„Sântionul de Primăvară” la Tăuții-Măgherăuș: Tradiție, povești și mărțișoare - 11 minute în urmă
A apărut primul număr din 2026 al revistei de cultură „Nord Literar” - 19 minute în urmă
710 copii din Tăuții-Măgherăuș vor beneficia de programul „Masă sănătoasă” în 2026 - 28 minute în urmă
14 elevi ai Școlii Gimnaziale „Ioan Slavici” Tăuții de Sus au participat la un schimb de experiență în Polonia - 31 minute în urmă
Decizie a Primăriei Baia Mare privind parcarea pe strada Oborului - 50 minute în urmă
Zeci de misiuni ale jandarmilor maramureșeni în weekend: amenzi de aproape 8.000 de lei - 60 minute în urmă
ZYA, artista din Baia Mare, s-a calificat în semifinala Eurovision 2026 - 2 ore în urmă
FRF a transmis dosarul de candidatură pentru organizarea finalei Europa League din 2028 sau 2029 - 2 ore în urmă
PS Iustin: „Dumnezeu ne cheamă să chivernisim cu înțelepciune darurile pe care le-am primit de la Dumnezeu” - 4 ore în urmă
Cum stăm cu drumurile în județ - 4 ore în urmă
Poamele uscate pe ață de bunicii și străbunicii noștri aveau un gust inconfundabil
Uscarea este una dintre vechile metode de păstrare a alimentelor. Fructele și legumele pot fi păstrate mai mult timp, fără a-și pierde gustul și calitățile nutritive și pot fi depozitate mai ușor, pentru că volumul lor se reduce.
Cu siguranță ne amintim cu toții de acest procedeu. Bunicii și străbunicii noști uscau pe ață diverse, iar gustul era inconfundabil.

„Bătrâna Maria Ilieș pregătea proviziile pentru iarnă, în șatra casei sale din Poienile Izei. Scena a trezit interesul fotografului Felician Săteanu, care ulterior, a obținut cu această fotografie Premiul special ArtImage la Concursul Național F-DE în 2007.
Profesorul dr. Ion Petrovai de la Petrova descrie procedeul uscării poamelor pe șir, mărul crăpat și pus pe ață la uscat.
„Mai puneau prune, pere, pere pădurețe. Și rutenii erau mai perfecționiști la capitolul ăsta, aveau afumătoare specială. Era un grătar de lemn împletit și din jos făceau foc. Era o groapă în pantă zidită din piatră, cu forme, cu fețe, ca la cuptor și o împletitură prinsă în rame în același sistem ca și coșul de la mălai. Și nu se mâncau cu zahăr, unii aveau stupi, bunica mea avea stupi, ce ne lingeam pe degete când aveam câte un pic de miere, ne dădea câte o sticlă. Bunica nu vindea miere pentru bani, ci pentru lucru, trebuia să-i prestezi. Unii mergeau la piață, alții se duceau la târg. Plusul producției se valorifica” – informează Corina Isabella Csiszar din cadrul Centrului Culturii Tradiționale Maramureș.
Foto: Felician Săteanu















