În Vişeu de Sus, în anul 1916, funcţiona o importantă comunitate evreiască. Probabil, cea mai numeroasă din zona munţilor Carpaţi. Primii evrei sosiţi aici din Galiţia, apar în documente la sfârşit de secol optsprezece. În anul 1859 se construieşte prima sinagogă urmată de alte sinagogi şi case de rugăciune.
Comunitatea evreiască din Vişeu de Sus (“Felsővisó”) era din evrei hasidici şi ortodocşi, “Yeshiva” (şcoala evreiască religioasă) fiind una dintre cele mai mari din Transilvania.
La recensământul din anul 1930, cea mai numeroasă etnie din Vişeu de Sus era alcătuită din evrei (33,6%), adică 3722 de evrei dintr-o populaţie de 11079 care alcătuia Vişeul de Sus.
O dată cu trecerea sutelor de ani de convieţuire cu celelalte etnii, cea evreiască a lăsat urme adânci în memoria vişeuanilor încât chiar şi după cincizeci de ani, vişeuanii îşi amintesc nostalgic acele vremuri.
Iată ce spune Martha Izsak: Bunicul meu era din Ruscova. Am vizitat cimitirul de acolo. Sinagoga nu mai era. Străbunicul meu a murit la spitalul din Vişeu de Sus. Bunicul meu a fost la “yeshiva” din Bratislava. Am avut rude şi la Sighet care au plecat în America. Cei care au rămas au fost exterminaţi. Strămoşii mei au fost oameni cinstiţi, credincioşi şi iubeau pădurile. Cei din Ruscova erau oameni simpli, se ocupau cu agricultura. Deşi ai mei au plecat demult, în Maramureş mă simt acasă.
Andreas Dietrich Simon spune: A fost o catastrofă. Aceeaşi catastrofă este exodul saşilor din Ardeal. Trist este că aşa ceva nu se poate întoarce.
Nelu Mihai adaugă: Dacă ar fi rămas mai departe (dar păcat, din cauza holocaustului din al doilea război mondial) ţara noastră ar fi devenit o a doua Elveţie! Păcat de regrete!
Florian Hărănguş spune: Am locuit în Vişeu de Sus pe strada unde vecinii noştri erau evrei, ne vizitau zi de zi, copii fiind, ne jucam cu fetele evreice. Pe fete le chema Esti şi Sprintzi, cu părinţii Berem şi Manti, au plecat în Palestina, am suferit mult după ele, ţin minte… i-am condus la gara din Vişeu de Jos, de unde au luat trenul spre Bucureşti şi de acolo au plecat cu vaporul. Aş dori să le văd dar nu mai ţinem legătura.
Trud Gag Imri adaugă: Tatăl meu biologic era neamţ, la 5 ani am rămas orfană. Apoi, ironia sorţii, mama s-a recăsătorit cu un evreu pe care l-am pierdut în urmă 4 ani. Am avut multe de învăţat, în primul rând să fiu om şi să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot.
Scriitorul Anton Joseph Ilk spune în cartea lui Claus Stephani „A fost un ştetl în Carpaţi”: Aşa este. Evreii fac parte din copilăria mea. Am avut mulţi prieteni evrei, camarazi de joacă, cunoştinţe, vecini. Unde stăteam noi, vis-à-vis de şcoala germană, adică pe Schulgasse, strada Şcolii, mai trăiau pe vremea aceea familii de evrei, chiar dacă populaţia din Vişeu de Sus a fost decimată în Holocaust. Dar copilăria mea e foarte departe iar oamenii care locuiau atunci în apropiere, oameni pe care i-am cunoscut, au dispărut din câmpul meu vizual. Aşa şi evreii. Morţii au fost uitaţi, supravieţuitorii au plecat.
Am încercat o trecere în revistă a unei etnii care a fost parte a puternicului motor al economiei acestor locuri. Evreimea, din păcate, se mai regăseşte doar în memoria unei generaţii şi-n poveştile străbunicilor spuse strănepoţilor acestora.
Încheiem acest text cu spusele lui Ioan Pop: Am avut un coleg, Kain Victor Ilk. Vişeul de Jos a avut câteva familii, Herşt, Avlaim… Cimitirul din Vişeu de Jos (evreiesc) a fost strămutat afară (Palestina auzeam), pe un ou primeam un jup (10 buc.) de ţigări de la plugar (Herşt)…. Avlaim mă punea să fac presiune la o instalaţie de făcut sifon (prima mea muncă la particular) tot pentru un jup de ţigări şi un pahar de sifon… astea mi-au încălzit copilăria în anii 1962 – 1967. Dusu-s-a şi s-a tot dus.
Din astfel de amintiri, disparate, frânte ori luminoase, se mai poate închega o poveste despre etnia evreiască din Vişeu de Sus care, la un moment dat, a fost cea mai numeroasă etnie a locului.
Marian ILEA
