Share
Prieteni adevărați și implicați: Fight For Animals Baia Mare, activa asociație care susține prietenii blănoși, are doi ani de activitate de succes!

Prieteni adevărați și implicați: Fight For Animals Baia Mare, activa asociație care susține prietenii blănoși, are doi ani de activitate de succes!

Prieteni adevărați și implicați: Fight For Animals Baia Mare, activa asociație care susține prietenii blănoși, are doi ani de activitate de succes!

Mulți maramureșeni au sau își doresc împreună în viața lor un prieten blănos devotat! Caută, poate, pe cei care dețin animale de rasă, fără să conștientizeze că iubirea oferită de un animal de companie nu ține cont de rasă. Și sunt atât de multe animale care sunt victime ale abandonului! Sunt câțiva oameni în Maramureș care știu câte micuțe exemplare sunt și unde. Ei sunt iubitorii animalelor pentru care weekendul înseamnă ajutorarea lor.

Printre cei mai de seamă din Maramureș sunt prietenii noștri de la Asociația Fight For Animals, care au învățat că nu există în vocabular. Sau, să reformulăm, că „nu” există în vocabular, dar nu în al lor. Acești oameni sunt implicați 100% în tot ceea ce fac și sunt într-o alergare continuă în salvarea celor pe care unii oameni pentru care cuvintul „viață” este doar chestiune opțională, întrucât mentalitatea lor învechită generează victime în rândul oamenilor și generează drame în rândul iubitorilor de animale. Astăzi, vom vorbi despre eroii de la Asociația Fight For Animals Baia Mare.

Începuturile

În luna aprilie 2021, l-am cunoscut pe Paul Oșan, fondatorul Asociației Fight For Animals Baia Mare. Avea visuri mari. Am vorbit cu el la două luni după ce a înființat Fight For Animals și l-am chestionat cu privire la motivul care l-a împins să facă acest pas, să realizeze această asociație. „M-am confruntat aproape zilnic cu diverse cazuri de abandon, maltratare sau acțiuni ce pun în pericol viața unui animal, autor fiind omul. În plus, am observat lipsa unei viziuni privind protecția animalelor și am constatat faptul că, la acest subiect România este deficitară, din păcate. Îmi doresc ca prin înființarea unui ONG să vin în sprijinul schimbării acestei mentalități prin diverse acțiuni”, mărturisea fondatorul asociației băimărene. Adică, într-o lume în care oamenii au puține informații cu privire la tot ceea ce înseamnă sterilizarea animalelor, a apărut un tânăr, atunci, în vârstă de 25 ani, să modifice mentalități. Cum ar veni, băiatul pe care îl cunoscusem s-a hotărât să salveze cât mai multe animale, prin învățarea bipezilor cu privire la ceea ce înseamnă, cu adevărat, să ai un patruped în curte și, mai ales, cum ar trebui să procedezi ca să îl ai cât mai mult timp alături de tine, el dorind protecția ta.

Scopul

„În primul rând îmi doresc să lucrez în schimbarea mentalității omului, să încerc să-i fac să vadă mai departe, efectiv să-i învăț și să-i educ prin diverse acțiuni, că animalul este un suflet și are nevoie de protecție, iubire și respect. Asociația va avea campanii de sterilizări în continuu, pentru că acesta este instrumentul cel mai important împotriva înmulțirii animalelor. Astfel, prin sterilizări masive, vom reduce numărul de câini abandonați. Vom avea campanii de adopții în diverse locații, ieșiri în aer liber, iar când pandemia ne va da voie, vom merge în școli și licee, pentru a le explica tinerilor ce înseamnă un animal și ce rol are acesta în viața noastră, tot odată educându-i. Ne dorim în viitor construirea unui adăpost pentru animale mari, cabaline, ovine, bovine, caprine. Odată cu înființarea Poliției Animalelor la nivel național, sigur că vor fi sesizări de maltratare și, în acest caz, județul Maramureș nu dispune de un astfel de adăpost. Este un alt vis, pe care îl voi îndeplini!”, mai arăta Paul Oșan.

Ideea

Iar Fight For Animals Baia Mare și-a început misiunea. Au realizat acțiuni de sterilizare în cât mai multe locuri din preajma municipiului și mai cu seamă din Țara Lăpușului, acolo unde aveau deschidere. Au realizat acțiuni de informare împreună cu nou înființata Poliție a Animalelor (iată cât de prețioase sunt aceste acțiuni, vezi situația din Capitală, unde este specială situația și autoritățile care au scăpat problema de sub control).

Misiunea

Am încercat să vorbesc cu Paul Oșan, la 2 ani de când Asociația Fight For Animals Baia Mare este activă. Ar fi vrut să organizeze o activitate de aniversarea Asociației Fight For Animals Baia Mare, dar volumul de muncă imens l-a copleșit. Dacă ați urmărit pagina de Facebook Fight For Animals Baia Mare, ați vedea că acești copii aleargă dintr-o parte în alta a județului (ba chiar și în vecini, vezi cazul sesizării lui Nelson Mondialul, pe Youtube), pentru a salva sufletele nevinovate, pe care oamenii care dovedesc lipsă de caracter, suflete care se sălbăticesc (dacă supraviețuiesc, și apoi, atacă oameni), din lipsă de iubire. „Cred că am salvat peste 300 suflete în acești doi ani, în total, preluate de pe străzi și aduse la adăpost. Am realizat circa 2.000 sterilizări în județul Maramureș, în acțiunile noastre. Am reușit undeva la 150-200 adopții locale și internaționale în acești doi ani. Am organizat campanii de informare despre importanța sterilizării. Construim un adăpost special. Ținem sub control o comună mare și importanță din Maramureș, adică Recea. Suntem în discuții pentru a realizat un mare adăpost aici. Va fi ceva unic, cu o capacitate de 200 locuri. Activăm în tot județul, și uneori ieșim din el. Colaborăm cu medici specialiști. Am avut intervenții importante la Cluj de refacere a membrelor. Alergăm zilnic, dar avem satisfacția că salvăm aceste suflete”, arată pentru DirectMM.ro Paul Oșan, aflat printre două intervenții. Am vorbit despre ei fiindcă în 21 ianuarie 2023 Asociația Fight For Animals Baia Mare a împlinit doi ani de activitate de succes. Acești oameni merită toată aprecierea din lume. Și despre ei vom tot vorbi și anul acesta. Fiindcă merită!

P.S. Un bonus
Poate vrei să susții activitatea!
Beneficiar: ASOCIATIA FIGHT FOR ANIMALS
cont euro: RO97BTRLEURCRT0588987801
cont lei: RO50BTRLRONCRT0588987801
SWIFT BTRLRO22
PayPal: fightforanimalsbaiamare@gmail.com
Revolut și BT Pay: 0749 718 734

Cătă ȚINEGHE


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu