Share
Ora Copiilor Cantus Mundi: În județul Maramureș în total o mie de elevi talentați vor marca ziua de 1 Iunie cu mare concert coral, unic în România!

Ora Copiilor Cantus Mundi: În județul Maramureș în total o mie de elevi talentați vor marca ziua de 1 Iunie cu mare concert coral, unic în România!

Ora Copiilor Cantus Mundi: În județul Maramureș în total o mie de elevi talentați vor marca ziua de 1 Iunie cu mare concert coral, unic în România!

Miercuri, 1 Iunie, de Ziua Internațională a Copilului, peste 3.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi din toată țara vor participa la „Ora Copiilor by Cantus Mundi”, arată organizatorii.

Organizat de 1 Iunie sub deviza „Schimbăm România prin muzică!”, proiectul național „Ora Copiilor” este dedicat membrilor comunității Cantus Mundi, care vor interpreta simultan cele mai frumoase cântece ale copilăriei, reuniți pentru a sărbători copilăria și a dărui publicului din energia lor, bucuria de a cânta împreună și dorința de a schimba lumea în bine.

La prima ediție a proiectului „Ora Copiilor”, Programul Național Cantus Mundi va desfășura simultan activități în 34 de localități din 22 de județe și București: Alba Iulia, Baia Mare, Botoșani, Brăila, Brașov, Buftea, Buzău, Cavadinești – jud. Galați, Cluj-Napoca, Constanța, Corbii Mari (sat Petrești) – jud. Dâmbovița, Dacia – jud. Brașov, Dej, Deva, Focșani, Galați, Giroc – jud. Timiș, Ianca – jud. Brăila, Iași, Jijila – jud. Tulcea, Jirlău, Lanurile și Mărașu – jud. Brăila, Pecica, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Sibiu, Slobozia, Târgu Jiu, Todirești – jud Iași, Tulcea, Urziceanca – jud Dâmbovița. Amplul eveniment muzical dedicat copilăriei organizat de Cantus Mundi va avea loc la nivel național miercuri, de la ora 16.00, atunci când copiii, alături de părinții și prietenii lor vor cânta timp de o oră în spații publice, malluri, parcuri, piețe sau școli din diferite orașe, comune și sate. De asemenea, la Baia Mare, aproape 1.000 de copii din corurile și ansamblurile Cantus Mundi care activează în județul Maramureș vor sărbători „Ora Copiilor” printr-un mare concert coral desfășurat în cadrul programului local „Vis de Copil”. Programul este inițiat de Liceul cu program sportiv, Școala Gimnazială „George Coșbuc” și Palatul copiilor din Baia Mare, în parteneriat cu Programul Național Cantus Mundi, Primăria Municipiului Baia Mare și Inspectoratul Școlar Maramureș, mai arată organizatorii naționali.

Lista evenimentelor organizate sub egida Programului Național Cantus Mundi în toată țara de 1 Iunie va fi actualizată periodic pe pagina de Facebook Cantus Mundi Romania. Parteneri naționali: Opera Comică pentru Copii, Inspectoratul Școlar al județului Maramureș, Primăria Municipiului Baia Mare, Aurora Shopping City Buzău, Brăila Mall, Iris Titan Shopping Centre București, Pitești Retail Park, Promenada Mall București, Shopping City Deva, Shopping City Galați, Shopping City Satu Mare, Shopping City Târgu Jiu, Shopping City Timișoara, Shopping City Râmnicu Vâlcea, Vulcan Value Centre București, Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu sprijinul membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. După 10 ani de activitate, Programul Național Cantus Mundi a adunat sub umbrela sa peste 1.700 de coruri. Peste 60.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

C.Ț.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu