Spitalul Județean din Baia Mare devine oficial spital clinic. Ce înseamnă pentru pacienți - 1 oră în urmă
Conducerea Poliției Vișeu de Sus a fost schimbată. Ancheta vizează posibile fapte de abuz în serviciu - 3 ore în urmă
La doar 9 ani, Daniel Sava este campion mondial la aritmetică mentală - 5 ore în urmă
Modernizarea infrastructurii de pe Strada 2 din Tăuții-Măgherăuș avansează - 5 ore în urmă
Casa Memorială „Stan Ioan Pătraș” din Săpânța își recapătă treptat autenticitatea - 6 ore în urmă
Numeroși vizitatori la expoziția Simon Hollósy de la Sighetu Marmației, unde opt lucrări ale artistului au fost reunite pentru prima dată în România - 6 ore în urmă
Copiii din două parohii sătmărene au adus bucurie seniorilor de la Căminul „Bunul Samarinean” din Coroieni - 6 ore în urmă
Cultura, muzica și dansul se împletesc la Finteușu Mare în cadrul evenimentului „Cultură, Tradiție și Continuitate în Satul Românesc” - 6 ore în urmă
O zi în satul de odinioară – povești, tradiții și creativitate la Muzeul Satului Baia Mare - 7 ore în urmă
Urs observat din nou la Firiza, în zona tomberoanelor de colectare selectivă - 7 ore în urmă
Maramureșul a fost reprezentat cu cinste la Târgul de Turism al României 2022 (FOTO)
În perioada 24 – 27 februarie, în cadrul complexului expozițional Romexpo din București a avut loc Târgul de Turism al României 2022, un eveniment aflat la cea de-a 45-a ediție. Cu gândul la zile mai senine și la o stare de normalitate pe care cu toții ne-o dorim, reprezentanții județului Maramureș au încercat să insufle din optimismul lor vizitatorilor târgului.
Încă de la deschiderea acestei ediții, spațiul expozițional al județului nostru a atras toate privirile. Forfota specifică maramureșenilor i-a făcut curioși pe vizitatori, care au poposit în număr mare la standul județului Maramureș. Acolo au fost întâmpinați de reprezentanții Consiliului Județean Maramureș, Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Populare „Liviu Borlan” Maramureș, Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, Muzeului Maramureșului din Sighetu Marmației, destinației de ecoturism Eco Maramureș și centrelor de informare turistică din Baia Sprie, Sighetu Marmației și Tăuții Măgherăuș. Totodată, reprezentanții Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Borșa s-au alăturat online acestei ediții a târgului.
La standul Maramureșului au fost prezenți și meșterii populari Laura Lenghel, Daniel Leș, Vasile Șușca și Petru Codrea, care s-au întrecut în demonstrații de măiestrie și vorbe de duh, iar reprezentanții Ansamblului Folcloric Național „Transilvania” au reușit, și de această dată, să pună în valoare tradițiile folclorice ale acestor locuri.
Dintre oaspeții de seamă ai târgului nu au lipsit oficialitățile, dar nici îndrăgiții fii ai Maramureșului: Grigore Leșe, Mihai Morar și Nicolai Tand. Rapsodul Grigore Leșe, alături de contratenorul Romeo Cornelius au susținut recitaluri pline de emoție, care și-au găsit cu ușurință drumul către sufletele spectatorilor.
Cu mari cuvinte au vorbit despre Maramureș și actorii Laura Cosoi, Alexandra Aga și Ioan Haiduc, care le-au transmis tuturor să nu rateze nicio ocazie de a descoperi județul nostru.
De altfel, emoția este cuvântul care descrie, poate cel mai bine, întreaga prezență a județului Maramureș la acest eveniment, deoarece toți oamenii cu drag de aceste locuri binecuvântate au vorbit din inimă despre „țara celor patru țări”, pe care au numit-o „sufletul României”. De asemenea, deși nu au fost prezenți fizic, producătorii locali din Maramureș au fost reprezentați de rodul muncii lor, produsele lor tradiționale completând imaginea profilului gastronomic al județului. Cu toții și-au unit eforturile în încercarea de a reda cât mai fidel spiritul autentic al Maramureșului, promovând nu doar potențialul turistic al județului nostru ci, înainte de toate, maramureșenii și înțelepciunea cu care aceștia își apără și promovează moștenirea.
Oferta turistică cu care județul Maramureș s-a prezentat la târg se adresează unei sfere largi de turiști. Astfel, indiferent dacă s-au aflat în căutarea unei destinații turistice, tradiționale, gastronomice sau active, vizitatorii târgului au fost convinși că județul Maramureș merită un loc pe itinerarul lor de călătorie. Mai mult de atât, cu toții au înțeles că județul nostru înseamnă mai mult decât o destinație, căci Maramureșul este, înainte de toate, o valoroasă lecție despre oameni și omenie.

















