Maramureșenii au dat culoare celei de-a III-a ediții a evenimentului „România 1000” - 8 ore în urmă
Victorie la 20 de goluri diferență a „tricolorelor” în al doilea meci din grupele principale ale Campionatului Mondial - 9 ore în urmă
Se împlinesc opt ani de la plecarea la Domnul a Regelui Mihai I - 10 ore în urmă
Moșul a ajuns, încărcat de daruri, și la Sighet - 10 ore în urmă
A treia înfrângere consecutivă pentru CS Minaur, care a coborât pe locul 3 - 11 ore în urmă
Bărbat prins cu alcool cât pentru trei petreceri, acum în arest - 12 ore în urmă
Povestea completă a unui eșec - 12 ore în urmă
Controale pentru combaterea ilegalităților în transportul de mărfuri cu risc fiscal ridicat - 13 ore în urmă
Ziua Națională a României și 145 de ani de relații diplomatice între România și Franța- dublă sărbătoare celebrată la Marsilia - 14 ore în urmă
Zeci de kilograme de articole pirotehnice confiscate de polițiști în Baia Mare - 15 ore în urmă
Handbal Feminin: Turneu Internațional găzduit de Minaur
Handbal Feminin: Turneu Internațional găzduit de Minaur
Vineri și sâmbătă, 4-5 august, Sala Polivalentă din Baia Mare va fi gazda unui turneu de pregătire organizat de CS Minaur, la care vor participa MKS Lublin, HC Zalău, Corona Brașov și echipa gazdă, arată csminaur.ro.
Sunt primele jocuri în fața propriilor suporteri, dar nu și primele din intersezon, Minaur jucând alte trei partide în cantonamentul din Ungaria. Atunci, elevele pregătite de Andrei Popescu și Daniel Apostu s-au impus în fața echipei maghiare Alba Fehervar și a pierdut de două ori în fața selecționatei Japoniei, echipă care se pregătește pentru turneul de calificare la Jocurile Olimpice.
MKS Lublin s-a clasat pe locul al doilea în sezonul trecut al campionatului polonez și este o prezență constantă în cupele europene. Prietenia dintre cele două cluburi s-a consolidat chiar acum două sezoane, când MKS și Minaur au făcut parte din aceeași grupă și, dacă vă amintiți, echipa poloneză a învins-o pe Nantes chiar în Franța, facilitând prezența băimărencelor în Final Four. Cealaltă echipă cu care va juca Minaur este Corona Brașov, pregătită de doi antrenori care au trecut pe la Minaur, Alin Bondar și Răzvan Udriștioiu. Corona este nou promovată în prima divizie, mai arată site-ul oficial al clubului băimărean.
Programul meciurilor
Vineri, 4 august: HC Zalău – MKS Lublin (ora 16.00); CS Minaur – Corona Brașov (18.00)
Sâmbătă, 5 august: HC Zalău – Corona Brașov (11.00); CS Minaur – MKS Lublin (13.00)
Duminică, 6 august, de la ora 12.00, se va disputa meciul Minaur tineret – MKS Lublin.
C.Ț.















