Orice băimărean a vizitat cel puțin odată Parcul Regina Maria, iar dacă a ajuns acolo, sunt șanse mari să fi observat o piatră cu mai multe găuri în ea și anul 1912 scrijelit. Ei bine, nu este o glumă sau joaca nimănui. Patra respectivă este mărturia unei evoluții majore în minerit. Acele găuri sunt de fapt urmele unei mașini de foraj revoluționare la acea vreme, numite Flottman.
„Înconjurați de munți și de mine, principala ocupație a băimărenilor era mineritul. În prezent, lucrurile care indică faptul că orașul era unul minier au început să se disipeze. Unul dintre aceste însemne este piatra Flottmann, care se află în Parcul Municipal al orașului, Regina Maria. În anul 1912 au ajuns în Baia Mare mașinile de foraje Flottmann, iar pe parcursul aceluiași an au făcut o demonstrație, creând o piatră memorială la expoziția de minerit și metalurgie, în cadrul Congresului Național al Asociației de Minerit și Metalurgie”, arată pagina Baia Mare Vintage.
„Mașinile de foraj Flottmann au fost o realizare inovatoare a epocii respective, deoarece până atunci minerii foloseau doar unelte precum târnăcoape, pene metalice și ciocane.
Prin metoda Flottmann a fost introdusă forajul umed, care reducea riscul de silicoză. Silicoza provocase în trecut umplerea organismului minerilor cu praf, provocând tuse, dificultăți de respirație și moarte subită. În anii 1930, încă existau mine care foloseau forajul uscat, iar peste 200 de mineri au murit din această cauză. Acest lucru s-a întâmplat pe Valea Borcutului, când valea a fost numită «Valea văduvelor și a orfanilor»”, se mai arată în textul semnat de Könyves Timea.
De alfel, mineritul a luat o amploare uriașă în perioada ce a urmat, în Maramureș. Astfel, dacă Baia Mare a fost stațiune turistică în perioada interbelică, după ce tehnologia a avansat, iar interesul pentru aur nu a sczut niciodată, orașul a devenit unul cu preponderență minier, poluarea care a rămas în urmă făcând un loc nepotrivit pentru o stațiune turistică.
