Record la Roma: Aur pentru David Popovici în finala de 100 m liber la Trofeul Settecolli - 41 minute în urmă
Raisa Vlășan, premiul I la Festivalul-Concurs Internațional Eurofolklor București - 3 ore în urmă
Școala de vară „Fabrica de eminescieni” s-a încheiat într-o atmosferă festivă, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare - 7 ore în urmă
Atelierele de vacanță „Descoperă. Creează. Joacă” de la Muzeul Satului Maramureșan din Sighet s-au încheiat cu multă voie bună - 7 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Credința vindecă suferința – meditație la Duminica a patra după Rusalii - 8 ore în urmă
Muzeografa Gabriela Filip aduce reperele tradiționale mai aproape de tinerii băimăreni - 8 ore în urmă
Puncte de hidratare și prim ajutor în Baia Mare, pentru combaterea efectelor caniculei - 10 ore în urmă
Facultatea de Litere din Baia Mare deschide înscrierile la specializarea Filosofie - 10 ore în urmă
Trei scriitori maramureșeni, incluși în antologia „Memorie culturală vs Amnezie culturală” lansată la FestLit Cluj 2026 - 11 ore în urmă
Salvamont Maramureș și Poliția de Frontieră, intervenție de peste 14 ore pentru salvarea a trei cetățeni ucraineni din munți - 11 ore în urmă
Poamele uscate pe ață de bunicii și străbunicii noștri aveau un gust inconfundabil
Uscarea este una dintre vechile metode de păstrare a alimentelor. Fructele și legumele pot fi păstrate mai mult timp, fără a-și pierde gustul și calitățile nutritive și pot fi depozitate mai ușor, pentru că volumul lor se reduce.
Cu siguranță ne amintim cu toții de acest procedeu. Bunicii și străbunicii noști uscau pe ață diverse, iar gustul era inconfundabil.

„Bătrâna Maria Ilieș pregătea proviziile pentru iarnă, în șatra casei sale din Poienile Izei. Scena a trezit interesul fotografului Felician Săteanu, care ulterior, a obținut cu această fotografie Premiul special ArtImage la Concursul Național F-DE în 2007.
Profesorul dr. Ion Petrovai de la Petrova descrie procedeul uscării poamelor pe șir, mărul crăpat și pus pe ață la uscat.
„Mai puneau prune, pere, pere pădurețe. Și rutenii erau mai perfecționiști la capitolul ăsta, aveau afumătoare specială. Era un grătar de lemn împletit și din jos făceau foc. Era o groapă în pantă zidită din piatră, cu forme, cu fețe, ca la cuptor și o împletitură prinsă în rame în același sistem ca și coșul de la mălai. Și nu se mâncau cu zahăr, unii aveau stupi, bunica mea avea stupi, ce ne lingeam pe degete când aveam câte un pic de miere, ne dădea câte o sticlă. Bunica nu vindea miere pentru bani, ci pentru lucru, trebuia să-i prestezi. Unii mergeau la piață, alții se duceau la târg. Plusul producției se valorifica” – informează Corina Isabella Csiszar din cadrul Centrului Culturii Tradiționale Maramureș.
Foto: Felician Săteanu















