe cu organizaţii medicale şi umanitare, spitale şi persoane din Anglia, Franţa, Olanda, Austria, Germania, SUA, Ungaria, Ucraina. Organizaţiile de ajutor umanitar din Anglia, Franţa, Olanda, Austria, Germania au sprijinit activitatea din Spitalul Judeţean prin numeroase donaţii de aparatură medicală, medicamente şi materiale sanitare.

Încă de la înfiinţare, Spitalul Judeţean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare a promovat şi susţinut dorinţa de cunoaştere şi perfecţionare profesională a corpului medical, iniţiind şi organizând numeroase manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale în specialităţi ca: obstetrică – ginecologie, cardiologie, reumatologie, interne, boli de nutriţie şi diabet, pediatrie, chirurgie, stomatologie, management sanitar, informatică medicală şi nursing. Această unitate constituie un important reper al vieţii medicale din partea de Nord-Vest a ţării, care onorează marile şcoli de medicină din Bucureşti, Cluj, Timisoara, Târgu-Mureș sau Iaşi, unde s-au pregătit cele câteva generaţii de oameni cu suflet care au dat sens existenţei Spitalului Judeţean de Urgenţă “Dr Constatin Opriş” Baia Mare. Generaţiile de astăzi au datoria morală de a continua munca începută şi a ridica în permanenţă calitatea serviciilor de sănătate acordate tuturor locuitorilor judeţului Maramureş. Ar fi multe de zis despre cea mai mare unitate medicală din Maramureș, se arată în prezentarea oficială a unității. Noi le dorim succes și să mențină aceleași standarde ridicate ca și până acum.

Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare -50 de ani de viață, în slujba vieții, arată și reprezentanții unității medicale într-o postare pe Facebook. O redăm aici!

Se spune că, în medicină, ca și în dragoste, nu există ”întotdeauna” și ”niciodată”, deoarece totul este posibil. Iar atunci când medicina înseamnă, înainte de toate dragoste de oameni și de viață, imposibilul devine posibil, zi de zi, an de an, de jumătate de secol. În urmă cu 50 de ani, în 11 ianuarie 1972, a avut loc inaugurarea noului spital cu 1200 de paturi din municipiul Baia Mare, ”o adevărată citadelă a ocrotirii sănătății”, cum a fost numit în cadrul manifestărilor de atunci, deschise de Dan Enăchescu, Ministrul Sănătății de la acea vreme și doctorul Constantin Opriș, directorul spitalului. Încă de atunci, Spitalul și-a fixat cele mai înalte standarde medicale, fiind dotat, după București, cu cea mai modernă aparatură din țară. Iar dezvoltarea și îmbunătățirea continuă a standardelor și serviciilor a devenit un deziderat constant, pentru care echipa spitalului, de ieri și de azi, a muncit cu devotament și dedicare. Însă, dincolo de proiecte, clădiri, aparatură, investiții și cifre, stau cei care, vreme de 50 de ani și-au pus viața, puterea și principerea în slujba maramureșenilor. Semicentenarul unei instituții publice înseamnă de obicei o pagină de istorie, un prilej bun de a analiza cifre și de a prezenta bilanțuri, însă semicentenarul unui spital, înseamnă mai mult decât atât: este prilejul de a prețui viața și oamenii care s-au pus în slujba ei. De aceea, semicentenarul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare este în primul rând aniversarea oamenilor deosebiți, de ieri și de azi, din echipa Spitalului Județean, care și-au dedicat viața salvării de vieți și au demonstrat că, cel mai puternic medicament este profesionalismul, dăruirea și grija, dar și aniversarea tuturor maramureșenilor, care se adresează, de 50 de ani, cu încredere și speranță spitalului. Acum, în acest moment important, doresc să le mulțumesc din suflet tuturor. Această istorie de 50 de ani a Spitalului este de fapt, o pagină de viață, scrisă cu munca, sacrificiile personale și dăruirea lor. Se spune că, la 50 de ani, nu îmbătrânești, ci devii mai bun. Îmi doresc ca, împreună cu toți colegii mei, să ne asumăm datoria de onoare de a construi un viitor pe măsura trecutului impresionant al acestui spital, având convingerea că, dacă ne iubim profesia, iubim oamenii și ne dedicăm lor, totul este posibil, arată reprezentanții unității băimărene. La mulți ani, tuturor angajaților Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, de ieri și de azi! La mulți ani tuturor maramureșenilor care, prin încrederea și recunoștința lor au făcut, ca, de 50 de ani, Spitalul județean să fie ”o adevărată citadelă a ocrotirii sănătății”!

C.Ț.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


4 Comentarii în această postare

  1. Ștefan Viorel Cristian

    Un spital în fața căruia am văzut într-o zi o doamnă cum stătea în genunchi, cu ochii înlăcrimați, rugându-se la Dumnezeu să ne scape de pușcăriile astea. Un spital în care o mămăică, având coastele rupte în urma unui accident de mașină, a fost la urgență ținută fără a fi băgată în seamă 2h după care doctorul/asistentul i-a dat un simplu Paracetamol. Un spital unde sunt dus cu mașina poliției la urgență pt.a ajunge la medicul legist dar asistenta spune că medicina legală nu e acolo. Un spital unde în 4h au fost necesare să mi se facă 2 radiografii ca să mi se pună mâna scrântită în gips dar nici la a 2 radiografie doctorul nu era în stare să vadă despre ce era vorba la încheietura brațului meu. Așa că mi-a pus gips-ul după intuiție.

    Răspunde
    • Muresa Alexandru

      De ce sunt pomenti numai medicii /doctorii care au fost numiti dupa 1990 la conducerea Spitalului din BAIA MARE, care au beneficiat de …..?
      Poate ar fi bine sa fie amintiti si dr. PALTINEANU VALERIAN, dna.dr. ANDRU care au condus acest edificiu alaturu de dr. OPRIS C. As mai adauga un aspect deosebit, respectiv faptul ca fostul prim secretar al jud. Maramures, Uglar Iosif, originar din Ferneziu dupa ce a fost numit Presedinte la Uniunea Sindicatelor din Romania, l- a chemat pe dr.Paltineanu V. la Bucuresti si in hotelul LIDO intr-o seara i- a spus dr-lui Paltineanu mai Valeric va dau fondurile necesara pentru a construi un Spital. Dute la Baia Mare cauti un arhitect si veniti la mine cu toate documentele si demarati lucrarile. Atunci la LIDO s-a facut o prima schita pe un servetel.
      Toate acestea mi-au fost relatate de dr.Paltineanu V. nasul meu de cununie care mi-a aratat servetelul pe care-l pastra cu sfintenie intr-un plic intr-o caseta adusa din Moscova din timpul studentiei, cind sa cunoscut cu IOSIF UGLAR.
      Regret ca nu i.am cerut acel plic cu servetelul cu schita.

      Răspunde
      • Doris Uglar

        Domnul Alexandru Muresan,.. multumesc pentru neuitarea momentului in care s-a scris istoria Spitalului Judetean din Baia Mare, multumesc pentru atingerea memoriei cu aprecieri pentru Iosif Uglar.

        Răspunde
  2. La multi , multi ani in continuare.
    Sub conducerea dr. Opris spitalul a fost intr-adevar o unitate de elita a sistemului sanitar romanesc.

    Răspunde

Lasă un comentariu