Share
Proiectul județean „Tradiții care unesc”- ediția a III-a a reunit elevi și cadre didactice în cadrul unui eveniment autentic, la Seini

Proiectul județean „Tradiții care unesc”- ediția a III-a a reunit elevi și cadre didactice în cadrul unui eveniment autentic, la Seini

Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” din Seini a organizat miercuri, 25 martie, un eveniment aparte în cadrul proiectului județean „Tradiții care unesc” aflat la ediția a III-a, la Centrul Multifuncțional din Seini.

Proiectul este coordonat de doamna profesor Cristina Meșeșan, alături de doamna profesor Hanganu Camelia, cu sprijinul doamnei Hitter Annamaria, inspector școlar general adjunct. Această inițiativă este menită să promoveze valorile autentice românești și importanța tradițiilor pentru comunitate.

În debutul evenimentului, dăscălițele din Călinești au adus în prim-plan frumusețea obiceiurilor simple de odinioară, printr-o șezătoare autentică. Acest moment a reprezentat o punte între trecut și viitor, fiind prezentat ca parte integrantă a viziunii doamnei învățătoare Tăntaș Cristina, în ceea ce privește dezvoltarea proiectului în continuare.

Sala de eveniment a fost cuprinsă de emoție, în cadrul concertului înălțător de pricesne, susținut de Nechita Matei, de corul de copii al parohiei, precum și de reprezentanții Palatului Copiilor Baia Mare – structura Seini.

Programul a continuat cu activitățile practice, de la ateliere de lucru și schimburi de bune practici, vizând îmbinarea metodelor de predare moderne cu cele tradiționale, dedicate cadrelor didactice, până la tradiționalul atelier de încondeiat ouă, dedicat elevilor participanți.

Larisa Viragh


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu