Pr. Adrian Dobreanu: Meditație la pilda lucrătorilor celor răi; Duminica a 13-a după Rusalii - 3 ore în urmă
La o cafea cu Ioan Marchiș. Despre Pintea, George Pop de Băsești, „Arcul Solar” și memoria unui oraș - 3 ore în urmă
Ansamblul Folcloric „Leordenii” a cucerit Marele Trofeu la secțiunea Dansuri Populare în cadrul Festivalului-Concurs Național „Cântec din Vatra Satului” - 3 ore în urmă
Hram la Schitul Izvoare. PS Timotei Sătmăreanul a slujit de sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul - 4 ore în urmă
Baia Mare are un simbol al trecutului industrial care poate deveni punctul de plecare pentru altceva - 5 ore în urmă
Femeile închisorilor comuniste au fost readuse în memoria publicului la Sighet - 7 ore în urmă
Hram la Mănăstirea Pietroasa-Borșa, de sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul - 9 ore în urmă
Opt locuri de muncă la Rona de Jos. Se caută îngrijitoare, bucătar, ajutor de bucătar, spălătoreasă și administrator - 12 ore în urmă
Aur pentru România la Amsterdam! Simona Radiș și Adriana Adam sunt campioane mondiale - 13 ore în urmă
Vom avea un pod nou peste râul Firiza, în zona Coloniei Topitorilor. Consiliul Local a aprobat indicatorii investiției - 13 ore în urmă
Părintele Ioan Filip, fost protopop al Băii Mari, a trecut la cele veșnice
Preacucernicul părinte Ioan Filip, fost protopop al Băii Mari, s-a mutat la Domnul la vârsta de 82 de ani.
Ierarhii Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, împreună cu permanența Administrației Eparhiale, Protopopiatul Ortodox Român Baia Mare, împreună cu părinții slujitori din Sfânta noastră Episcopie, transmit familiei preacucerniciei sale un mesaj de condoleanțe, mângâiere și alinare sufletească pentru familia îndoliată.
Slujba înmormântării va avea loc miercuri, 27 iulie, cu începere de la ora 11:00, în biserica din Parohia Ortodoxă Recea, Protopopiatul Baia Mare.
Date biografice:
Părintele Ioan Filip s-a născut la data de 7 ianuarie 1940 în localitatea Cupșeni din județul Maramureș. A absolvit, în anul 1960, Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, iar în anul 1975 devine licențiat al Institutului Teologic de Grad Universitar din Sibiu. Între timp, absolvă o școala tehnică, lucrând aproximativ 5 ani în producție.
În anul 1964 se căsătorește cu Maria, căsnicia fiind binecuvântată cu trei copii: două fiice și un băiat.
La data de 8 noiembrie 1968 este hirotonit diacon iar, o zi mai târziu, la 9 noiembrie 1968 este hirotonit întru preot pe seama Parohiei Ortodoxe Oarța de Jos, județul Maramureș, de către Preasfințitul Părinte Teofil Herineanu, Episcopul Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Ca urmare a cererii de transfer, în anul 1973 este transferat în Parohia Ortodoxă Lăpușel.
În ședința Centrului Eparhial, la data de 1 octombrie 1995 este numit în funcția de protopop al Băii Mari, de către PS Justinian Chira, ca urmare a trecerii în eternitate a părintelui protopop Mociran Gavril. Ca protopop, părintele Ioan a desfăşurat o frumoasă activitate pe plan administrativ şi gospodăresc, majoritatea filiilor fiind transformate în parohii.
La data de 1 septembrie 2002 este transferat la Parohia Ortodoxă Baia Mare IV. Începând cu data de 31 ianuarie 2005, părintele Ioan Filip este transferat la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Baia Mare.
Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în Împărăția Sa! Veșnica lui pomenire din neam în neam!














