Share
Pași concreți pentru restaurarea Casei memoriale Vasile Kazar din Vadu Izei

Pași concreți pentru restaurarea Casei memoriale Vasile Kazar din Vadu Izei

Casa memorială „Vasile Kazar” din Vadu Izei face un pas important spre restaurare, după finalizarea documentației tehnico-economice necesare intervențiilor asupra monumentului istoric de importanță națională.

Studiile, expertizele și soluțiile elaborate creează baza pentru etapa următoare, cea a restaurării și redeschiderii casei pentru public.

„Casa memorială Vasile Kazar. Un pas încheiat. Un drum care continuă.

Încheiem proiectul dedicat elaborării documentației tehnico-economice pentru consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a Casei memoriale Vasile Kazar din Vadu Izei.

Casa Kazar este monument istoric de importanță națională, iar intervenția asupra unui asemenea imobil presupune rigoare, cercetare și soluții fundamentate de specialiști. Fără această documentație tehnică, lucrările de restaurare nu pot fi realizate.

Filmul propus prezintă această etapă mai puțin vizibilă publicului, dar esențială pentru viitorul monumentului: studiile, expertizele și soluțiile care pregătesc intervenția propriu-zisă.

Documentația este finalizată. Avem acum baza necesară pentru următorul pas: restaurarea și redeschiderea Casei Kazar pentru public.

Vă invităm să descoperiți în film povestea proiectului și a unui monument pe care ne dorim să îl readucem în circuitul cultural al Maramureșului.

Proiect finanțat de Institutul Național al Patrimoniului, prin Timbrul Monumentelor Istorice – sesiunea II/2024, Subprogramul Acțiuni tematice Case memoriale – Elaborarea documentațiilor tehnice pentru intervenții asupra monumentelor istorice și cofinanțat de Primăria și Consiliul Local Sighetu Marmației”, transmit reprezentanții Muzeul Maramureşan.

Citește și

Casa Memorială „Stan Ioan Pătraș” din Săpânța își recapătă treptat autenticitatea


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.





Lasă un comentariu