Scurtă incursiune în istoria comunității evreiești din Seini

Astăzi, 20 octombrie, de la ora 14:00, are loc inaugurarea Sinagogii din Seini, restaurată și transformată într-un spațiu cultural și muzeal. Evenimentul, anunțat deja, ne oferă prilejul să descoperim o istorie puțin cunoscută a localității. Timp de aproape patru decenii, Seiniul a fost unul dintre cele mai importante centre ale tiparului ebraic din Transilvania, iar cărțile imprimate aici ajungeau la cititori aflați la mii de kilometri distanță.

Puțini dintre cei care vor trece astăzi pragul sinagogii știu, probabil, că în urmă cu aproximativ un secol numele Seiniului era cunoscut în cercurile rabinice din Europa, America și Palestina. În această localitate funcționa o tipografie care publica lucrări religioase, comentarii biblice, tratate de drept iudaic, cărți de etică, poezie și reviste. Unele manuscrise veneau din orașele Transilvaniei, altele erau trimise de autori din Polonia, Ungaria, Anglia, Statele Unite sau Ierusalim. Chiar dacă circulația informației depindea de corespondență, de trenuri și de transportul maritim, un mic oraș din nordul Transilvaniei participa la o rețea internațională de transmitere a cunoașterii. Această activitate editorială nu a apărut întâmplător, ci s-a dezvoltat într-o comunitate evreiască bine organizată, cu o viață economică, religioasă și culturală care merită cunoscută.

Cine erau evreii din Seini și cum trăiau?

Prezența evreilor în Seini este documentată din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, când aici au început să se stabilească familii provenite în special din Galiția, regiune istorică aflată astăzi pe teritoriul Poloniei și Ucrainei. Primele mărturii datează din anii 1760, iar în 1785 comunitatea era deja suficient de bine organizată pentru a dispune de instituții religioase și sociale proprii. Se ocupau cu comerțul, meșteșugurile, prelucrarea și valorificarea produselor agricole, creșterea animalelor, viticultura și comerțul cu vin, inclusiv cu vin destinat consumului ritual. Unii erau negustori de cereale, alții dețineau prăvălii, ateliere sau lucrau în domeniul serviciilor. În documentele secolului al XVIII-lea apar inclusiv negustori implicați în comerțul cu băuturi alcoolice, precum și litigii economice care oferă informații despre relațiile dintre locuitori.

Viața comunității nu se limita însă la activitățile economice. Existau o sinagogă, un cimitir, o baie rituală, organizații de ajutor reciproc și forme de educație religioasă. Copiii primeau învățătură de la profesori particulari, iar spre sfârșitul secolului al XIX-lea educația religioasă era organizată în cadrul instituției cunoscute sub numele de Talmud Torah.

Importanța Seiniului depășea granițele localității. În 1885, orașul devenise un centru administrativ rabinic pentru aproximativ 15 sate din împrejurimi, între care Apa, Borlești, Pomi și Valea Vinului. Locuitorii evrei din aceste așezări apelau la instituțiile comunității din Seini pentru probleme religioase și sociale. În 1900, localitatea număra 634 de evrei, iar la recensământul din 1930 erau înregistrați 673, reprezentând aproximativ 13% din populație. Dintre aceștia, 596 declarau idișul drept limbă maternă, o mărturie a identității lingvistice păstrate în comunitate. În 1941, numărul evreilor ajunsese la 712.

Comunitatea avea și o viață intelectuală activă, susținută de rabini care întrețineau legături cu învățați din Galiția, Ungaria și alte centre religioase. Unul dintre aceștia a fost rabinul Yechezkel Baneth, stabilit la Seini în 1889, care a condus și o mică școală de studii religioase superioare, cunoscută sub numele de yeshiva. Corespondența rabinică din acea perioadă păstrează informații nu doar despre interpretarea legilor religioase, ci și despre problemele economice, morale și sociale ale comunității.

Tipograful născut la Baia Sprie care a făcut cunoscut Seiniul în lume

Una dintre personalitățile remarcabile ale acestei istorii a fost Iacob Wieder, întâlnit în documente și sub numele Jacov sau Jakob Wieder. Un detaliu descoperit de istoricul Maria Radosav în arhivele județene este deosebit de interesant pentru Maramureș: Iacob Wieder s-a născut la Baia Sprie, la 12 iulie 1872.

Carte ebraică din 1908 — Shem Shlomo / Appel Auction, lotul 208

Într-un document administrativ din 21 august 1931, tipograful declara că întreprinderea sa fusese înființată la 9 februarie 1897, dată confirmată de autorizația industrială nr. 716. Atelierul desfășura activități de tipografie și legătorie, iar ulterior avea să devină cunoscut pentru producția de carte ebraică. Prima carte cu caractere ebraice identificată de cercetători ca fiind imprimată la Seini a apărut în 1905. Se intitula Yeroth Devash și cuprindea predici ale rabinului Jonathan Eybeschütz, redactate în idiș, limba vorbită de numeroase comunități evreiești din Europa Centrală și de Est. Din acel moment, activitatea editorială a atelierului Wieder a cunoscut o dezvoltare considerabilă. Cercetătorul Yosef Kohen inventariase 126 de lucrări ebraice imprimate la Seini, iar Maria Radosav a identificat încă 24 de titluri în colecțiile Bibliotecii Naționale din Ierusalim, ajungând la aproximativ 150 de cărți. Alte evidențe bibliografice oferă totaluri ușor diferite, în funcție de exemplarele păstrate și de criteriile de inventariere.

Tipografia Wieder era considerată una dintre cele mai importante din Transilvania, după centrele de la Sighet și Satu Mare. Reputația ei se datora atât autorilor care apelau la serviciile atelierului, cât și calității imprimării, cercetările menționând caracterele îngrijite, organizarea atentă a paginilor și hârtia de bună calitate. În perioada interbelică, întreprinderea apare în documente și sub denumirea „Viața Culturală”, având inclusiv o filială la Aleșd, în județul Bihor.

Ce se tipărea, de fapt, la Seini?

Cărțile imprimate aici alcătuiau o bibliotecă variată a culturii iudaice. O categorie importantă era reprezentată de comentariile asupra Torei și Talmudului, lucrări prin care rabinii explicau și interpretau textele fundamentale ale religiei mozaice. Se publicau și colecții de răspunsuri rabinice, cunoscute sub numele de responsa, în care erau analizate situații concrete de viață, de la căsătorie și moștenire până la relațiile comerciale și respectarea prescripțiilor religioase. Alte volume aparțineau literaturii de etică religioasă, numită musar, și conțineau reflecții despre conduita morală, responsabilitate, credință și relațiile dintre oameni. Se tipăreau predici, cărți de rugăciuni, texte mistice și ediții ale unor manuscrise mai vechi. O parte dintre lucrări erau scrise în ebraică, altele în idiș, iar numeroase volume foloseau caracterele tradiționale cunoscute sub numele de scriere Rashi.

Cartea Ner David, tipărită în 1927 / Kedem Auction House

Printre cărțile apărute la Seini se numără Hasidei Avot, publicată în 1925 de rabinul Jehuda Grünwald din Satu Mare, Erech Shai, a rabinului Shlomo Jehuda Tabak din Sighet, și Pri Hemed, lucrare a rabinului Moshe David Friedman din Oradea, imprimată în 1933.

Activitatea atelierului ajungea însă mult dincolo de comunitățile transilvănene. În 1923, rabinul Baruch Meir Klein din New York își publica aici lucrarea Imrei Baruch, iar în 1935 apărea Sefer Ben Porat Josef, o colecție de comentarii religioase aparținând lui Moshe Aharon Tobenkin din Oakland, California. Este unul dintre cele mai surprinzătoare exemple ale prestigiului tipografiei: un autor aflat pe coasta de vest a Statelor Unite își publica lucrarea într-un mic oraș din nordul Transilvaniei. Înainte de mijloacele moderne de comunicare, manuscrisele traversau oceanul, erau pregătite pentru tipar la Seini, iar cărțile puteau reveni către comunități aflate la mii de kilometri depărtare.

Nu lipseau nici lucrările literare. În 1933, tipografia publica postum un volum de poezii în idiș semnate de Herman Gottlieb, autor care trăise între 1841 și 1931. O altă categorie importantă era reprezentată de broșurile și foile volante. Unele apăreau la moartea unor rabini sau personalități importante, altele cuprindeau rugăciuni destinate femeilor, apeluri adresate comunității, întrebări referitoare la conflicte religioase și chiar proteste față de conducători comunitari. Prin urmare, la Seini nu se tipăreau numai lucrări teologice, ci și texte prin care circulau informații, se transmiteau idei și se discutau probleme ale vieții cotidiene.

O revistă redactată la New York și imprimată la Seini

Unul dintre cele mai interesante episoade ale istoriei tipografiei este legat de revista Apirion, publicație religioasă a cărei redacție funcționa la New York. Apărută inițial la Budapesta, în perioada 1923–1924, revista și-a transferat imprimarea la Seini în anul 1925, continuând să fie tipărită aici până în 1928. Redactorul Shmuel Miller, stabilit în New York, publica articole despre viața comunităților evreiești, tradițiile religioase, morală, sărbători și interpretarea textelor sacre.

Revista Apirion / Bidspirit, catalogul casei de licitații Baruch

Revista includea și contribuții literare, printre care poezii religioase ale unor autori din Timișoara și Ierusalim. Pentru istoria presei maramureșene, acest detaliu este cu adevărat remarcabil: în urmă cu un secol, o publicație redactată peste Ocean își găsea locul de imprimare la Seini, unde funcționa un atelier capabil să realizeze lucrări destinate unui public internațional.

Un manuscris controversat și o poveste ajunsă în istoria cărții ebraice

Tipografia Wieder a fost implicată și într-un episod neobișnuit, care avea să provoace o importantă controversă în mediile rabinice. La începutul secolului XX, Shlomo Yehuda Friedländer a pretins că descoperise un manuscris necunoscut al unei părți pierdute din Talmudul Ierusalimului, cunoscută sub numele de Seder Kodashim. Ediția sa, imprimată în mai multe etape la Seini, între 1906 și 1909, a atras inițial interesul și aprobarea unor învățați. Ulterior, cercetătorii au identificat numeroase neconcordanțe, iar presupusul manuscris a fost demascat drept o falsificare realizată prin recompunerea unor texte mai vechi. Cazul a intrat în istoria cercetării talmudice și a fost analizat de specialiști în istoria cărții ebraice. Nu există însă dovezi că tipograful Iacob Wieder ar fi cunoscut caracterul falsificat al manuscrisului atunci când a acceptat imprimarea lui. Dimpotrivă, o relatare provenită din familia sa arată că întreprinderea a suferit pierderi financiare după izbucnirea controversei. Este încă o dovadă a faptului că numele Seiniului apărea în dezbateri intelectuale desfășurate mult dincolo de granițele Transilvaniei.

O mărturie la fel de interesantă despre viața tipografiei a fost descoperită într-o bibliotecă din Israel. Bibliotecarul Avishai Elboim a identificat într-un volum imprimat la Seini o foaie comercială din 1937, prin care Wieder oferea spre vânzare, la prețuri reduse, 13 lucrări rămase în depozitul atelierului. Explicația era cât se poate de omenească: unii autori nu reușiseră să plătească integral costurile imprimării, iar câțiva muriseră înainte de a-și putea recupera exemplarele. Dincolo de prestigiul cultural, tipografia era și o întreprindere care trebuia să suporte cheltuielile hârtiei, ale muncii și ale distribuirii cărților.

O lume distrusă de Holocaust, dar ale cărei cărți au supraviețuit

Această istorie culturală avea să fie întreruptă dramatic în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După intrarea nordului Transilvaniei sub administrație ungară, în 1940, situația comunității evreiești s-a deteriorat, iar în primăvara anului 1944, după ocuparea Ungariei de Germania nazistă, a început deportarea sistematică a evreilor din regiune. În aprilie 1944, comunitatea din Seini număra aproximativ 615 membri. În luna mai, aceștia au fost concentrați în ghetouri și deportați la Auschwitz, unde majoritatea au fost uciși. Printre victime s-a numărat și ultimul rabin al localității, Avraham Schwartz.

Activitatea tipografiei Wieder încetase în anii războiului, ultimele cărți documentate datând din 1943. După încheierea conflictului, aproximativ 150 de supraviețuitori se aflau din nou la Seini, însă cei mai mulți au emigrat ulterior, în special în Israel. Comunitatea care construise instituții religioase, școli și organizații culturale și care susținuse una dintre cele mai cunoscute tipografii ebraice din Transilvania a dispărut aproape în întregime.

Cărțile au avut însă un destin diferit. Exemplare imprimate la Seini se păstrează în biblioteci și colecții din străinătate, iar paginile lor conțin nu doar texte religioase, ci și dedicații, genealogii, informații despre autori, istorii de familie și mărturii ale unor comunități care nu mai există. Cercetările istoricului Maria Radosav au demonstrat valoarea documentară a acestor însemnări, prin care pot fi recuperate fragmente din viața evreilor din Transilvania, din relațiile lor culturale și din istoria privată a familiilor.

În acest context, inaugurarea de astăzi a sinagogii restaurate capătă și o semnificație istorică mai largă. Clădirea ridicată în 1904, destinată acum să găzduiască Muzeul Evreilor din Transilvania și activități culturale, poate deveni locul în care această memorie să fie recuperată și transmisă generațiilor următoare. Cei care vor participa la eveniment vor vedea un monument restaurat, dar istoria comunității care l-a construit este mult mai amplă decât cea a unei clădiri. În urmă cu un secol, de la Seini plecau cărți către comunitățile evreiești ale Europei, Americii și Palestinei, iar numele localității era cunoscut unor oameni care nu ajunseseră niciodată aici.

Astăzi, când aproape nimic din viața acelei comunități nu mai poate fi regăsit în forma sa de odinioară, cărțile imprimate în atelierul lui Iacob Wieder rămân mărturii ale unei lumi dispărute și ale contribuției sale la istoria culturală a Maramureșului.

Sursa informații: Maria Radosav, The Hebrew Print and the Jewish Society in North Transylvania in the 20th Century, PaRDeS, 2010, / Yad Vashem, Pinkas Hakehillot Romania, vol. II, 1980, pag. 199–201.

Vasile Petrovan

Citește și: