CS Minaur și-a aflat adversara pe care o va întâlni în sferturile Cupei României dacă va trece de CSM Târgu Jiu în optimi - 15 minute în urmă
Angajat sau antreprenor? 180 de elevi au căutat răspunsuri la Conect Gen - 23 minute în urmă
ITPF Sighet: Peste 4500 de cazuri de trecere frauduloasă a frontierei înregistrate anul trecut - 1 oră în urmă
Ore de instruire practică la Școala Profesională Fărcașa: elevii au învățat să monteze o instalație de iluminat - 2 ore în urmă
Reținut după ce a condus beat și fără permis o mașină pe care o furase - 2 ore în urmă
Walter Übelhart și Balconul Julietei, povestea care poate reda viață Centrului Vechi din Baia Mare - 3 ore în urmă
CS Minaur o va întâlni pe Dinamo în semifinalele Final Four-ului Cupei României - 4 ore în urmă
15 ani de putere și încă un mandat pentru Kim Jong Un - 4 ore în urmă
Sântionul de Primăvară: Povești, mărțișoare și amintiri la Casa de Cultură din Tăuții Măgherăuș - 5 ore în urmă
Ștefan Ioan Gherghel, unul dintre cei mai mari înotători ai României, a devenit Cetățean de Onoare al municipiului Baia Mare - 5 ore în urmă
Grupul psaltic „Theologos” la bilanț; Și în 2022 a desfășurat o bogată activitate misionară și filantropică
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, pe parcursul anului 2022, membrii Grupului psaltic „Theologos” al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, constituit în cadrul Asociației Culturale „Theologos”, a desfășurat o bogată activitate misionară și filantropică, promovând, pe de-o parte, astfel muzica psaltică în Eparhia noastră, iar în al doilea rând, implicându-se în diferite proiecte filantropice, în slujba aproapelui.
Au fost desfășurate 127 de activități misionare după cum urmează:
- slujbe cu participarea arhiereului: 78 (Sfinte Liturghii arhierești cu ocazia hramurilor unor lăcașuri de cult, târnosiri, binecuvântări de capele mortuare sau de cimitir;
- proiecte muzicale (înregistrări audio și videoclipuri): 3;
- Sfinte Liturghii și Laude bisericești săvârșite la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din municipiul Baia Mare precum și în alte parohii: 38;
- Sfinte Taine și înmormântări: 8.
Pe de altă parte, Asociația Culturală „Theologos” s-a implicat și la nivel social-filantropic și misionar, fie în parteneriat cu Sectorul Social Filantropic și Misionar din cadrul Episcopiei noastre, fie cu alte asociații care își desfășoară activitatea în acest domeniu.
„Amintim sprijinul unor elevi cu posibilități materiale reduse, care au avut nevoie de ghiozdane, rechizite, caiete și altele asemenea; implicarea în cadrul Proiectului intitulat „Cadoul din cutia de pantofi” demarat de ASCOR Baia Mare în colaborare cu Sectorul Social-Filantropic al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, oferind îmbrăcăminte și alte articole ș.a.
Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, înființat în anul 2015 de părintele Adrian Dobreanu, are în componență peste 25 de membri: preoţi, diaconi, teologi şi mai mulți mireni care lucrează în diferite domenii de activitate, care iubesc pe Dumnezeu și muzica bizantină. Jertfelnicia lor îi unește laolaltă, deoarece locuiesc în mai multe localități din eparhie: Baia Mare, Satu Mare, Negrești-Oaș, Sighetu Marmației. De asemenea, Grupul psaltic „Theologos” deține trei pagini oficiale în social-media: Facebook, Instagram și Twitter, pagini ce însumează peste 14.000 de urmăritori activi.
Amintim faptul că începând cu sfârștul lunii octombrie al anului 2022 Grupul psaltic „Theologos” este condus de Florian Vois, în urma hirotonirii întru preot a părintelui arhidiacon Adrian Dobreanu pe seama Parohiei Ortodoxe Săcălășeni” – informează reprezentanții Grupului psaltic „Theologos”.















