Sunteți invitați la hramul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” Chiuzbaia - 2 ore în urmă
Sportivii de la A.C.S. Athletic Tg. Lăpuș, pe podium la prima ediție a „Crosului de la Capătul Lumii” - 2 ore în urmă
„Povești cu rădăcini și pietre”: Îndrăgitul parodist și scriitor Lucian Perța își dezvăluie o pasiune aparte la Festivalul PRISPA de la Brașov - 4 ore în urmă
Alpha MMA Academy Baia Mare, locul I în clasamentul general pe cluburi la Cupa Expert Fight - 4 ore în urmă
„Crosul de la Capătul Lumii”, un vis devenit realitate la Băiuț - 4 ore în urmă
Loc de joacă modern pentru copiii de la Grădinița din Tăuții-Măgherăuș - 7 ore în urmă
Prima întâlnire cu marea, o amintire pentru o viață: 20 de copii din Târgu Lăpuș au ajuns pentru prima dată pe litoral - 8 ore în urmă
Tinerii din Vișeu de Sus au dus tradițiile maramureșene pe scena Festivalului PRISPA de la Brașov - 9 ore în urmă
Emil Boc împlinește astăzi 60 de ani - 10 ore în urmă
Târgul Cepelor a început la Asuaju de Sus: muzică, tradiție, bunătăți și distracție la cea de-a 55-a ediție - 11 ore în urmă
Gările din Maramureș, incluse într-un contract de curățenie pe patru ani
Sucursala Regională de Căi Ferate (SRCF) Cluj a inițiat recent o procedură de achiziție publică pentru servicii de salubrizare în gările din aria sa de activitate, printr-un acord-cadru pe patru ani, cu o valoare totală estimată la 21,9 milioane de lei (aproximativ 4,4 milioane de euro).
Serviciile prevăzute în contract includ curățenia generală și periodică, precum și operațiuni de deratizare, dezinsecție, erbicidare și întreținerea spațiilor verzi. Aceste activități vor fi desfășurate în diverse spații destinate călătorilor și personalului feroviar, precum birouri, săli de așteptare, peroane, pasaje subterane, trotuare și grupuri sanitare publice.
Printre stațiile vizate se numără Cluj-Napoca Est, Gherla, Apahida, Bonțida, Dej Călători, Dej Triaj, Săcuieni Bihor, Salonta, Valea lui Mihai, Oradea, Halmeu, Satu Mare, Satu Mare Sud, Carei, Năsăud, Salva, Bistrița, Sărățel, Beclean pe Someș, Ilva Mică, Sighetu Marmației, Vișeu de Jos, Baia Mare, Valea Vișeului, Jibou, Zalău Nord, Sărmășag, Cluj-Napoca, Oradea Est, Aleșd, Episcopia Bihor, Ciucea, Aghireș, Huedin, Bratca și Câmpia Turzii.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 17 martie 2025, ora 15:00, iar ofertele trebuie să fie valabile până la 17 iulie 2025.
Gara din Baia Mare, odinioară un nod feroviar important al orașului, se află astăzi într-o stare avansată de degradare. La 55 de ani de la inaugurare, clădirea a ajuns o ruină, iar condițiile insalubre au determinat numeroase critici din partea călătorilor.
Deși în august 2023 CFR Infrastructură a anunțat o licitație pentru modernizarea mai multor stații de cale ferată, gara din Baia Mare nu a fost inclusă în proiect, deși necesită urgent lucrări de reabilitare. În trecut, s-au făcut încercări timide de renovare: în 2017, autoritățile au alocat 220.000 de lei pentru reparații, dar suma a fost suficientă doar pentru modernizarea unui singur peron, celelalte două rămânând într-o stare avansată de uzură.
Un alt proiect ambițios, „Eurostația Baia Mare”, lansat în 2008, ar fi trebuit să transforme gara într-un centru modern de transport. Însă, la 14 ani de la inițiere, planul rămâne blocat, fără progrese notabile. În 2023, problemele grave de întreținere au dus la o decizie fără precedent: Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a dispus închiderea temporară a gării, considerând că nu oferă condiții minime de siguranță și igienă.
În perioada anilor ’70-’80, gara era un simbol al orașului, punct de tranzit pentru mii de călători zilnic. Astăzi, lipsa investițiilor și a unui plan concret de modernizare au transformat-o într-o clădire în paragină, iar viitorul său rămâne incert.
Vasile Petrovan














