Share
Lacrimi în învățământul maramureșean: Foștii colegi și elevi ai dascălului Dumitru Albu, în continuare cu sufletele nealinate

Lacrimi în învățământul maramureșean: Foștii colegi și elevi ai dascălului Dumitru Albu, în continuare cu sufletele nealinate

Tristețe mare în rândul elevilor și profesorilor de la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare. Aceștia deplâng plecarea din această lume a profesorului Dumitru Albu, decedat în teribilul accident de circulație de vineri, 5 iunie, de pe strada 22 Decembrie.

Dascălul în vârstă de 55 de ani și-a pierdut viața la scurt timp după nefericitul eveniment rutier. Vestea a căzut ca un trăsnet peste cei care l-au cunoscut. O reacție au avut reprezentanții instituției de învățământ.

„Abia ne-am întors la școală, cu inima strânsă… După trei luni în care ne-am văzut doar pe Skype sau pe Webex. Ori ne-am dat teme reciproc pe Classroom, pe Moodle. Ne-am cântat și la „La mulți ani” online, ne-am trimis inimioare desenate în loc de flori… Ne pregătim pentru examene. Cu emoție și teamă. Cu viziere. Cu soluții la matematică și cu soluții pentru mâini… Cu grijă… să ne protejăm unii pe alții. Inclusiv emoțional. Încheiem medii, răsfoim albume de absolvire. Ne gândim cum ar fi fost dacă totul era… (doar) normal. Numai colegul nostru de informatică, profesorul Dumitru Albu, și-a lăsat mediile neîncheiate. Era sigur că va avea timp. Timp destul.

Mai veneau elevii să-l vadă, să stea de vorbă. Despre școală, despre bac și despre câte altele. Îl iubesc elevii. S-a dus între timp să încheie altfel de socoteli. Cu viața care i s-a curmat așa, dintr-o dată. Fără recapitulări, fără simulări, fără medii finale. Ne gândim la tine, drag coleg și profesor. Ne-ai făcut să prețuim ceea ce avem. Să ne bucurăm de clipă. Atâta câtă este. Drum lin să ai, Dumitru Albu! Ne gândim la cei doi copii ai tăi, din celălalt capăt al lumii. Și ne rugăm să aibă putere. Să ducă mai departe tot ceea ce i-ai învățat, toată dragostea de care ai fost în stare. Ocrotește-i, Doamne!”, au scris reprezentanții Colegiului Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare.

Un mesaj emoționant a fost postat de Andreea Daiana Lavinia Pociump. „Nimic nu poate exprima regretul și durerea pe care am simtiț-o la confirmarea faptului că cel care zăcea întins într-o baltă de sânge erați dumneavoastră, domnule diriginte! Ați fost, sunteți și veți rămâne mereu în sufletele noastre, iar noi vom fi copiii dumneavoastră pe vecie! Ați plecat mult prea devreme dintre noi! Trebuia să mai fi rămas… atât de mulți copii așteptau să învețe tainele informaticii din mâinile dumneavoastră! Acele mâini care au scris sute de note în catalog, care au motivat mii de absențe, care au sunat sute de părinți… dar totodată care ne-au fost întinse atunci când am avut nevoie, se vor așeza acum pe piept. Ochii, acei ochi pe care îi închideați si treceați cu vedere gafele noastre, vor rămâne acum închiși în permanență! Noi, copiii dumneavoastră, promitem solemn să “ Continuăm tot așa”! Vom continua să vă iubim, să vă purtăm în suflete și să ne amintim mereu de dumeavoastră! CNVL va fi incomplet acum, noi vom fi incompleți. Nu vom îndrăzni să îi mai călcăm pragul, fară a aprinde o lumânare, în memoria celui care ne-a îndrumat și ne-a acceptat toate ieșirile timp de 4 ani…

Poate că nu v-am apreciat mereu cum ați fi meritat, însă acum, am da oricât să vă mai avem lângă noi. Ne veți lipsi, pentru noi veți rămâne o legendă, iar noi, vom rămâne “Clasa lui Mitruț pentru totdeauna” !! Drum lin spre cer, diriginte drag!”, a scris Andreea Daiana Lavinia Pociump.

Mesaje de condoleanțe au fost scrise de o mulțime de apropiați.

Amelia Baciu – „Gând în rugaciune”.

Adriana Meșter – „Să-i fie somnul lin și cerul aproape! Dumnezeu sa ii așeze sufletul blând printre îngeri!”.

Simona Toma – „Drum în lumină, Mitruț!”.

Denisa Podina „Sincere condoleanțe familiei! De acolo de sus, din cer, vei continua să-ți veghezi copiii ce pot fi mândri de tatăl lor, de omul deosebit care ai fost, de profesorul excepțional ce ai dăruit puțin câte puțin din inima ta fiecărui elev ce ți-a ieșit în cale! Rămas bun, suflet cald și blând!”.

Simina Genis „Ochii îmi sunt plini de lacrimi la auzul acestei vești! A fost omul datorită căruia sunt astăzi ceea ce sunt, care m-a înțeles și m-a ajutat să îmi gasesc drumul în viață. Însă, uneori, viața e prea dura, și Dumnezeu ia oamenii buni lângă el! Dumnezeu să îl ierte!”.

Emil Kemenes „Sincere condoleanțe familiei îndoliate!”.

Rad Taut Traian „Dumnezeu să-l odihnească în pace!”.

Cei care vor dori să îl conducă pe dascălul Dumitru Albu pe ultimul drum pământesc o vor putea face, cel mai probabil, în data de 17 iunie, la Cimitirul Tanatorio Baia Mare. Ora exactă și alte detalii vor fi comunicate ulterior, ne-au spus apropiații familiei.

C.Ț.

 

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu