Autoutilitară care transporta ilegal lemne, indisponibilizată - 8 ore în urmă
Știința Explorări, învinsă de Corona Brașov de două ori în trei zile - 9 ore în urmă
Din cei doi judecători, fiecare are o părere diferită despre legalitatea probelor în procesul lui Călin Georgescu - 10 ore în urmă
Doliu în rândul pompierilor maramureșeni - 10 ore în urmă
O nouă emisiune de titluri de stat Fidelis, cu dobânzi de până la 7,25% - 10 ore în urmă
Ce trebuie să știi despre endometrioză? - 10 ore în urmă
Cristian Chivu: un român, o flacără și un moment de mândrie - 11 ore în urmă
Maramureșul, repartizat în Regiunea 6 în competiția pentru fete Selecționata Regiunilor, organizată de FRH - 12 ore în urmă
Ziua Mondială fără Telefon Mobil, marcată de elevii băimăreni la Biblioteca Județeană - 13 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Nevoile reale ale adolescentului și felul în care relația cu părintele le poate susține - 13 ore în urmă
Inedit: O capră și un cocoș au salvat o găină care fusese atacată de un șoim (VIDEO)
O întâmplare greu de crezut a avut loc pe 5 septembrie la o fermă din Olanda, unde o găină atacată de un șoim a fost salvată de un cocoș și o capră. Incidentul a fost surprins de o cameră video de supraveghere, informează News.au, citat de digi24.ro.
Jaap Beets, un fermier din provincia Gelderland, a povestit că se afla la ferma sa, când a auzit gălăgie venind din țarcul animalelor.
„Am fost așa de mândru de cocoșul și capra care au sărit în ajutorul găinii noastre”, a declarat Beets pentru South West News Service (SWNS). „Am fost ușurat să văd că acest cocoș a supraviețuit”.
Filmarea realizată de o cameră de supraveghere aflată pe terenul fermei a surprins momentul în care șoimul se năpustește asupra găinii, iar penele ei zboară prin aer. Imediat, un cocoș se îndreaptă către găina care încerca să scape de șoim și sare în ajutorul ei. Capra lui Jaap Beets s-a alăturat luptei, venind în fugă și atacând șoimul pentru a-l speria. Intervenția celor două animale are succes, iar șoimul este obligat să zboare fără pradă, după o luptă de 12 secunde.
Găina atacată a suferit răni minore, dar se va recupera. Jaap Beets a povestit că nu este prima oară când caprele sau curcanii săi sar în ajutorul găinilor. „În cei șapte ani de când locuiesc aici, este al treilea asta asupra găinilor de către păsările de pradă”. Clipul video realizat de camera lui Beets s-a viralizat pe rețelele de socializare și a fost vizionat de sute de mii de ori.















