Psiholog Psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Sfaturi despre copii pentru părinți și logica unei relații sănătoase! Între abuzuri și lecțiile de viață!
Am decis să scriu azi despre relația dintre părinte și copil, pentru că realmente mă doare sufletul să văd atât de mulți copii afectați de mediul de acasă. E adevărat că și părinții sunt de multe ori inconștienți. Și ei vin cu bagajele primite de familia lor, dar sunt de părere că noi astăzi avem alte posibilități de dezvoltare spre deosebire de părinții și bunicii noștri. Nu vreau să fac comparație cu țările mai dezvoltate, dar ideea este că acolo părintele abuzator este tras la răspundere.
Adică, dacă tu întreaga copilărie îi spui că ”nu ești bun de nimic, ești un prost, nu iese nimic din tine, du-te, agață-te”, sincer cred că ai mari probleme pe care ar fi de preferat să le rezolvi. Copilul este fără apărare când e mic. Toate aceste apelative, pe lângă obsesia părinților de a fi excepțional academic sau indisponibil emoțional, afectează pe termen lung. În copilărie se pun bazele viitorului adult. Știu, sunt părinți cărora le este greu să înțeleagă cum ceea ce s-a întâmplat acum 10, 15 ani îi afectează în prezent.
Întrebarea mea pentru ei este următoarea: – Un alcoolic ce face ciroză hepatică la un moment dat, o face în primul an de când s-a apucat de alcool sau după foarte mulți ani? Abuzul asupra ficatului se vede în timp. Așa e și cu abuzul fizic și emoțional. Să ne amintim că sunt în dezvoltare masivă până la 18 ani. Totul lasă amprente. Sunt impresionabili. N-au ”reglajele” dezvoltate încă. Puneți-vă în locul lor! Încercați să fiți receptivi la ce vă spun, nu reactivi! Fiți conștienți! Asta înseamnă să luați în considerare mai multe variante. Dacă ai un copil de 4 ani și te lovește că nu l-ai băgat în seamă imediat, asta pentru că aveai poate de trimis un material important la muncă, iar tu îl bruschezi și îi spui ”n-ai voie să mă lovești”, ce înțelege el din reacția ta? Că tu ai voie, dar el nu. Întodeauna putem să reacționăm mai bine. Nu suntem perfecți și nici nu trebuie, dar putem alege diferit modul în care ne raportăm.
Poate te vor ajuta următoare întrebări pe care și eu le-am învățat de la Siegel.
1) De ce s-a comportat copilul meu așa? Ce se ascunde în spatele comportamentului?
Întodeauna trebuie să înțeleg ce vârstă are. Creierul unui copil de 4 ani nu e egal cu cel de 12 ani. Sa înțeleg etapa de dezvoltare. Nu uitați că atașamentul se formează în mica copilărie și pentru a avea un atașament securizant ca viitor tânăr și adult, depinde enorm de modul în care se simte în siguranță cu mine.
2) Ce lecție vreau să îi dau copilului? Ideea este nu neapărat că faptele au consecințe și să îl pedepsesc excesiv, cât să îl facem să înțeleagă că întodeauna există moduri mai bune de a gestiona, spre exemplu, furia.
3) Cum aș putea să-i ofer mai bine această lecție?
Conectează-te la el emoțional. Asigură-l de deplina ta atenție. Vorbește-i pe măsură ce se liniștește. Doar atunci te poate asculta. De multe ori doar îți vrea atenția. Și încă ceva, nu ține predici! Nu te ajută!
Psiholog Psihoterapeut CECILIA ARDUSĂTAN
*Notă – rubrica este una săptămânală, așadar vă rugăm să ne semnalați care ar fi temele pe care le-ați dori abordate!
