Lecții de siguranță de la polițiști pentru cei mai mici participanți la trafic - 8 ore în urmă
Final de sezon pentru junioarele 3 de la CS Marta - 8 ore în urmă
Cum începea legenda Nadiei: cinci medalii la Europenele din 1975 - 8 ore în urmă
Încă o înfrângere pentru ACS Fotbal Feminin Baia Mare - 11 ore în urmă
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a slujit în mijlocul credincioșilor Parohiei Ortodoxe Cătălina-Coltău - 11 ore în urmă
Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare, din nou pe podium! Elevii de gimnaziu au obținut premii la Concursul Interjudețean „Gramatica- știința vorbirii, Matematica- știința gândirii” - 11 ore în urmă
Parada Absolvenților 2026: absolvenții băimăreni sunt invitați să își aleagă artiștii favoriți în cadrul festivității - 12 ore în urmă
Amenzi de peste 15.000 de lei plus permise și certificate de înmatriculare reținute - 13 ore în urmă
Expoziția aniversară „Arta băimăreană 130 (1896-2026)” va fi vernisată la Muzeul Județean de Artă din Baia Mare - 13 ore în urmă
Echipa de fotbal feminin a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Baia Mare s-a calificat la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar - 15 ore în urmă
Exponatul săptămânii la Muzeul de Istorie: Absolvenții Liceului „Gheorghe Şincai” din Baia Mare (1933)
În cadrul programului muzeal „Exponatul săptămânii”, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș vă propune o fotografie realizată în 1933, cu absolvenții Liceului „Gheorghe Şincai” din Baia Mare.
Liceul „Gheorghe Şincai” din Baia Mare (astăzi, Colegiul Național „Gheorghe Şincai” Baia Mare) face parte din grupul celor 27 de licee românești înființate în Transilvania, în anul 1919, de Consiliul Dirigent. Primul director al Liceului „Gheorghe Şincai”, desemnat de Valeriu Braniște – șef al Resortului Cultelor și Instrucțiunii Publice – a fost Gheorghe Hetcou. Fost profesor la liceul din Beiuș, Hetcou a ocupat funcția de director al liceului din Baia Mare între anii 1919 și 1940.
Corpul profesoral al liceului a fost constituit în 30 octombrie 1919, dată la care s-a hotărât ca Gheorghe Şincai, corifeul Şcolii Ardelene, să devină patron spiritual al instituției de învățământ. Primii profesori ai liceului au fost: Gheorghe Hetcou, director (română şi germană), Andrei Pop (română şi religie), Aurel Coza (latină şi istorie), Emil Roussellot (franceză), Iosif Pop (fizică şi chimie), Nicolae Ţarină (matematică şi fizică), Ioan Bozga (istorie şi geografie), Petru Gherman (matematică şi chimie), Vasile Găluşcă (desen şi caligrafie), Ioan Cristian (gimnastică), Iulian Chitta (română, latină şi greacă), Gheorghe Pârvu (muzică) și Ioan Niciu (română şi franceză). În primele luni ale anului 1920, corpul profesoral s-a completat cu Aglaia Onciul – profesoară de muzică, Coriolan Bohățiel – profesor de drept și Ioan Selegian – profesor de igienă.
În data de 2 noiembrie 1918 s-a ţinut un parastas de comemorare a zilei morții lui Gheorghe Șincai, patronul spiritual al liceului, iar în ziua următoare a avut loc deschiderea oficială a liceului. Prelegerile şcolare au debutat la 4 noiembrie 1919. În anul şcolar 1919-1920 au fost înscrişi 171 de elevi (166 erau de etnie română), din care doar 152 au frecventat şcoala.
În fotografie, în medalioane, apar absolvenții (în număr de 28) și corpul profesoral al liceului, coordonat de directorul Gheorghe Hetcou. Medalionul cu profesorul Ioan Iepure este încadrat de alte două imagini: cea din stângă îi înfățișează pe absolvenți (credem că a fost realizată în curtea interioară a liceului), iar cea din dreapta redă clădirea liceului, informează dr. Marius Câmpeanu.
















