Share
Punct de vedere: Roxen, cea mai puțin vinovată de ratarea calificării în finala Eurovision. România, „blestemată” de propria incapacitate de a organiza un show

Punct de vedere: Roxen, cea mai puțin vinovată de ratarea calificării în finala Eurovision. România, „blestemată” de propria incapacitate de a organiza un show

România a mai ratat o calificare în finala Eurovision, într-un moment în care fanii concursului muzical se pregăteau să susțină performanța artistei de sâmbătă, de la Rotterdam.

Imediat au sărit haterii de serviciu să o acuze pe tânăra artistă din Cluj cum că ar purta povara vinovăției pentru acest insucces. Însă, nu ar fi rău să facem o analiză a acestei situații nedorite.

Piesa “Amnesia”, cu care a reprezentat Roxen România la Rotterdam este, în mod evident, o piesă care sună bine pe radio, motiv pentru care, cel mai probabil, va avea fanii săi. Desigur, melodia nu a rupt “trending-ul” românesc care abundă de manele și trapanele. Aici s-a văzut cât de puțin prinde Eurovisionul în rândul tinerilor din România, principalii “furnizori de click-uri” pe Youtube. Din păcate, însă, trebuie să recunoaștem faptul că prestația live nu a fost una la înălțime. În plus, Roxen părea timorată atât pe scenă, cât și în camera verde.

Însă, iată ce se întâmplase cu câteva zile înainte la Rotterdam! Delegația României nu a putut participa la ceremonia de deschidere a concursului Eurovision care a avut loc duminică, la Rotterdam, din cauza unui caz de COVID-19, depistat în hotelul unde era cazată. Mai exact, problemele au apărut în delegația Islandei, motiv pentru care toată lumea a fost plasată în carantină. Cum islandezii se aflau în același hotel cu delegația României, și ai noștri au fost nevoiți să rămână în hotel. O situație similară s-a întâmplat în tabăra Poloniei, astfel că s-a luat o decizie în cazul delegației Maltei. Nu este asta vreo scuză, întrucât, iată, Malta s-a calificat în finală. Desigur, piesa noastră, cu toate valențele sale de piesă de radio, nu a dat atât de bine pe scenă, motiv pentru care, cel mai probabil, nici nu a cucerit publicul internațional aflat în fața ecranelor de acasă. Trebuie să spunem și faptul că, la repetiția de luni, care nu a fost transmisă de broadcasteri, dar a contat pentru că show-ul a fost votat de juriile de specialitate, delegația noastră a întâmpinat probleme tehnice generate de organizare. Roxen a fost nevoită să cânte de două ori.

De altfel, cine a urmărit semifinala 1, de marți, transmisă de broadcasteri, în care a participat Roxen, a putut observa faptul că olandezii nu s-au ridicat, pe alocuri, la înălțimea organizării altor show-uri similare, din pre-pandemie. În aceste condiții, declarația șefei delegației României, Liana Stanciu, poate părea nedreaptă dintr-un punct de vedere. Ea recunoaște că au fost condiții dificile la Rotterdam, generate de pandemia de COVID-19 care încă nu s-a stins, evident, însă susține faptul că ratarea calificării în finala concursului cântecului european lipsei de experienţă a reprezentantei României, tânăra Roxen. Ok, așa este, Roxen este, în ciuda hiturilor lansate în ultima vreme, vezi “Ce-ți spune dragostea”, “Spune-mi” sau “Wonderland” (featuring cu Alexander Rybak, câștigătorul Norvegiei din 2009), lipsită de experiență internațională la astfel de competiții, însă șefa delegației României trebuia să cunoască acest aspect, nu-i așa? “Eu aş pune mai degrabă pe lipsa de experienţă a lui Roxen”, a declarat Liana Stanciu la postul TVR 1, fapt din cauza căruia Roxen a plâns în camera de hotel. Atunci nu putem să nu ne întrebăm ce se întâmplă cu experiența celor de la TVR, implicați aproape an de an în gestionarea competiției Eurovision? De ce nu se văd roadele experienței lor? În plus, versurile piesei vorbesc despre “I used to know a girl, ripped jeans, messy hair” (“cunoșteam o fată, cu blugi rupți și păr nearanjat”) și să mergi cu o altă ținută a smuls, poate, din credibilitatea actului, iar alegerea a fost, cu siguranță, a conducerii delegației, nu a artistei. Însă, per total, piesele de anul acesta sunt mai slabe valoric decât în alți ani, susțin fanii Eurovision. Și în aceste condiții, România a rămas în afara finalei și, spre exemplu, la fel ca și Croația, au fost devansate de piese mult mai slabe, cum ar fi, în opinia mea, cea a Ciprului ori a Ucrainei.

Să recapitulăm cum este cu experiența TVR la Eurovision! În 1993, când Laurențiu Cazan avea ocazia să dea lovitura cu “Say Something”, România a trimis-o pe Dida Drăgan, cu adaptarea unui blestem. În 2015, când Lara Lee, adică Larisa Mirabela Ciortan, în prezent cu numele de scenă Aris, artistă internațională acum, cu potențial internațional pe atunci, cânta “Superman”, noi i-am trimis pe Voltaj, cu jumătate de piesă în română, “De la capăt”. În 2019 , am trimis pe Ester Peony, cu “On A Sunday”, în detrimentul Laurei Bretan, care cânta “Dear Father”, în condițiile în care Laura Bretan câștigase „Românii au talent” și era finalistă a concursului similar din Statele Unite ale Americii. Votul juriului a cântărit balanța către piesa câștigătoare plus că au mai sărit unii pe Laura Bretan pe motiv că susține familia tradițională. Așadar, lipsă de fler sau interese? Cert este că finala a fost ratată în 2019.

Când am fost inspirați? În 2005, România a fost reprezentată de Luminița Anghel și Sistem, cu “Tell Me Why” și a ocupat locul 3, însă nu a putut să efectueze show-ul pirotehnic dorit care, poate, ar fi asigurat, un loc mai sus pe podium. În 2006, Mihai Trăistariu ne-a reprezentat cu “Tornero” și a obținut cel mai bun punctaj al României, probabil și pentru că se schimbase modalitatea de acordare a punctelor, dar a ocupat locul 4. În 2010, România a fost reprezentată de maramureșeanca Paula Seling și Ovi, unde în backing vocals se afla altă maramureșeancă, AMI, cu “Playin’ With Fire”, și a ocupat locul 3. A fost dificil atunci să fie pe locurile 1 și 2, întrucât piesele Germaniei și Turciei au fost extraordinar de bune și iubite de public. În 2017, România a fost reprezentată de Ilinca Băcilă și Alex Florea, cu “Yodel It”. În finala europeană, după votul publicului, s-au aflat pe locul 5, însă juriul internațional a tras piesa în spate, astfel că locul final a fost 7. Poate am fi avut un loc bun și în 2016, cu Ovidiu Anton și “A Moment Of Silence”. Atunci, selecția națională a avut loc în Baia Mare, însă cum TVR avea datorii la EBU, țara noastră a fost exclusă. Așadar, selecția de la Baia Mare a fost absolut degeaba! Probabil nici TVR nu avea experiență după mai bine de 20 de ani de Eurovision că datoriile trebuie achitate, însă ne-am obișnuit ca televiziunea națională să se zbată în autosuficiență. A vrut Pro TV să organizeze în acel an, dar a fost refuzată de EBU, pe motiv că este televiziune comercială. Cel mai bine ar fi ca TVR să se reinventeze, întrucât modalitățile de abordare a unui show european depășește clar abilitățile televiziunii naționale. De altfel, TVR nu deține niciun magnet pentru public la mai nimic, dovadă fiind audiențele. S-a încercat, acum, cu Roxen, modificarea felului în care este ales artistul care reprezintă România la Eurovision, ceea ce e oarecum în regulă, vezi colaborarea cu o casă de discuri, însă nu trebuia luat dreptul publicului de a-și exprima opinia la selecția națională, întrucât alegerile nepopulare și neinspirate au fost luate, de obicei, de juriu. Sau poate că TVR ar avea nevoie de un suflu proaspăt și mai modern. Însă, ca idee, ar trebui să își pună o întrebare cei din delegația României! De ce artiștii mult mai consacrați decât Roxen, cu mai multă experiență, nu doresc să participe la Eurovision?

C.Ț.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


5 Comentarii în această postare

  1. Rist Zita

    Sunteți prea tolerant cu madam Stanciu et comp.care trebuie sa plateasca pentru acest fiasco.Cheltuiesc degeaba banii nostri si nu sunt trasi la raspundere!!!

    Răspunde
    • Artistii consacrati nu participa la Eurovision pt ca pierd o gramada de bani din concerte. Participarea la Eurovision, daca e facuta responsabil, nu înseamnă numai cele 6 minute din semifinală si finala, ci o pregatire si o munca anterioare pe care putini artisti sunt dispusi sa le sustina. Interviuri, aparitii, cantari aranjate sau improvizate, turnee de promovare. Toate astea inseamna timp si dedicare. Nimeni nu pierde bani pt a si reprezenta tara. Plus, sa nu mai comentam despre o eventuala necalificare sau un rezultat slab. Fereasca sfantul! De aia nu vin artistii consacrati. Sa ne amintim de Patricia Kaas, Bonnie Tyler sau Engelbert Humperdinck. Locuri modeste in clasament. Numele sonor nu garanteaza nimic. Ei au fost direct in finala pt ca s mari contributori, dar daca era să treaca printr o selectie, ma indoiesc ca ar fi ajuns pe scenă. Sunt tari care nu s au calificat in finala ani la randul: Olanda, Irlanda, etc. Discutia e lunga si foarte patimasa, totul porneste de la bani. Daca echipa creativa ar avea sprijinul atat financiar, cat si moral, al conducerii, eu sunt sigura ca rezultatele ar fi. Dar atata timp cat nu sunt bani niciodata pt nimic…

      Răspunde
  2. Artistii consacrati nu participa la Eurovision pt ca pierd o gramada de bani din concerte. Participarea la Eurovision, daca e facuta responsabil, nu înseamnă numai cele 6 minute din semifinală si finala, ci o pregatire si o munca anterioare pe care putini artisti sunt dispusi sa le sustina. Interviuri, aparitii, cantari aranjate sau improvizate, turnee de promovare. Toate astea inseamna timp si dedicare. Nimeni nu pierde bani pt a si reprezenta tara. Plus, sa nu mai comentam despre o eventuala necalificare sau un rezultat slab. Fereasca sfantul! De aia nu vin artistii consacrati. Sa ne amintim de Patricia Kaas, Bonnie Tyler sau Engelbert Humperdinck. Locuri modeste in clasament. Numele sonor nu garanteaza nimic. Ei au fost direct in finala pt ca s mari contributori, dar daca era să treaca printr o selectie, ma indoiesc ca ar fi ajuns pe scenă. Sunt tari care nu s au calificat in finala ani la randul: Olanda, Irlanda, etc. Discutia e lunga si foarte patimasa, totul porneste de la bani. Daca echipa creativa ar avea sprijinul atat financiar, cat si moral, al conducerii, eu sunt sigura ca rezultatele ar fi. Dar atata timp cat nu sunt bani niciodata pt nimic…

    Răspunde
  3. Bianca

    Ester Peoni chiar merita sa ajunga la Eurovision. Piesa ei chiar era deosebita, era diferita, interesanta, intriganta, nu era ceva comun ca cea a Laurei Bretan. Si sa nu uitam ca Laura Bretan e homofob declarat, in totala contradictie cu tot ce inseamna Eurovision: imbratisarea diversitatii, ba chiar cu accentul si subliniat de doua ori cuvantul diversitate (un accent exagerat din punctul meu de vedere). Asa ca mai bine ca nu a fost ea trimisa pentru ca cel mai probabil ar fi fost linsata de public si daca nu, oricum nu ar fi trecut mai departe (tot sub influenta acestui lucru) indiferent de cat de buna a fost prestatia ei. Si sa nu uitam ca in anul respectiv au trecut Slovenia, cu o melodie extrem de ciudata, nu prea tipica eurovisionului, la fel si Danemarca cu o piesa foarte slaba. Voltaj in 2015, din punctul meu de vedere, au avut o prestatie dezamagitoare si totusi au trecut mai departe. La fel si Yodel it, mi s-a parut, per total, o mizerie de melodie dar totusi am ajuns pe locul 7. Roxen, intr-adevar, a incercat prea mult sa fie ca Billie Eilish, uitand sa fie ea, lucru care cred ca a incurcat-o rau de tot la prestatia live. Insa nici Croatia nu a trecut mai departe, desi melodia era chiar buna. A trecut totusi Moldova mai departe, care tot asa a avut o melodie si o prestatie destul de slaba. Au fost ani in care Moldova a fost incredibila, m-am bucurat de melodiile lor enorm, insa anul acesta cred ca au avut una dintre cele mai slabe prestatii. Ideea este ca, nici eu nu pot intelege reteta de succes pentru Eurovision. Ma gandesc ca nu exista, ca Romania de ani buni nu e vazuta bine in Europa si cu siguranta si asta cantareste foarte mult. Cred ca de multe ori cartile sunt deja facute si nu conteaza cat de buna sau de rea e prestatia noastra, e vorba de loterie.

    Răspunde
  4. Roxen este ca si restu generatiei, ciudata, habar nu are de capu ei si mai si face mare drama ca e baiat in corp de fata.
    Sincer astia sunt o generatie cu capu in nori. Cu porcari de astrologie care i-a spus ca intr-o viata anterioara a fost baiat.
    Chestile astea sunt fumate de toti fraieri naivi si se vede.
    LGBTQA e ceva ce devine stresant si obositor, chiar nu ma intereseaza sa stiu ca exista si nici nu sustin asa porcarie.
    Sunt oameni care au defecte genetice punct.
    Te-ai nascut cu penis esti barbat, te-ai nascut cu vagina esti femeie punct. Nu exista alt sex. Mascul si Feminin.
    Ce e pe invers este un pacatos si aia nu au ce cauta in Rai, ci in adancurile inelelor din Iad.

    Răspunde

Lasă un comentariu