În weekendul care tocmai s-a încheiat a fost mare sărbătoare în Țara Codrului. Mai exact, a avut loc ediția 52 a evenimentului „Târgul Cepelor”. A fost multă lume și voie bună.
Este unul dintre cele mai longevive festivaluri care se desfășoară an de an în Maramures și are o istorie de peste 100 de ani. Înainte de a fi un eveniment organizat de autorități, era un prilej pentru tinerii din zona Codrului să se întâlnească la dans.
Aici fetele veneau îmbrăcate în costume populare, cu cosițe împletite, și legau noi prietenii. Localnicii mărturisesc că pe vremuri, când tinerii nu aveau telefoane mobile, Festivalul Cepelor era o modalitate ca tinerii să-și găsească jumătatea. Poveștile codrenilor spun că rar se întâmpla ca la acest târg feciorii puși pe însurătoare să nu-și găsească o viitoare soție.
Cu ajutorul celor de la Centrul Culturii Tradiționale Maramureș aflăm mai multe despre originea acestui eveniment de tradiție.
„Septembrie, Răpciune în calendarul popular, debutează cu cea mai importantă sărbătoare a Țării Codrului „Festivalul interjudețean al cântecului și dansului popular din Țara Codrului” aflat la cea de-a 52-a ediție și binecunoscută sub numele de „Târgul Cepelor”. Făcând o incursiune în timp, potrivit cercetărilor de teren făcute de instituția noastră, acest târg întâlnit și sub numele de „Târgul fetelor” avea loc de 4 ori pe an: de Bobotează, de Sângiorz, de Sânziene și în preajma datei de 14 septembrie (Ziua Crucii).
De Sânziene se mai numea „Târgul Cireșelor”, iar cel din septembrie „Târgul Cepelor”. Ambele Târguri găzduiau și un joc. Întâlnirile erau organizate de tinerii din satele învecinate pe teritoriul comunei Asuajul de Sus și avea ca scop socializarea punând în centru tinerii cu status premarital dar și măiestria dansatorilor. Târgul din septembrie avea un loc stabilit, pe uliță Stârcului.
„Tinerii din fiecare sat mergeau la târg împreună cu Cseastarâșii lor și făceau dans. Fiecare sat avea danțul lui și tinerii făceau dovada măiestriei de a dansa. La început dansau numa fetele și feciorii dintr-un sat, apoi mergeau de la un danț la altul și se împrieteneau cu tinerii din celelalte sate sau revedeau prieteniile vechi, legate cu ocazia digăniilor. Era un prilej de veselie, de bucurie și de prietenie o sărbătorea tinerească” (informatori Ioan Rusu și Maria Nemeș – Revista Memoria Ethnologica Nr. 30-31, an IX)”, transmite Diana Denisa Țicală din cadrul Centrului Culturii.
L.C.H.
Foto – Marius Ionuțaș
