Share
Cu dorința unui viitor: Marșul pentru viață și familie pe străzile din Baia Mare! Cuvântul PS Părinte Iustin, despre importanța acestei activități!

Cu dorința unui viitor: Marșul pentru viață și familie pe străzile din Baia Mare! Cuvântul PS Părinte Iustin, despre importanța acestei activități!

Cu dorința unui viitor: Marșul pentru viață și familie pe străzile din Baia Mare! Cuvântul PS Părinte Iustin, despre importanța acestei activități!

Sute de credincioși au mărșăluit pe artele principale ale municipiului Baia Mare, în cadrul tradiționalei activități de susținere a vieții și familiei, care se desfășoară, în fiecare an, în preajma sărbătorii religioase Buna Vestire.

Acțiunea a debutat la ora 15.00 și s-a desfășurat pe următorul traseu: Bulevardul Regele Mihai I – Bulevardul Unirii – Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”. Evenimentul are în vedere sensibilizarea societății la fenomenul alarmant al avortului. La ora 16.00 s-a ajuns în fața Catedralei Ortodoxe Sfânta Treime din Baia Mare. Aici, Preasfințitului Părinte Iustin a rostit un mesaj.

Mesajul Ierarhului

„În fiecare an, de Praznicul Împărătesc al Bunei-Vestiri sau în preajma acestei sărbători, creștinii care o cinstesc pe Maica Domnului ca Maica Vieții dar și creștinii din toată lumea organizează „Marșul pentru viață”. De ce în luna martie, atunci când este sărbătoarea Bunei-Vestiri închinată acestui moment unic din istoria mântuirii neamului omenesc Pentru că, Fecioara Maria este Născătoarea Fiului lui Dumnezeu care S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din preacurat trupul ei, și S-a făcut Om adevărat și Dumnezeu adevărat. Prin naștrea Lui din Fecioară, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a proclamat viața omenească ca fiind un dar divin suprem, dăruit omului de Dumnezeu Creatorul la zidirea lui după chipul și asemănarea Sa. „Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său, după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie. Și Dumnezeu i-a binecuvântat zicând: creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l stăpâniți” (Facere 1, 27-28). Din acest punct începe „povestea de iubire” între Dumnezeu și oameni și povestea de iubire binecuvântată de Dumnezeu dintre bărbat și femeie care, în proiectul lui Dumnezeu, deveneau copărtași la perpetuarea și dăinuirea vieții pe pământ. Eva însemnează „viața”. Este maica vieții pe pământ prin aducerea pe lume de fii și fiice, urmași ai lui Adam. Prin Maica Domnului, „a doua Evă”, întreg neamul omenesc a fost renăscut din nou prin Iisus Hristos și după chipul lui Hristos devenind „făptură nouă” omul nou având menirea și primind partea prin harul Sfântului Duh de a redeveni „omul lui Dumnezeu” după chipul Său.

Noi, creștinii, învățăm din fragedă copilărie că Biserica lui Hristos a fost și este ocrotitoarea vieții. Naște și crește viața în familie – „biserica cea mică”, o binecuvintează și o sfințește, o crește, zidindu-o și temeluind-o pe poruncile lui Dumnezeu și pe lumina Evengheliei lui Hristos – „Lumina Lumii” și viața vieții noastre. Biserica lui Hristos care a răspândit în lume adevărul Evangheliei la toate neamurile, după ieșirea ei din întunericul catacombelor luminat de viața sfântă a primilor martiri creștini, a făcut să strălucească cu raze de fulger Crucea și Învierea lui Hristos, libertate Bisericii și creștinilor se datorează unei femei. Vine mama, soția, Sfânta Împărăteasă Elena, mama Sfântului Împărat Constantin, primul împărat creștin care, prin Edictul de la Milan din anul 313 dă libertate deplină creștinilor din întreg Imperiul său cu capitala la Constantinopol. El a oficializat Duminica ca și zi de sărbătoare legală imperială și el a desființat sclavia și pedepsele cu moartea. Deci, aceste roduri ale unei lumi care începea să devină civilizată și să prețuiască ființa umană în alt mod, își au izvorul în Evanghelie și în Scriptură. Biserica lui Hristos, prin hotărârile Sfinților Părinți, a numit-o pe Maica Domnului „Teotokos” adică „Născătoare de Dumnezeu”, Împărăteasa Cerului și a Pământului, așezându-o pe tron alături de Fiul Său și Dumnezeu.

Niciodată în istoria omenirii o femeie nu a fost așezată pe un astfel de piedestal, cinstită și omagiată ca și maica vieții. Creștinismul a declarat că femeia este egală cu bărbatul, și, mai mult decât atât, femeia mamă naște pruncii care sunt purtați în pântecele ei, „primul Rai” pământesc, și prin asumarea ei responsabilă și jertfelică, plină de iubire și în deplină armonie cu Dumnezu, care este stăpânul vieții și al morții.

Iată de ce Biserica lui Hristos promovează și apără viața ca dar al lui Dumnezeu. Cine să apere pruncii nenăscuți de crimele care se fac cu fiecare avort și cine să lupte pentru dreptul la viață a fiecărui copil nenăscut, dacă nu Biserica creștină în care Hristos e prunc – Hristos îm familie – Hristos învățător – Hristos vindecător – Hristos pătimitor prin Cruce – Este Hristos Mântuitorul lumii și salvatorul umanității. Hristos a zis: „Lăsați copii să vină la mine și nu-i opriți”. Oare nu ne putem gândi că S-a adresat celor din pântecele mamei lor și deci, S-a adresat tuturor mamelor să nu-i oprească pe pruncii lor zămisliți să vină în lume, să vadă lumina și frumusețea ei; și s-a realizat prin Lumina Evangheliei și pe Hristos – Lumina lumii în viața lor – devenind ei înșiși lumina și sporirea luminii prin viața lor creștină. Fiecare copil zămislit în pântece este un proiect al lui Dumnezeu unic și irepetabil realizat în parteneriat cu omul. Împiedicarea venirii pe lume a unui copil nenăscut înseamnă distrugerea unui proiect divin care nici nu ne putem imagina ce destin și ce misiune are de la Dumnezeu de îndeplinit pe pământ. Poate … un savant, un mare binefăcător sau om de știință care ar fi dus lumea la bine cu un pas înainte, un mare doctor fără de arginți, un mare compozitor sau scriitor, un păstor de suflete pilduitor și, de ce nu, un sfânt pe pământ și un om al lui Dumnezeu care să ajute și să salveze lumea prin viața lui sfântă și rugăciune neîncetată. Toate acestea sunt înșelesuri pe care sunt îndatorate femeile-mame să și le pună și să nu uite responsabilitatea ce o au pentru neam, biserică, țară și umanitate și perspectiva vieții pe pământ. Cântarea inspirată spune atât de frumos dar și înfricoșător: „Mamă, nu uita, nu uita datoria ta! Nu uita răspunsul tău, către Dumnezeu!”. Organizând și anul acesta „Marșul pentru viață”, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, prin Sectorul Teologic-Educațional și activități cu tineretul vă cheamă la această procesiune care celebrează în chip solemn viața și care va începe la ora 15:00 în Piața Revoluției din Baia Mare și se va finaliza în incinta Catedralei Episcopale cu un moment de rugăgiune și câteva luări de cuvânt a celor implicați în desfășurarea acestui eveniment. În Municipiul Satu Mare „Marșul pentru viață” va fi organizat pe 25 martie, de sărbătoarea Bunei-Vestiri, după un program și traseu care va fi publicat. De asemenea, în Municipiul Sighetul Marmației și orașul Vișeu de Sus vor fi organizate Marșuri ale vieții. Programul desfășurării acestora va fi publicat pe paginile de socializare a fiecărui Protopopiat. Vă așteptăm să vă alăturați nouă – tineri și vărstnici, părinți și copii dascăli de teologie, elevi seminariști și studenți teologi, păstori de suflete și credincioși, să purtăm cu nădejde lumina vieții aprinsă din „Lumina lui Hristos care luminează tuturor!”. Dumnezeu Tatăl, Hristos Fiul Său și Dumnezeul nostru și Maica Domnului, Ocrotitoarea României, să binecuvinteze și să primească gândul, rugăciunea și mărturisirea noastră, așezând-o la temelia Neamului Nostru Romanesc cel de Hristos iubitor, spre dăinuirea, nemurirea și veșnicia lui. Amin!”, arată PS Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului.

C.Ț.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu