Reținut după ce și-a agresat mama în repetate rânduri - 2 ore în urmă
Conflict violent între preoți… în Biserică - 2 ore în urmă
Parohia Săcălășeni s-a clasat pe primul loc în urma jurizării Proiectului Parohial Catehetic la nivel de Protopopiat - 3 ore în urmă
Liceul Tehnologic „George Barițiu” Baia Mare, selectat în programul național de pilotare: Discipline inovatoare pentru elevi începând cu anul școlar 2026-2027 - 3 ore în urmă
Remiză albă la Sighet în derby-ul de podium al play-out-ului din seria a 8-a, Liga 3 - 4 ore în urmă
Seini 2 mai 2026, concurs ecvestru și târg de animale - 4 ore în urmă
Cinci medalii obținute de CSM Baia Mare la Campionatul Mondial de Kempo din Turcia - 4 ore în urmă
Liceul Tehnologic „George Barițiu” Baia Mare, pe podium la Concursul Interjudețean „Față-n față cu adevărul” - 5 ore în urmă
Bărbat încătușat după ce, prins că a condus fără permis, a devenit recalcitrant - 5 ore în urmă
Lucia Ileana Pop a lansat „Povestea celor două nuci prietene”, un volum dedicat copiilor - 6 ore în urmă
Poamele uscate pe ață de bunicii și străbunicii noștri aveau un gust inconfundabil
Uscarea este una dintre vechile metode de păstrare a alimentelor. Fructele și legumele pot fi păstrate mai mult timp, fără a-și pierde gustul și calitățile nutritive și pot fi depozitate mai ușor, pentru că volumul lor se reduce.
Cu siguranță ne amintim cu toții de acest procedeu. Bunicii și străbunicii noști uscau pe ață diverse, iar gustul era inconfundabil.

„Bătrâna Maria Ilieș pregătea proviziile pentru iarnă, în șatra casei sale din Poienile Izei. Scena a trezit interesul fotografului Felician Săteanu, care ulterior, a obținut cu această fotografie Premiul special ArtImage la Concursul Național F-DE în 2007.
Profesorul dr. Ion Petrovai de la Petrova descrie procedeul uscării poamelor pe șir, mărul crăpat și pus pe ață la uscat.
„Mai puneau prune, pere, pere pădurețe. Și rutenii erau mai perfecționiști la capitolul ăsta, aveau afumătoare specială. Era un grătar de lemn împletit și din jos făceau foc. Era o groapă în pantă zidită din piatră, cu forme, cu fețe, ca la cuptor și o împletitură prinsă în rame în același sistem ca și coșul de la mălai. Și nu se mâncau cu zahăr, unii aveau stupi, bunica mea avea stupi, ce ne lingeam pe degete când aveam câte un pic de miere, ne dădea câte o sticlă. Bunica nu vindea miere pentru bani, ci pentru lucru, trebuia să-i prestezi. Unii mergeau la piață, alții se duceau la târg. Plusul producției se valorifica” – informează Corina Isabella Csiszar din cadrul Centrului Culturii Tradiționale Maramureș.
Foto: Felician Săteanu















