Share
Exclusiv: Povestea maramureșeanului Samuel: Locuiește cu familia într-o casă care se surpă. “Cine vrea să ne ajute să o facă cu ce le pune Dumnezeu pe suflet” (FOTO)

Exclusiv: Povestea maramureșeanului Samuel: Locuiește cu familia într-o casă care se surpă. “Cine vrea să ne ajute să o facă cu ce le pune Dumnezeu pe suflet” (FOTO)

Vorba din popor “să fii om e lucru mare” capătă un înțeles mai profund dacă ajungi să îl cunoști pe Samuel Moșnean din Cavnic. În vârstă de 22 de ani, el locuiește cu soția lui de 19 ani Adina și fiica în vârstă de un an și patru luni Simina într-un imobil pe care cu greu îl poți numi casă, întrucât are numai trei pereți.

Cazul lui Samuel a ajuns cunoscut datorită lui Tudor Alexandru Gelelețu. Acesta l-a întâlnit în zona pârtiilor din Cavnic, unde tânărul căvnicar lucrează. În acest fel, Tudor avea să afle faptul că Samuel trăiește în condiții extrem de grele, însă, cu toate acestea, el nu ezită nicio clipă să îi ajute pe ceilalți din jurul său.

Tudor (în foto, alături de o prietenă și de Samuel) a inițiat o campanie de ajutorare a lui Samuel. “Intenția mea este de a afla dacă știe vreo familie nevoiașă care locuiește în zonă, pentru a o ajuta cu ceea ce putem. Ne-a spus că da, moment în care l-am întrebat dacă el are nevoie de sprijin. Când am văzut casa și condițiile, ne-am întors cu ceea ce am găsit și am făcut publică, evident cu acordul său, povestea lui. M-a impresionat extrem de tare că, din ceea ce i-am adus, el a donat și altor persoane aflate în nevoi, chiar dacă nevoile lui sunt mai mari. Este un om extraordinar de religios, am aflat asta atunci când l-am contactat pentru a-l întreba de ce mai are nevoie. Mi-a spus că citește Biblia. Nu are deloc curent electric, însă, după ce am postat povestea lui, o tânără stabilită în Anglia a demarat o acțiune și acolo, astfel că banii de care mai are nevoie pentru a se racorda la rețea au fost acoperiți. Intenția noastră a fost, inițial, de a pune mână de la mână pentru a-i repara casa, însă este mult prea degradată. Așa că am dori să reușim să îi găsim un loc de muncă și o chirie în Baia Mare”, a relatat, pentru DirectMM.ro, Tudor, inițiatorul campaniei.

Am vorbit și noi cu Samuel și a reușit să ne impresioneze cu mărturisirile sale. “M-a întrebat care este starea mea acasă și i-am zis adevărul. A venit, a văzut, iar a doua zi deja s-a întors cu diverse ajutoare. De atunci, lumea încearcă să ne ajute, fiecare cu ceea ce poate. (n.red. – l-am întrebat dacă a donat din puținul lui altora). Așa e, nu mă ascund, eu nu am vrut să spun, că pe mine legea mă învață să nu mă laud. Eu dacă fac ceva fac în numele lui Iisus. Avem o cămăruță cu numai trei pereți, făcuți din bolțari, că al patrulea e făcut din dosuri, din scânduri. Am primit o sobă acum, fiindcă cea veche era cum era. Frigider n-avem, dacă nici curent n-avem. Avem pus ceasul, dar nu e racordată casa încă la curent. Ne ajută o doamnă să plătim și ultimii bani, ca să avem curent. (vezi foto alăturat cu fundraiser-ul inițiat în Anglia – pentru cei care vor să doneze online – AICI!) Nici apă n-avem, aducem de la un robinet. Baie facem în covată. Soba ne încălzește cât ne încălzește, dar pereții îs subțiri și în Cavnic e frig. Geamurile îs de sticlă, îs la fel de subțiri ca pereții. Intră frigul pe sub ușă, ne intră apa în casă, ba ne și plouă prin acoperiș. Haine am primit ceva, dar ce nu ni-s bune dăm la alți săraci, nu aruncăm nimic. Și alimente am primit, dar ni s-au cam terminat. De brăduț de Crăciun nu se pune problema. Bradul trebuie împodobit, ori noi nu avem cu ce să îl împodobim. Noi avem direct pământ pe jos, peste care am așezat un linoleum. Dar ne-ar ajuta, dacă tot mă întrebați, un covor. Eu nu cer nimănui nimic. Dacă vrea cineva să ne ajute, să ne ajute cu ce le pune Dumnezeu pe inimă”, a mărturisit, pentru DirectMM.ro, Samuel.

Este lăudabil faptul că întreaga comunitate din Cavnic se strânge în jurul cazurilor sociale și încearcă să dea, fiecare, atât cât poate, pentru a-i ajuta pe cei mai puțin norocoși. Este și mai frumos faptul că maramureșeni din toate colțurile Facebook-ului știu că ajutorul lor poate fi extrem de util atunci când Like-urile și Share-urile sunt dublate de un sprijin material. Așadar, dacă doriți să îl ajutați pe Samuel și pe familia lui, vă punem la dispoziție numerele de telefon ale lui și soției, respectiv: 0757.255.403 și 0747.412.153 sau pe fundraiser, AICI!. Iar pentru a întări ideea că povestea lui Samuel este o lecție de viață, să vă mai mărturisim un mic detaliu. Telefonul lui și al soției le încarcă pe la vecini sau prin magazine. Așadar, Samuel ne-a explicat că, uneori, telefoanele lor sunt închise, din cauză că li se termină bateria. Însă, considerăm că, pentru cei care vor dori să le facă o bucurie, acest lucru nu va constitui un impediment. Samuel merită ajutorul nostru, al tuturor!

Cătă ȚINEGHE

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu