Maramureșenii au dat culoare celei de-a III-a ediții a evenimentului „România 1000” - 45 minute în urmă
Victorie la 20 de goluri diferență a „tricolorelor” în al doilea meci din grupele principale ale Campionatului Mondial - 1 oră în urmă
Se împlinesc opt ani de la plecarea la Domnul a Regelui Mihai I - 3 ore în urmă
Moșul a ajuns, încărcat de daruri, și la Sighet - 3 ore în urmă
A treia înfrângere consecutivă pentru CS Minaur, care a coborât pe locul 3 - 4 ore în urmă
Bărbat prins cu alcool cât pentru trei petreceri, acum în arest - 4 ore în urmă
Povestea completă a unui eșec - 5 ore în urmă
Controale pentru combaterea ilegalităților în transportul de mărfuri cu risc fiscal ridicat - 6 ore în urmă
Ziua Națională a României și 145 de ani de relații diplomatice între România și Franța- dublă sărbătoare celebrată la Marsilia - 6 ore în urmă
Zeci de kilograme de articole pirotehnice confiscate de polițiști în Baia Mare - 7 ore în urmă
Muzeul Viu, proiect educațional remarcabil, în Maramureș!
Muzeul Viu, proiect educațional remarcabil, în Maramureș!
Educația, alături de conservarea patrimoniului, este una dintre funcțiile principale ale oricărui muzeu modern. Istoric vorbind, în societatea europeană și americană rolul de instituție educațională îi este recunoscut muzeului abia din primele decenii ale secolului XX și cu precădere după cel de-al Doilea Război Mondial.
În această perioadă, a anilor 1940-1950, din ce în ce mai multe cadre didactice au început să recunoască potențialul educațional al mzeelor și au început să organizeze așa numitele excursii cu clasa, acțiuni în cadrul cărora elevii aveau acces direct la materialul studiat în incinta școlii. În zilele noastre, educația muzeală a devenit un proces bazat pe un complex de activități diversificate, coerente, adaptate nevoilor și intereselor unei societăți pentru care spațiul virtual concurează ca mod de informare cu bibliotecile, muzeele, etc. Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, sub conducerea domnului director prof. dr. Viorel Rusu, valorizează patrimoniul din dotare, valorificându-i potențialul în expoziții, ghidaj muzeal realizat de specialiști, sesiuni de comunicări, publicații și, din anul 2005, prin programul de educație muzeală Muzeul Viu, destinat elevilor.
De-a lungul anilor, generații întregi din ciclul primar ( etapă din viața de elev când elevii încep să se familiarizeze cu primele noțiuni de istorie) s-au bucurat de activități precum: Ucenicul croitor-breasla croitorilor din Baia Mare, Călătorie în lumea monedelor, Vânătoarea de comori în adâncuri sau O masă romană. Fiecare temă a fost aleasă de specialiștii muzeului cu scopul de a le insufla copiilor o percepție reală asupra specificității timpului istoric, dar și de a-i pune în legătură cu elemente de istorie locală. Anul acesta școlar debutează cu o nouă sesiune în cadrul proiectului pilot Muzeul Viu în care elevi din zece școli băimărene împreună cu echipa de proiect ( din care fac parte muzeograf dr. Oana Ardelean Chirilă, conservator bunuri culturale mobile, Monica Ghiman și supraveghetor Gabor Mona) vor pătrunde în trecutul istoric al Artei mozaicului ( cei din clasa I), Însemnelor heraldice ( cei din clasa a II-a), Istoriei scrisului ( cei din clasa a III-a), iar elevii de clasele a IV-a vor avea privilegiul de face Analiză de artefact. Cadrele didactice selectate să participe în anul școlar 2022-2023 la activități împreună cu clasele lor sunt: prof.Fornvald Natalia și prof.Selek Vanda ( Școala Gimnazială Nicolae Iorga Baia Mare), prof.Gligan Claudia ( Școala Gimnazială Vasile Alecsandri Baia Mare), prof. Deac Odarca ( Școala Gimnazială Avram Iancu Baia Mare), prof.Ciociu Laura ( Școala Gimnazială Nichita Stănescu Baia Mare), prof.Butean Monica ( Școala Gimnazială nr. 18 Baia Mare), prof. Bîrle Delia ( Școala Gimnazială Dimitrie Cantemir Baia Mare), prof. Zoicaș Oana -Diana, prof. Minghiraș Camelia și prof. Terec Alina ( Școala Gimnazială George Coșbuc Baia Mare).
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș își va deschide deci porțile această toamnă pentru cadre didactice și elevi în scopul oferirii unor experiențe educaționale de neuitat, în care participanții vor conceptualiza, vor analiza, vor gândi și dezvolta împreună activități de educație muzeală.
DirectMM.ro















