Share
Înscrierea copiilor la grădiniță începe pe 31 mai, iar reînscrierile pe 17 mai

Înscrierea copiilor la grădiniță începe pe 31 mai, iar reînscrierile pe 17 mai

Înscrierile la grădiniță pentru anul școlar 2021-2022 încep în 31 mai 2021, potrivit adresei nr. 28.269 din 27.04.2021 a Ministerului Educației.

Reînscrierile pentru copiii care frecventează deja grădinița vor începe cu două săptămâni mai devreme, din data de 17 mai 2021, mai arată documentul. Anul trecut au fost introduse opțiunile de a trimite actele și cererea pentru înscriere/reînscriere prin e-mail și prin telefon, iar în acest an se păstrează aceste opțiuni pentru părinți.

„Referitor la înscriere, părinții pot comunica unității de învățământ și prin fax, poștă electronică sau telefonic, datele necesare (date privind solicitantul, date privind copilul și date privind opțiunile exprimate), pentru a fi introduse în aplicația informatică specifică. În acest mod, toți solicitanții vor fi înregistrați în aplicație specifică din modulul SIIIR – Înscrierea la grădiniță 2021 – 2022”, se arată în nota oficială semnată de secretarul de stat Sorin Ion.

Programul reînscrierilor și al înscrierilor va fi stabilit de conducerea unității de învățământ și va fi afișat la loc vizibil, în fiecare grădiniță, pentru informarea părinților și a publicului interesat, inclusiv pe site-ul acesteia, transmit autoritățile.

„Etapa de validare afișelor și de completare a dosarelor cu documentele necesare se va desfășura la momentul comunicării de către unitatea de învățământ, pe zile și intervale orare, în ordinea în care cererile au fost introduse în aplicație, cu respectarea tuturor măsurilor de protecție. Comunicarea va fi postată atât pe site-ul unității de învățământ, cât și la avizier”, potrivit indicațiilor de la centru.

Ocuparea locurilor libere, după finalizarea etape de reînscriere, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare, grupa mijlocie și grupa mică, cu respectarea prevederilor din legislația în vigoare.

În situația în care într-o unitate de învățământ numărul cererilor de înscriere a copiilor în învățământul preșcolar, primită de la părinți, este mai mare decât numărul de locuri libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale și criterii de departajare specifice.

Criteriile generale de departajare sunt următoarele și presupun existența:

  • unui document care dovedește că este orfan de ambii părinți (situația copilului care provine de la o casă de copii/ un centru de plasament/ plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți);
  • unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;
  • unui frate/ a unei surori înmatriculat/ înmatriculate în anul școlar următor în unitatea de învățământ respectivă;
  • unui document medical eliberat de medicul specialist/certificat de orientare școlară și profesională/ certificat de încadrare în grad de handicap a copilului.

În cazul în care numărul cererilor de înscriere primite de la părinți este mai mare decât numărul de locuri libere, repartizarea copiilor se face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil, respectiv: se repartizează la început copiii care îndeplinesc trei dintre criteriile menționate anterior, apoi copiii care îndeplinesc două dintre criterii și, în final copiii care îndeplinesc doar unul dintre criteriile menționate.

„Criteriile specifice de departajare sunt elaborate din fiecare unitate de învățământ preșcolar sau cu grupa de preșcolari sunt aprobate de Consiliul de administrație al acesteia și avizate de către Consiliul consilierul juridic al Inspectoratului școlar județean al Municipiului București până la data de 28 mai 2021. Criteriile specifice de departajare sunt aplicate după epuizarea departajării pe baza criteriilor generale de mai sus. Pentru criteriile specifice stabilite, unitatea de învățământ va indica documentele doveditoare pe care părintele trebuie să le depună în momentul completării sau validării cererii-tip de înscriere. Aceste criterii nu pot fi discriminatorii și nu pot include existența unor liste de preînscrieri, organizate în afară calendarului procesului de înscriere în învățământul preșcolar”, potrivit notei de la minister.

Grădinițele vor posta pe site următoarele informații:

  • capacitatea instituției;
  • numărul de locuri aprobat prin planul de școlarizare pentru anul școlar 2021 – 2022 pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare;
  • criteriile generale și criteriile specifice pentru înscrierea copiilor.
 Sursa – edupedu.ro

Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu