Din Poienile de sub Munte treci munții și ajungi în Ucraina. Este ultimul sat din România, aproape de granița de nord. Peste 10.000 de oameni trăiesc aici, unii pe dealuri îndepărtate, fără drum de acces și utilități. Alții locuiesc la șosea, dar sunt la fel de izolați precum cei din cătune, potrivit digi24.ro.
Într-o casă mică trăiesc 8 copii, împreună cu părinții lor. O singură încăpere este terminată, pentru că niciodată banii n-au fost suficienți. N-au ajuns nici pentru achiziția unor tablete, care să le dea celor mici posibilitatea de a participa la orele online.
Fetele fac însă teme pe un caiet cu foi puține. Sora mai mare îi dă indicații celei mai mici: „Scrie! Ai scris asta? Mai frumos să scrii, așa!”
Ana are 10 ani și este în clasa a patra. Din puținul lor, părinții i-au cumpărat un telefon. În felul acesta, poate vorbi cu învățătoarea care îi transmite și ei lecțiile.
„Și matematică, și română, engleză, franceză, ucraineană, la toate materiile. Doamna mea îmi trimite orele, să scriu”, spune fetița. „Este mai frumos la școala decât acasă”, mărturisește ea. „Că îmi place școala”, explică Ana.
„Îmi pare rău dacă nu face temele. Online nu merge pe telefon, numai cu messenger”, spune mama copiilor.
În așteptarea unui nou frate
Femeia este, din nou, însărcinată. N-a fost deloc la medic de când a început pandemia, pentru că îi este frică. Și nu l-a dus la control nici pe băiatul diagnosticat cu epilepsie. Soțul este mai tot timpul plecat să îngrijească animale. Singurul lor ajutor sunt bunicii, care le mai cumpără cele necesare.
„E greu, dar ce să fac? Bani nu am să îi ajut. Vreau, dar nu pot. Aș vrea cu toată plăcerea să aibă o tabletă”, spune bunica, Maria Bilici.
„Este foarte greu de recuperat, pentru că aceste repercusiuni sunt pe termen lung, neavând dispozitive, e greu de lucrat”, confirmă consilierul școlar Maria Boico.
Ana, sora cea deșteaptă și grijulie
Ana învață cel mai bine dintre toți și are grijă și de ceilalți frați.
„Mă joc cu ei, am grijă de ei, dau laptele, fac puțin curat, spăl vasele și îi ascult”, enumeră fetița.
Chiar dacă situația lor este dificilă, cei opt frați îl așteaptă pe Moșul an de an.
Ana deja începe să cânte: „Moș Crăciun cu plete dalbe/ A sosit de prin nămeți…”
„Da, vine (Moșul) în fiecare an”, spune mama. „Prima dată sănătate să avem și apoi să învețe copiii să plece mai departe la școală”, își mărturisește ea dorințele cele mai arzătoare.
Copiii familiei Bilici nu sunt singurii care nu au acces la educație, în pandemie. Dar și ei, ca mulți alții, își doresc să știe carte. Pentru că numai așa pot să-și construiască un viitor mai bun.
