Share
Nesimțire fără limite!: Indicatoare turistice vandalizate în zona Cavnic-Mogoșa; Voluntarii vor să dea o mână de ajutor salvamontiștilor după relaxarea măsurilor (GALERIE FOTO)

Nesimțire fără limite!: Indicatoare turistice vandalizate în zona Cavnic-Mogoșa; Voluntarii vor să dea o mână de ajutor salvamontiștilor după relaxarea măsurilor (GALERIE FOTO)

Munca voluntară a unora a devenit bătaia de joc a altora. După ce salvamontiștii au lucrat intens în această perioadă de stare de urgență ca, pe lângă intervenții, să amenajeze și traseele turistice, persoane necunoscute au luat în derâdere gestul lor.

În 7 mai, membrii comunității Discover Cavnic și cei ai Asociației Căvnicarii au semnalat un indicator turistic pus la pământ, lângă care putea fi vizibilă o sticlă goală de bere. Gestul a înfuriat, pe bună dreptate, iubitorii de natură.

„Oare cine să fie așa de deranjat de indicatoarele de pe traseele turistice? Asemenea specimene nu au ce căuta pe munte, arată doar lipsă de respect față de cei care au lucrat pentru ele, și mai important față de oamenii care s-ar putea rătăci pe munte. Indicatorul e pus la pământ din timpul incendiului de la Pietrele Șoimului” – este postarea Discover Cavnic.

„Munca voluntară a unora batjocorită de lipsa de bun simț a altora. Așa arată unul din indicatoarele amplasate în 2018 pe traseul Cavnic- Vf. Mogoșa. Concluziile le trageți voi!” – au arătat pe Facebook și cei de la Asociația Căvnicarii.

Reacțiile internauților nu au întârziat să apară nici aici. Spre exemplu, Călin și Ștefan au căzut de acord, prin comentariile pe o rețea de socializare la profilul salvamontiștilor maramureșeni că aceștia ar trebui să poată aplica amenzi. Un alt internaut, Călin pe numele său a spus că: „Din păcate, sunt asemenea specimene, cărora mintea responsabilă este un atribut care le lipsește în totalitate.Accidental, au ajuns pe munte că să mai traga o băută, s-au trezit pe drum și au hotărât să se mai amuze un pic, gândindu-se că turiștilor este bine să le facă o boacănă buna, ca sa aibă de ce râde. Au rupt sau reorientat indicatoarele întâlnite, spre amuzamentul hoardelor de bețivi care îi însoțeau. Când vedeți asemenea situații, sesizati imediat telefononic la 112, dispeceratului poliției montane locale sau echipei de salvamont montan din zonă. Trebuie luate măsuri severe și oportune împotriva acestor dușmani ai muntelui!”.

Gestul de nesimțire vine după ce salvamontiștii au intervenit intens în zonele montane, după cum DirectMM.ro a scris aici și aici.

„Serviciul Public Județean Salvamont Maramureș, prin formațiile Baia Mare, Cavnic și Vișeu, împreună cu salvatorii montani voluntari și aspiranți au continuat acțiunile de curățare, marcare și remarcare, precum și de strângere a gunoaielor de pe traseele turistice. Pregătim în zonele importante ale traseelor turistice omologate panouri cu hărți ale zonelor, cu marcaje clare și cu detalii despre traseele propuse a fi parcurse” – au scris cei de la Salvamont Maramureș.

Iubitorii de natură și-au manifestat intenția de a da o mână de ajutor la efortul salvamontiștilor. „Hai după ridicarea restricțiilor să le arătăm vecinilor noștri că și noi putem avea traseele marcate și întreținute. Un call public, în urma căruia să ne adunăm 100 de persoane dornice să pună osul, ar rezolva în mare măsură problema asta” – a spus Radu. „Dacă mai aveți nevoie de voluntari venim și noi cu drag” – a spus și Sorin, salvator montan în zona Borșa.

„Credem că e important ca acum toți cei care iubesc muntele, iubesc Maramureșul, să faca un lobby intens pentru ca Maramureșul să devină principalul pol al turismului montan românesc. Fiindcă avem cu ce! Și, fiindcă, probabil, asta e una dintre puținele noastre șanse să fim băgați în seamă. Prin ceea ce oferim. Ospitalitate, înțelepciune, curățenie, bun simț și nu în ultimul rând frumusețea locurilor din Maramureș” – au punctat reprezentanții Serviciului Public Salvamont Maramureș.

Să mai spunem și că sfârșitul de săptămână a fost unul intens pentru salvatorii montani angajati și voluntari ai SPJ Salvamont Maramureș.
S-a lucrat în echipe pe mai multe trasee din județul nostru.

Atât sâmbătă, cat si duminică, echipa Salvamont formația Cavnic a lucrat pe traseul Cruce Roșie Breb – Creasta Cocosului, pe traseul Banda Roșie Pasul Neteda – Trei Apostoli precum si pe traseul Banda Galbena – Cavnic – Piatra Mare – Manaș. Formația Vișeu a lucrat în weekendul care tocmai a trecut, sâmbătă – pe traseul Banda Albastra Repedea – Pietriceaua – Vinderel, iar duminică – pe traseul Triunghi Rosu Bistra – Preluca Glodean si zona Paltin. Salvatorii montani angajați și voluntari din formația Baia Mare au lucrat în weekend pe Traseul Banda Roșie. Sâmbătă s-au montat stâlpi între Ilie și Ignis. Duminică s-au vopsit stâlpii și s-a continuat curățarea Traseului Bandă Roșie între Șaua Iezuri și Ilie. Curățrea, remarcarea/marcarea traseelor turistice va continua și în zilele următoare.

C.Ț.

Foto/video marcaje – Salvamont Maramureș

Gepostet von Salvamont Maramures am Sonntag, 10. Mai 2020

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu