Ce mult ne place să descoperim poveștile oamenilor simpli, care prin muncă, dedicare și bun-simț devin repere într-o comunitate.
Sunt acei oameni care nu caută aplauze, dar le merită din plin. Oameni care, zi de zi, își îndeplinesc cu discreție și onoare meseria. Un astfel de om este și Dinu Onțiu, poștașul din Fărcașa, care după zeci de ani de trudă se pregătește să pună geanta în cui.
Pe pagina de Facebook a comunei Fărcașa a fost publicat un scurt interviu cu acesta (realizat de Mircea Paușeniuc), pe care vă invităm să-l citiți integral în cele ce urmează:
„După aproape 45 de ani petrecuți în câmpul muncii, poștașul din Fărcașa, Dinu Onțiu, se retrage la o binemeritată pensie.
Poşta Română, prin oamenii ei din teren, a fost mereu o punte de legătură permanentă între oameni. Chiar dacă vorbim despre viaţa personală, ori despre cea de afaceri, profesionalismul funcţionarilor poştali vine în sprijinul cetățenilor prin menţinerea şi permanentizarea legăturilor cu cei dragi ori cu parteneri implicaţi în diferite proiecte.
De mai bine de 36 de ani (cu o întrerupere de 1 lună, pe motiv de …șomaj), Dinu Onțiu, factorul poștal din Fărcașa, împarte ziare, pensii, scrisori sau telegrame oamenilor din Fărcașa și Sârbi. Zilnic, în acești ani, cu geanta plină a străbătut la pas, cu bicicleta sau, uneori, cu mașina toate ulițele și cotloanele celor 2 sate.
– Cum ai ajuns să practici această meserie?
Dinu Onțiu:
– De fapt, eu nu m-am pregătit pentru a fi factor poștal. Am ajuns să lucrez la Poștă printr-o întâmplare. După terminarea Liceului, m-am angajat la o mare uzină băimăreană IMMUM, pe post de sculer-matrițer. Aici am lucrat timp de 9 ani, începând din 1980.
Apoi am văzut un anunț prin care se făceau angajări la Poșta din Fărcașa și dorind să nu mai fac naveta, am dat concurs, iar de la 1 ianuarie 1989 lucrez cu o scurtă întrerupere de o lună, la Ghișeul poștal Fărcașa. Aș vrea să spun un pic, fără să intru în amănunte, cum de am ajuns în șomaj. În 2014 sau 2015 compania Poșta română, trecea printr-o perioadă mai dificilă și se făceau tot felul de restructurări printre care si renunțarea la sediile închiriate si implicit la plata chiriei și a utilităților. Eu, ca factor poștal, ar fi trebuit să mă mut cu serviciul, într-o încăpere, de la mine de acasă. Am refuzat, neavând nici spațiu corespunzător, iar atunci am fost pus pe șomaj și mă gândeam să caut altceva de lucru. O scurtă perioadă, oamenii n-au mai primit ziare, pensii ori corespondența, s-au panicat și au protestat în fața sediului Poștei din Fărcașa. Atunci a intervenit domnul primar Ioan Stegeran, care nu dorea întreruperea activității și nici ca oamenii să sufere și ne-a pus la dispoziție un sediu, printr-un contract de comodat, rugându-mă totodată să-mi continui activitatea. Ba, mai mult, aflând și ce salariu aveam, mi-a completat venitul, atât mie cât si colegei mele, timp de un an. Un gest deosebit, venit din partea unui om deosebit!
– Ce presupune activitatea zilnică a unui poștaș?
– Desigur, privită dinafară, meseria de poștaș poate părea ușoară. Dar nu este deloc așa.
Zilnic trebuie să gestionez toate trimiterile poștale: scrisori, ziare, pensii, facturi, alocații, scrisori recomandate, citații sau colete și asta indiferent de condiții: ploaie, ninsoare, ger sau caniculă.
Îmi aduc aminte cum iarna, uneori pe geruri crunte, mă duceam să împart corespondenţa. Alunecam şi cădeam de pe bicicletă şi de câteva ori pe zi. Uneori râdeam şi eu de căzăturile mele. Norocul meu a fost că sunt subţirel și uşurel, mă ridicam repede şi mergeam mai departe. Cred că la pregătirea mea fizică a contribuit și faptul că am jucat fotbal la echipa din Fărcașa (Someșul și Sticla-Faimar) până pe la 33 de ani.
Ca poștaș, am ajuns să cunosc toți oamenii din cele două sate, să le cunosc familiile, neamurile, obiceiurile, să știu cum să-i abordez pe fiecare, să știu și ce mănâncă ori de ce boli suferă.
Unii mă așteaptă ca pe „pâinea caldă” și le strălucesc ochii de bucurie când le duc pensia, iar eu mă bucur, la rândul meu de bucuria lor. Bineînțeles că, în activitatea unui poștaș, mai sunt și situații hazlii sau dificile. Cel mai mare pericol îl constituie câinii vagabonzi.
De altfel, se spune că ăla nu-i poștaș care nu-i mușcat. Pe mine m-au alergat și câinii și cocoșii și furișeii (viespile) din cutiiule poștale. De gâscoi am scăpat!
O fază, hazlie pentru unii, dar de mare spaimă pentru mine s-a petrecut în urmă cu câțiva ani când am intrat în curte la domnul prof. Viorel Pop. Acesta avea un câine uriaș, din rasa Saint Bernard. M-am uitat, nu l-am văzut și după ce am făcut câțiva pași l-am văzut cum apare, de nicăieri, și vine spre mine. Instantaneu, ca paralizat m-am lipit de peretele casei ținându-mi geanta în față. S-a apropiat încet, s-a ridicat în două picioare și punându-si labele din față pe geanta de poștaș m-a arestat. Mi se părea uriaș și înfiorător. Cred că nici n-am mai respirat până am auzit-o pe doamna Pop strigând: -Dominic, Dominc, dă-te jos. Vino aici. Nu-ți fie frică, Dinule, că nu-ți face nimic!
– Ai ajuns la vârsta de pensionare, când urmează „să treci în rezervă”?
– Într-adevăr, de la 1 august intenționez să-mi depun dosarul de pensionare și poate că voi mai lucra până prin septembrie. Nu știu cum va fi ca pensionar, dar sper să mă acomodez rapid. Îmi voi petrece timpul alături de soția mea, Milica, de fiul Sebi, fiica Marina și de cei 3 nepoți și-mi voi vedea de o veche pasiune-tâmplăria sau de treburile casnice. Sănătoși să fim.
Iar Poșta îmi va rămâne mereu în amintire și prin colegele cu care am lucrat de-a lungul timpului: Silvia Sălăjan, Loredana Kocz ori colegele din centrala telefonică, doamna Tudorache, Sorina Cuceu, Adela Fârte, Florica Andreicuț sau Doina Onț.
Suntem în era tehnologiei, iar multe dintre serviciile poștale se digitalizează însă, eu sunt convins că meseria de poştaş va fi valabilă încă mulţi ani. Oamenii îşi vor scrie în continuare scrisori, indiferent de vremuri. Cei mai în vârstă preferă să scrie de mână câteva rânduri. Vor mai trece câteva generaţii până va folosi toată lumea internetul.
Și, țineți minte ce vă spun: Postașii nu sunt doar angajați. Sunt parte din peisajul viu al fiecărei comunități, iar pentru mine, toți acești ani în care am fost în slujba comunității a fost un privilegiu şi o plăcere să vă aduc corespondenţa.
Pesie lungă și ușoară, domnule Dinu Onțiu!”.
La final de drum profesional, Dinu Onțiu nu iese doar la pensie, ci intră în galeria oamenilor care lasă urme adânci în inima comunității.
Îi dorim și noi pensie lungă, tihnită și plină de bucurii alături de cei dragi! Cu siguranță mulți îi vor duce dorul…
Sursa foto – Facebook Comuna Fărcașa Maramureș
Citește și
Prof. Gheorghe Sava din Fărcașa – 39 de generații de elevi, o viață cu rost și o pasiune neobosită pentru muncă
