20 februarie 1954, s-a născut Grigore Leșe - 16 minute în urmă
Prognoza meteo Maramureș, vineri 20 februarie 2026 - 21 minute în urmă
ISU Maramureș a avut anul trecut o medie de 29 de intervenții pe zi - 10 ore în urmă
Elevii de la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Baia Sprie, rezultate promițătoare la etapa națională a Concursului Internațional „Young Car Mechanic” - 11 ore în urmă
În Târgu Lăpuș va avea loc a V-a ediție a concertului de pricesne „Lumină pentru suflet de creștin” - 11 ore în urmă
CS Minaur, amical cu Unirea Dej înainte de primul meci oficial din acest an - 11 ore în urmă
Nicușor Dan și Donald Trump, dialog la Washington în cadrul Consiliului pentru Pace - 12 ore în urmă
Cultură și tradiție la Centrul Rivulus Pueris din Baia Mare: elevi și profesori de pe ambele maluri ale Prutului au susținut manifestări cultural-artistice - 13 ore în urmă
Doi răniți după ce o mașină s-a lovit de un gard - 13 ore în urmă
Ultimul test pentru CSM Sighet înaintea reluării campionatului – victorie cu o colegă de serie - 15 ore în urmă
In memoriam: Se împlinesc 12 ani de când căpitanul Adrian Marchiș a plecat în ultima sa misiune; Colegii nu l-au uitat (FOTO)
Astăzi, 28 august, se împlinesc 12 ani de când căpitanul Adrian Marchiș a plecat în ultima lui misiune.
Ca în fiecare an, colegii au rostit o rugăciune cu gândul la el, cu promisiunea că niciodată nu-l vor uita.
„În această zi rememorăm cu toții, lecția curajului, devotamentului și a sacrificiului acestei profesii nobile și demne de respect.
Onoare memoriei lui!” – transmite ISU Maramureș.
Pentru cei care nu știu ce s-a întâmplat, relatăm în cele ce urmează.
În urmă cu zece ani, 28 august a căzut într-o zi de duminică. Dar cum incendiile nu țin cont de sărbătorile, în jurul orelor 14.00, două autospeciale de la ISU Maramureş se deplasau pe Dealul Dura, pentru a interveni la un incendiu izbucnit la un imobil din Apa.
La km 157, pe Dura, o conducătoare auto a ignorat semnalele acustice și luminoase care avertizau că e vorba de o misiune de salvare și nu a tras pe dreapta. Șoferul de pe o autospecială a încercat să o evite prin depășire, dar când a revenit pe bandă, a ieșit puțin cu roțile din dreapta de pe șoseaua în pantă. Fiind încărcată cu apă, mașina a intrat în balans și s-a răsturnat, lovindu-se de stâlpii de iluminat public de pe marginea DE 58.
Impactul a fost atât de puternic, încât autospeciala a fost, practic, dezmembrată în mai multe bucăți, care s-au împrăștiat pe o rază de 30 de metri. Doi pompieri din cei cinci au reușit să iasă singuri, iar trei au fost descarcerați de către colegii lor. Dintre cei trei, locotenentul Adrian Marchiș se afla în starea cea mai gravă: traumatism toraco-abdominal cu rupturi interioare mari și cu leziuni pulmonare masive. S-a încercat o intervenție chirurgicală toraco-abdominală, dar pe fondul acestor afecțiuni foarte grave, nu s-a mai putut face nimic. Decesul a fost declarat la ora 15.07.
Adrian Marchiș avea 27 de ani, era necăsătorit, iar din 1 decembrie 2010 era locțiitorul comandantului de Detașament Baia Mare și avea în față o carieră de succes. Dar soarta a vrut altfel… A fost avansat post-mortem la gradul de căpitan, iar acum subunitatea îi poartă numele: Detaşamentul de Pompieri “Căpitan Marchiş Adrian” Baia Mare.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!










