David Popovici este REGELE EUROPEI și la 200 m liber! Al treilea titlu continental consecutiv - 1 oră în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Să o cinstim cu toții pe Maica Domnului - 2 ore în urmă
30 de ani fără Sergiu Celibidache. O eternitate cu muzica lui - 6 ore în urmă
De Ziua Maramureșului: Intrare liberă la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Baia Mare - 6 ore în urmă
Diplomă de Excelență pentru Ansamblul Folcloric „Mara”, la Festivalul Internațional „Ceahlăul” - 6 ore în urmă
„Maramureșul academic”: Expoziție de carte dedicată Zilei Naționale a Maramureșului la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare - 6 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: De ce te îmbolnăvești sau te simți copleșit exact când începe concediul? - 7 ore în urmă
Educație prin joc și prietenie: Activități interactive pentru copiii vulnerabili din Baia Mare - 7 ore în urmă
Muzică, tradiții și voie bună: Se organizează „Joc în sat” la Chechiș - 7 ore în urmă
Expoziția doctoranzilor în Arte Vizuale, deschisă la Colonia Pictorilor din Baia Mare - 7 ore în urmă
Cum vor fi calculate bursele școlare pentru anul școlar 2025-2026
Bursele de excelență calculate după prevederile din ordonanța” trenuleț” vor fi aplicate abia din anul școlar următor. Acestea vor fi calculate în funcție de salariul minim, de la 1 ianuarie 2025, de la 3.700 la 4.050.
Pentru anul școlar 2025 – 2026, cuantumul minim al burselor este stabilit după cum urmează:
- bursă de merit – 450 lei/lună
- bursă de reziliență – 300 lei/lună
- bursă socială – 300 lei/lună
- bursă tehnologică – 300 lei/lună.
Cuantumul lunar al burselor de excelență olimpică I/ internațională și II/națională este diferențiat în funcție de nivelul distincției obținute, după cum urmează:
- pentru locul I, cuantumul lunar al bursei de excelență olimpică I/internațională reprezintă echivalentul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată la nivelul lunii noiembrie 2024
- pentru locul al II-lea, cuantumul lunar al bursei de excelență olimpică I/internațională reprezintă echivalentul a 75% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată la nivelul lunii noiembrie 2024
- pentru locul al III-lea, cuantumul lunar al bursei de excelență olimpică I/internațională reprezintă echivalentul a 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată la nivelul lunii noiembrie 2024
- pentru mențiune, cuantumul lunar al bursei de excelență olimpică I/internațională reprezintă echivalentul a 25% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată la nivelul lunii noiembrie 2024
- bursa de excelență olimpică II/națională este în cuantum de 700 lei/lună.
Bursa de excelență olimpică I se acordă:
- elevilor care obțin distincții, respectiv premiile I, II, III sau mențiune ori medalii asimilate acestor distincții, la olimpiadele școlare internaționale
- elevilor care obțin locurile I, II și III sau mențiune la campionatele sportive școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației, la Jocurile Olimpice, Jocurile Paralimpice, Jocurile Olimpice de Tineret.
- lunar elevilor de gimnaziu și liceu, pe întreaga durată a anului școlar următor obținerii distincției.
Bursa de excelență olimpică II se acordă:
- elevilor de gimnaziu și liceu care obțin distincții, respectiv premiile I, II și III la olimpiadele școlare naționale organizate și finanțate de Ministerul Educației.
- lunar elevilor de gimnaziu și liceu, pe întreaga durată a anului școlar următor obținerii distincției.
Lăcrimioara ZOTA














