Mesajul Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, la începutul anului școlar 2026–2027 - 47 de minute în urmă
Prognoza meteo Maramureș, luni 7 septembrie 2026 - 1 oră în urmă
6 septembrie 1950: ziua în care județul Maramureș a dispărut de pe harta administrativă - 12 ore în urmă
Sunteți invitați la hramul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” Chiuzbaia - 16 ore în urmă
Sportivii de la A.C.S. Athletic Tg. Lăpuș, pe podium la prima ediție a „Crosului de la Capătul Lumii” - 16 ore în urmă
„Povești cu rădăcini și pietre”: Îndrăgitul parodist și scriitor Lucian Perța își dezvăluie o pasiune aparte la Festivalul PRISPA de la Brașov - 17 ore în urmă
Alpha MMA Academy Baia Mare, locul I în clasamentul general pe cluburi la Cupa Expert Fight - 18 ore în urmă
„Crosul de la Capătul Lumii”, un vis devenit realitate la Băiuț - 18 ore în urmă
Loc de joacă modern pentru copiii de la Grădinița din Tăuții-Măgherăuș - 21 de ore în urmă
Prima întâlnire cu marea, o amintire pentru o viață: 20 de copii din Târgu Lăpuș au ajuns pentru prima dată pe litoral - 22 de ore în urmă
Povestea bisericii maramureșene din Limours, unică în Franța
Într-un reportaj publicat de Radio France Internationale (RFI) a fost prezentată povestea bisericii din lemn, construită în stil maramureșean la Limours, Franța, potrivit basilica.ro.
Jurnalistul Vasile Damian i-a intervievat pe Jean-Raymond Hugonet, primar de Limours în anii 2000 când a fost construit lăcașul de cult, azi senator, şi pe preotul Daniel Săvan, care slujește la Limours.
Biserica românească de la Limours este singura de lemn din Franţa şi una din cele 4 existente în lume, în afară de România. Celelalte 3 se află la Geneva (Elveţia), Caracas (Venezuela) şi New Jersey (SUA), conform RFI.
Biserica „Soborul Maicii Domnului” a fost construită în proximitatea Centrului Eparhial al Mitropoliei Europei Occidentale și Meridionale. Proiectul bisericii a început în toamna anului 2002, când reprezentanții mitropoliei au deschis discuțiile cu administrația locală pentru construirea unui lăcaș de cult.
„Noi am propus o biserică din lemn tradițional românească, în stil maramureșean. Proiectul inițial era o biserică cu turn mai mic, pentru că planul de urbanism nu ne permitea să avem o biserică atât de înaltă”, povestește preotul Daniel Savân.
Biserică în stil maramureșean înaltă de 25 de metri
Părintele a amintit cum arhitectul responsabil de zona respectivă a localității Limours i-a susținut să construiască o biserică în stil maramureșean înaltă de 25 de metri.
„Noi i-am răspuns că în mod normal ea e mai înaltă, dar că noi tăiasem din vârf ca să fie conformă. Atunci ni s-a acordat o derogare specială şi biserica este într-adevăr acum în stil maramureșean, așa cum le cunoaștem noi în nordul României”.
Fostul primar din Limours a explicat că emiterea autorizației de construcție pentru o astfel de lucrare a fost o provocare pentru el, dar a înțeles că la final va ieși ceva superb.
„Proiectul a fost susținut şi de arhitectul de la Bâtiments de France deoarece ne aflăm într-o zonă protejată din jurul Bisericii Saint-Pierre”, a declarat fostul primar.
„Îl cunoşteam pe arhitectul care făcuse liceul din Limours – un liceu superb – arhitect care era român. Au fost aşadar o mulțime de avize foarte pozitive. Am examinat dosarul cu serviciile noastre municipale și am dat aviz favorabil fără nicio problemă pentru construirea acestei superbe biserici”, a mai precizat Jean-Raymond Hugonet.
Articolul integral poate fi citit pe RFI România.






