Tradiția secerișului renaște la Suciu de Sus, printr-o nouă ediție a „Clăcii de secerat” - 10 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Meditație la Duminica a 6-a după Rusalii – iertarea păcatelor și vindecare - 13 ore în urmă
Moment istoric pentru românii din Germania: Parohia Ortodoxă din Heidelberg va avea propria biserică - 14 ore în urmă
Răsplată pentru performanță: 16 elevi premianți din Fărcașa au plecat într-o excursie în județul Constanța - 14 ore în urmă
Ne ard bisericile de lemn. Ce e de făcut? - 14 ore în urmă
Campionatul Național de Offroad a revenit în Maramureș. Echipaj de prim ajutor prezent pe toată durata competiției - 15 ore în urmă
Ansamblul „Doina Chioarului” din Șomcuta Mare a impresionat la Festivalul Internațional de Folclor din Macedonia - 18 ore în urmă
O după-amiază plină de aventură la Muzeul Satului Baia Mare: Tiroliană și activități recreative pentru copii - 18 ore în urmă
Unde liturghisesc ierarhii în această duminică - în urmă
Gravimetrul – proză de Marian Ilea (XXI) - în urmă
Baia Mare devine, pentru o săptămână, capitala biodiversității urbane printr-un proiect Erasmus internațional
Sub coordonarea Conf. univ. Claudia Marian, municipiul Baia Mare va găzdui, începând de luni, un proiect internațional Erasmus dedicat biodiversității urbane și sustenabilității, care va reuni 40 de studenți și numeroși profesori din țară și din străinătate. Deschiderea oficială a proiectului „City’s Unspoken Voices for Inclusive Sustainability” va avea loc luni 29 iunie, de la ora 9:00, în Amfiteatrul A59 al Facultății de Științe din cadrul Centrului Universitar Nord din Baia Mare.
La proiect participă 20 de studenți internaționali din Polonia, Slovacia, Italia și Tadjikistan, însoțiți de cadrele didactice, precum și două profesoare din Ecuador. Lor li se alătură 20 de studenți români, voluntari și cadre didactice de la Facultatea de Științe și Facultatea de Litere.Tinerii studiaza biologie, filologie, arhitectură sau peisagistică, ceea ce face ca aventura de la Baia Mare să devină și mai valoroasă.
Pe parcursul proiectului, participanții vor inventaria biodiversitatea urbană din mai multe zone ale municipiului Baia Mare, analizând habitatele, nișele ecologice și condițiile care favorizează dezvoltarea speciilor de plante și animale. Totodată, vor desfășura activități practice de identificare și învățare a speciilor întâlnite în mediul urban.
Un element aparte al proiectului îl reprezintă abordarea interdisciplinară. Speciile identificate vor fi analizate nu doar din punct de vedere biologic, ci și cultural, prin povești, mituri și legende asociate acestora. Materialele adunate vor sta la baza unui film care va îmbina imagini și sunete din natură, urmând să fie prezentat săptămâna viitoare într-un spațiu public din Baia Mare, organizatorii dorindu-și ca proiecția să aibă loc într-un parc sau într-o zonă intens circulată.
Programul include și activități de socializare, vizite la muzee și excursii, menite să încurajeze schimbul de experiență între participanți.
Proiectul își propune să atragă atenția asupra importanței biodiversității urbane, să pună bazele unor viitoare studii de monitorizare a ecosistemelor din oraș și să creeze legături între tineri din domenii precum biologia, filologia, arhitectura și peisagistica.
Vasile Petrovan
















