Festivalul Toamnei „La Ungureni”, la prima ediție: două zile de tradiție, muzică și voie bună în Țara Lăpușului - 8 ore în urmă
Poate El Niño să schimbe iarna în Maramureș? Explicația pe înțelesul tuturor - 10 ore în urmă
O companie din Maramureș, lider mondial în componente din aluminiu pentru industria aeronautică - 13 ore în urmă
Trei posturi disponibile la Primăria Călinești. Pentru două nu se cere vechime - 13 ore în urmă
Două zile de sărbătoare în Țara Codrului: mii de oameni au participat la „Târgul Cepelor” - 15 ore în urmă
Autoritățile pregătesc reorganizarea traficului prin Recea. Este propusă și o bandă reversibilă - 15 ore în urmă
„Părinți informați. Adolescenți protejați”: Curs dedicat părinților despre consumul de droguri la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare - 15 ore în urmă
O sută de ani de la inaugurarea Muzeului Etnografic al Maramureșului la Sighet (1926-2026) - 18 ore în urmă
Băimăreanca Laura Pop, Campioană Națională la Natural Bodybuilding - 18 ore în urmă
Spitalul de Recuperare Borșa face angajări. 15 posturi pentru asistenți medicali, toate pe perioadă nedeterminată - 20 de ore în urmă
Poamele uscate pe ață de bunicii și străbunicii noștri aveau un gust inconfundabil
Uscarea este una dintre vechile metode de păstrare a alimentelor. Fructele și legumele pot fi păstrate mai mult timp, fără a-și pierde gustul și calitățile nutritive și pot fi depozitate mai ușor, pentru că volumul lor se reduce.
Cu siguranță ne amintim cu toții de acest procedeu. Bunicii și străbunicii noști uscau pe ață diverse, iar gustul era inconfundabil.

„Bătrâna Maria Ilieș pregătea proviziile pentru iarnă, în șatra casei sale din Poienile Izei. Scena a trezit interesul fotografului Felician Săteanu, care ulterior, a obținut cu această fotografie Premiul special ArtImage la Concursul Național F-DE în 2007.
Profesorul dr. Ion Petrovai de la Petrova descrie procedeul uscării poamelor pe șir, mărul crăpat și pus pe ață la uscat.
„Mai puneau prune, pere, pere pădurețe. Și rutenii erau mai perfecționiști la capitolul ăsta, aveau afumătoare specială. Era un grătar de lemn împletit și din jos făceau foc. Era o groapă în pantă zidită din piatră, cu forme, cu fețe, ca la cuptor și o împletitură prinsă în rame în același sistem ca și coșul de la mălai. Și nu se mâncau cu zahăr, unii aveau stupi, bunica mea avea stupi, ce ne lingeam pe degete când aveam câte un pic de miere, ne dădea câte o sticlă. Bunica nu vindea miere pentru bani, ci pentru lucru, trebuia să-i prestezi. Unii mergeau la piață, alții se duceau la târg. Plusul producției se valorifica” – informează Corina Isabella Csiszar din cadrul Centrului Culturii Tradiționale Maramureș.
Foto: Felician Săteanu














