Clipe de groază în Baia Mare! Un copil de 2 ani, salvat de pompieri de pe pervazul unui bloc - 3 minute în urmă
Moment istoric la NASA. Urmează una dintre cele mai spectaculoase explorări ale Universului - 57 de minute în urmă
Două secole sub același clopot. Finteușu Mare își sărbătorește biserica la 200 de ani de la prima târnosire - 2 ore în urmă
Aur mondial și record pentru România la 8+1 feminin. O cursă uriașă a fetelor noastre la Amsterdam - 4 ore în urmă
Islanda a respins reluarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Pescuitul și controlul apelor au cântărit greu - 4 ore în urmă
Urmează să vă pensionați din învățământ? De la 1 septembrie ar putea deveni aplicabilă prima de două salarii de bază - 6 ore în urmă
Dan Daniel, unul dintre cei mai îndrăgiți violoniști ai Maramureșului, își sărbătorește ziua de naștere - 8 ore în urmă
Țara Lăpușului a trecut din nou Prutul. Artiști din Târgu Lăpuș, la Căpriana și Scoreni - 8 ore în urmă
Centru nou de recuperare neuromotorie pentru adulții cu dizabilități, în Baia Mare - 10 ore în urmă
Alertă de urs pe strada Colonia Topitorilor din Baia Mare. A fost transmis mesaj RO-Alert - 11 ore în urmă
Săptămâna Limbii Italiene în Lume este marcată și la Colegiul Național “Mihai Eminescu” din Baia Mare
În perioada 18 – 24 octombrie se celebrează cea de-a XXI ediție a Săptămânii Limbii Italiene în Lume – La XXI Settimana della Lingua Italiana nel Mondo. Inițiativa, care a luat naștere în 2001 în colaborare cu Accademia della Crusca, este organizată în a treia săptămână a lunii octombrie de rețeaua diplomatică și consulară și de Institutele Italiene de Cultură, cu sprijinul Ministerului Italian al Culturii, al Ministerului Universității și Cercetării din Italia, al Guvernului elvețian și al principalilor parteneri în promovarea lingvistică.
Cea de-a XXI-a ediție are ca temă „Dante, italianul”. Cu ocazia aniversării a 700 de ani de la moartea marelui poet, Săptămâna Limbii Italiene în Lume se dorește a fi atât o încheiere ideală a programului de manifestări, „Dante, 700 în lume”, promovat de rețeaua diplomatică italiană de pe cele cinci continente, cât și un preludiu al Statelor Generale ale Limbii și Creativității italiene, eveniment care va avea loc pe 29 noiembrie 2021.
Elevii Colegiului Național “Mihai Eminescu”, director prof. Marius Craciun, mai precis elevii care și-au ales ca limbă de studiu, intensiv, normal sau opțional, limba italiană se alătură acestei inițative, desfășurând activități pe parcursul întregii săptămâni. Proiectele își propun ca prin implicarea celor doi actanți, elevi și profesori, să contureze vizibil un demers comun, anume: studiul și aprofundarea limbii italiene, diseminarea culturii și civilizației acestui popor, ca parte a unui interes intelectual și cultural convergent.
Două din aceste activități merite a fi evidențiate, conferința online susținută în fața elevilor de profesorul dr. Laszlo Alexandru, intitulată Dialoguri despre Dante, respectiv deschiderea oficială a Zilei elevului de limbă italiană, la care vor fi prezenți elevii clasei a X-a G, profil italiană intensiv, coordonați de prof. dr. Liliana-Rodica Feder.
De menționat e că aceștia din urmă (Andreea Felipe Dumitru, Daniela Orban, Eric Waltner, Davide Verzeș și Matei Babici) au participat în cadrul proiectului Giornata dello Studente di lingua Italiana (proiect aflat la cea e a treia ediție, coordonat de profesoarele Chiara Menorello și Sara D’Insato de pe lângă Institutul de limbă italiană din Montreal), alăturându-se unei comunități care reunește elevi și profesori din Japonia, Albania, Franța, Africa de Sud, Finlanda, Spania, Tunisia, Austria, Italia, Canada, Brazilia, Singapore și S.U.A., experimentând noi frontiere ale învățării limbii lui Dante.
Cu alte cuvinte, Colegiul Național “Mihai Eminescu” din Baia Mare a fost pus pe harta lumii și din perspectiva prezenței limbii italiene în curriculum școlii. Cu această ocazie s-a inaugurat o platformă didactică gratuită care reunește materialele realizate de elevi, studenți, profesori, o potențială resursă didactică aflată la dispoziția celor interesați de studiul limbii italiene, informează prof. dr. Liliana Rodica Feder.














