O poveste în culori: Florin Rad, artistul din Maramureș care apără în țara noastră frontiera. Cum el și-a modificat viața, acum 7 ani, cu talentul! - 3 ore în urmă
Un tânăr de 17 ani s-a ales cu dosar penal pentru infracțiuni rutiere; Conducea cu alcoolemie și fără permis - 3 ore în urmă
Realitatea din țara noastră: Avem în Maramureș 84 tinere care au dat naștere copiilor lor, minore fiind! Ce măsuri au luat autoritățile ca sprijin! - 4 ore în urmă
Zelenski îl critică pe Kissinger după ce fostul diplomat american a sugerat că Ucraina ar trebui să cedeze Rusiei o parte din teritoriu - 5 ore în urmă
Titlul onorific de Tezaur Uman Viu, decernat meșterului popular Dumitru Pop Tincu (FOTO) - 5 ore în urmă
10-12 iunie: Auto Show Maramureș 2022, în parcarea Baia Mare Value Centre - 6 ore în urmă
Cultură: Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» contribuie la promovarea peste hotare a artei contemporane băimărene - 6 ore în urmă
Situația la frontiera nordică: Și în Maramureș în continuare putem vorbi despre activitate dinamică!1299 ucraineni au sosit în țară în 24 ore pe la PTF Sighet! - 8 ore în urmă
O elevă de la Școala „Dimitrie Cantemir” Baia Mare a fost premiată la Concursul Național Terra-Mica Olimpiadă de Geografie - 10 ore în urmă
Fotbal Liga2 Baraj Promovare: Minaur Baia Mare a câștigat lejer și acum este aproape de a juca „finala”. Iată programul echipei noastre în prezent! - 10 ore în urmă
Exclusiv DirectMM: Veste Bună: În județul Maramureș în Țara Lăpușului în Groșii Țibleșului va fi un nou post Salvamont, cu punct de informare turistică! (FOTO)
Exclusiv DirectMM:Veste Bună: În județul Maramureș în Țara Lăpușului în Groșii Țibleșului va fi un nou post Salvamont cu punct de informare turistică inclusiv!
O clădire din Groșii Țibleșului va deservi ca post al salvatorilor montani începând cu anul 2022. Vestea este extraordinară în condițiile în care în aria Țibleșului un astfel de obiectiv lipsește cu desăvârșire iar la intervenții participau echipaje venite din alte colțuri ale județului.
„Este vorba despre un imobil în care se afla pe vremuri sediul CAP. Are 140 metri pătrați, este din cărămidă și are acoperiș din tablă. Clădirea este din anul 1973 iar terenul este intabulat. Am decis să o oferim cu titlu gratuit Consiliului Județean Maramureș, pentru a amenaja un post Salvamont. Era o clădire care nu avea întrebuințare, așa că mai bine să fie utilă pentru comunitate decât să aibă altă destinație. Baruri sunt suficiente, mai bine să aibă o utilitate importantă”, arată pentru DirectMM.ro Nicolaie Burzo, primarul comunei Groșii Țibleșului.
Consilierii locali din Groșii Țibleșului au votat în unanimitate transferul clădirii având o suprafață de 142 metri pătrați, precum și o curte de 926 metri pătrați, din proprietatea comunei în domeniul public al județului Maramureș. „Prin amabilitatea domnului primar din Groșii Țibleșului și a autorităților din comună, Consiliul Județean Maramureș a primit cu titlu de donație o clădire aflată în zona muzeului, clădire care va fi administrată de Salvamont Maramureș, urmând să facem o bază de pregătire, de prevenție și patrulare pentru zona Țibleșului și totodată în acea clădire vrem să facem un punct de informare turistică. Este o clădire care va trebui reabilitată dar este o clădire care pe noi ne va ajuta foarte mult pentru acțiunile și pentru intervențiile pe care le vom avea ulterior în zona Țibleșului. Este foarte important gestul pe care l-au făcut pentru că astfel de gesturi vin în sprijinul atât a Salvamontului cât și a turiștilor care vin pe munte. Astfel de gesturi nu pot decât să ne bucure și să ne motiveze și mai tare de a ne desfășura activitatea și de a acoperi cât mai bine județul Maramureș”, arată pentru DirectMM.ro Dan Benga, managerul Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș.
Dorința salvatorilor montani este ca această bază să fie operațională în chiar primăvara anului 2022. Având și funcționalitatea de punct de informare turistică va putea veni și în sprijinul turiștilor care vin în drumeție. „Având în vedere numărul mare de turiști care ajung pe Munții Țibleș, cele mai renumite obiective turistice fiind vârful Arcer și Țibleș, uneori se impune acționarea de urgență a echipelor de salvare. Odată cu amenajarea acestui punct salvatorii montani vor reuși să intervină cu rapiditate pentru salvarea vieților omenești. Îi felicit atât pe consilierii locali, cât și pe primarul comunei, pentru deschiderea de care au dat dovadă și îi asigur că voi urmări ca această dorință să prindă contur”, arată Radu Trufan, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș. Pentru a vă da seama cât de important este acest post, gândiți-vă că, în prezent, SPJ Salvamont Maramureș ar trebui să trimită echipaje din bazele din Baia Mare, Cavnic sau chiar Vișeu, în cazul unei situații de urgență. „La postul din Groșii Țibleșului va fi pentru început permanență doar în timpul weekendului, pentru că atunci sunt mai mulți turiști pe munte. Vom acționa cu voluntari întrucât avem deficit de personal la nivelul județului Maramureș, însă va fi important că vom putea micșora considerabil timpii de intervenție”, arată Dan Benga.
C.Ț.