David Popovici este Regele Europei - 15 minute în urmă
Seceta afectează alimentarea cu apă în mai multe localități din Maramureș. Unde se furnizează apa după program - 4 ore în urmă
Restricții de circulație pe mai multe artere din Baia Mare. Zonele afectate și perioadele anunțate - 4 ore în urmă
„Viață Independentă și Competențe Digitale”: Un nou proiect dedicat persoanelor cu nevoi speciale lansat de Asociația Esperando Baia Mare - 5 ore în urmă
Emoție și culoare la Baia Sprie: Expoziția de pictură „Salon de Vară” va fi vernisată la Casa de Cultură - 5 ore în urmă
Peste 130 de parfumuri suspecte de contrafacere, ridicate în Baia Mare. Doi comercianți au fost surprinși în timp ce le ofereau spre vânzare - 5 ore în urmă
OCPI Maramureș reia etapizat activitatea. Aplicația e-Terra, repornită după săptămâni de blocaj - 6 ore în urmă
Emoțiile pe înțelesul copiilor: Clubul de Carte „Cărturino și prietenii” își deschide porțile pentru copiii din Baia Mare - 6 ore în urmă
Copiii din tabăra „Maramureș for Peace” au descoperit Cascada Cailor. O zi de relaxare în mijlocul naturii - 6 ore în urmă
Pelerinaj de suflet pentru seniorii de la Centrul CASPEV Baia Mare - 7 ore în urmă
Festivalul Internațional al Șahului în Școală: Băimărenii Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir” au acaparat podiumul, la proba de blitz din concurs
Festivalul Internațional al Șahului în Școală: Băimărenii Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir” au acaparat podiumul, la proba de blitz din concurs
Asociația ISCU – International School Chess Union a organizat sub egida Federației Internaționale de Șah FIDE și a Federației Române de Șah, în perioada 4 – 8 iulie, la Ploiesti, Festivalul Internațional al Șahului în Școală.
Concursul, la care au fost înscrise 75 de echipe şcolare din 6 țări, Mexic, Israel, Grecia, Ucraina, Moldova și România, s-a desfășurat în cadrul Palatului Culturii din Ploiești între echipe școlare. Judeţul Maramureş a fost reprezentat în concurs de echipa Şcolii Gimnaziale Dimitrie Cantemir, formată din elevii: Năsui Andrei, Chira Alex, Covaci Miruna, Avram Iulia, Colţa Tudor, conduşi şi antrenaţi de căpitanul echipei, Năsui Vasile.
În cadrul acestui concurs, s-a desfăşurat în 6 iulie, un concurs de șah blitz pentru copii în aer liber, în Parcul Nichita Stănescu din centrul municipiului Ploiești. La concursul de blitz şahiştii noştri s-au clasat pe primele trei locuri: Năsui Andrei – locul I, Colţa Tudor locul IIcu acelaşi punctaj ca şi Chira Alex – locul III din 56 de jucători. Fetele, Covaci Miruna şi Avram Iulia au primit diplome de participare. După lupte intense, echipa Şcolii Gimnaziale Dimitrie Cantemir Baia Mare a reuşit să ocupe locul 9 din 75 de echipe, primele 10 echipe fiind premiate.
În ultima partidă, au întâlnit echipa de pe locul 1, favorita nr. 1 a competiţiei, iar după o bătălie intensă, cu şanse reale pentru ambele părţi, echipa din Baia Mare a trebuit să se recunoască învinsă. Festivalul Internațional al Șahului în Școală promovează educația și încurajează deschiderea orizonturilor elevilor, fiind dovedit ca „sportul minții”; este un mijloc foarte eficace pentru formarea copiilor ca ființe sociale și pentru dezvoltarea personalității acestora. Federația Română de Șah și Asociația ISCU derulează programe la nivel național privind introducerea șahului în școli din Romania, succesele din acest domeniu fiind deosebit de apreciate de către FIDE si de către alte federații naționale de șah.
C.Ț.























