Elevi din Cavnic, în rolul agenților de circulație
Polițiștii rutieri din Cavnic au desfășurat ieri o activitate inedită, alături de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 2.
„Echipându-se cu veste reflectorizante și palete de dirijare, elevii au intrat, pentru câteva ore, în rolul polițistului rutier. Sub îndrumarea polițiștilor și a cadrelor didactice, copiii au transmis semnale de oprire și de continuare a deplasării, contribuind la crearea unui perimetru sigur pentru pietoni și șoferi, în zona școlii”, transmite IPJ Maramureș.
Activitatea interactivă nu a fost doar un exercițiu practic, ci și o veritabilă lecție de educație rutieră. Copiii au învățat regulile de circulație, dar și importanța responsabilității și a respectului în trafic, mai arată sursa citată.
Sursa foto: IPJ Maramureș














