Share
Cu Andrada și prietenii: În Baia Mare o campanie de Crăciun pentru copiii din mediile defavorizate! Ajută pe Moș, să vină la cei care au nevoie de tine! (FOTO)

Cu Andrada și prietenii: În Baia Mare o campanie de Crăciun pentru copiii din mediile defavorizate! Ajută pe Moș, să vină la cei care au nevoie de tine! (FOTO)

Cu Andrada și prietenii: În Baia Mare o campanie de Crăciun pentru copiii din mediile defavorizate! Ajută pe Moșul, să vină la cei care au nevoie de tine acum!

I-ai ajutat să îl aducă pe Moș Nicolae copiilor din medii defavorizate, acum ai ocazia să îi ajuți să îl aducă și pe Moș Crăciun! Ajută-i să înfăptuiască încă un maraton de fapte bune!

„Oamenii au fost minunați, am reușit să facem 130 pachete pentru copii. Acum avem nevoie de ajutorul lor pentru Crăciun. Speranța noastră este să realizăm undeva la 500 de Moș Crăciun. Fac apel tuturor celor care doresc să ne ajute”, arată pentru DirectMM.ro Andrada Mădălina Toporaș, inițiatoarea acțiunii.

Cum a fost de Moș Nicolae! „Copiii care au beneficiat de daruri sunt din Baia Mare, Tăuții de Sus și Finteușu Mic. Am văzut atâta bucurie pe fața lor! Unii mi-au zis: „Mădă, îți mulțumim că ai vorbit cu Moșul să vină și anul ăsta! Te iubim!”. A fost multă emoție pe chipurile lor. Iar mulțumirea noastră că i-am văzut a fost neprețuită”, arată pentru DirectMM.ro Andrada Mădălina Toporaș. Reprezentantul Moșului Nicolae a fost neobositul masterchef Vasile Hotca, un băimărean pentru care cuvântul „a ajuta” are valoare numai în fapte. Vasile este mereu prezent și nu se dă „lovit” niciodată atunci când vorbim despre o acțiune cu caracter social. A umblat vreo 9 ore ca mesager. „Am avut cam 130 pachete, beneficarii fiind în special cei sărmani care în grijă copilași. Unii sunt crescuți de bunici după ce i-au părăsit părinții, alții sunt cu afecțiuni medicale, alții stau mulți într-o cameră fiindcă au căsuțe foarte mici. E greu în special în cazul celor sărmani famili care au în grijă copilași, crescuți de bunici, pentru că mama i-a părăsit sau familie cu părinți bolnavi sau se întâmplă că stau într-o căsuța mică într-o cameră. Eu fac aceste acțiuni de atât de mulți ani încât efectiv sunt oameni care deja ne cheamă. Am vrut să aducem bucurie celor mici, ei, săracii, nu au nicio vină pentru nimic din ceea ce li se întâmplă”, arată pentru DirectMM.ro Vasile Hotca.

Vino și tu cu dulciuri și alimente! Poți face un Crăciun fericit cuiva! Campania se numește „De Crăciun ne întâlnim la tine. Andrada și prietenii”. Astfel, toți cei care doresc să ajute cu jucării, hăinuțe, încălțăminte, dulciuri sau alimente o pot contacta pe Mădălina la numărul de telefon 0748-629.283 sau pe pagina sa de Facebook. Donațiile se pot face până în data de 20 decembrie. „Un zâmbet pe chipul unui copil este mai puternic decât orice medicament. Împreună vom duce cadouri presărate cu zâmbete la 150 de copii cărora viata ia marginalizat. Este acel puțin pe care îl putem face pentru ei și le demonstrăm că nu sunt uitați de societate. Cu ajutorul VOSTRU, al celor care se implică,vom aduce și de acestă dată inițiativa la capăt, inițiativă ajunsă la a 5-a ediție. O donație, un share, îți poate aduce zâmbetul și recunoștința faptului că ai făcut ceva. Nu esti impasiv”, arată Andrada Mădălina Toporaș.

Și dacă mulți dintre dumneavoastră nu ați aflat încă cine este Andrada Mădălina Toporaș, inițiatoarea acțiunii, poate că povestea vieții ei vă va ajuta să înțelegeți de ce este bine să dați o mână de ajutor celor care au nevoie!

„Mă numesc Madalina Andrada T. Am 29 ani, sunt din județul Maramureș, localitatea Baia Mare, am terminat studiile la Colegiul Tehnic Transilvania, profilul HAIR STILIST. De 8 ani de zile am ajutat mai MULȚI oameni, oferindu-le alimente, haine, jucării sau chiar i-am îndrumat în a se angaja. Dorința de a ajuta se trage din copilărie, deoarece nu am avut o situație financiară tocmai ok, vin dintr-un mediu foarte sărăcăcios, mediu din care m-am ridicat dar nu l-am uitat. Au fost perioade când am mâncat din gunoaie, eram constrânsă să adunăm sticle și cartoane ca să facă rost mami de bani de mâncare. La vârsta de 5 ani am avut un accident foarte neplăcut ”am fost opărită cu apa fierbinte, am stat timp de o lună la reanimare, perioadă de care îmi amintesc și le mulțumesc medicilor care s-au ocupat de mine. Nu am avut posibiltăți dar nu am renunțat la viață și nu am renunțat la școală. Am vrut să ajut și voi continua să ajut în această privință pe acei copii care sunt în aceeași dificultate, copii cu nevoi cât și familiile acestora. Încă de la vârsta de 16 ani am început să ajut aceste comunități cu haine, alimente, jucări, chiar și financiar. În urmă cu 2 ani creat grupul de Facebook ”Helping Hands EUROPA ”. Acestui grup s-au alăturat și alți voluntari cu care împreună am reușit să aducem o clipă de fericire pe chipurile unor familii încercate de soartă, familii ce își doresc cu ardoare a ieși din acel mediu, din care am făcut si eu parte, familii care au înțeles faptul că o școlarizare te poate ridica pe culmile succesului. Prima acțiune pe care am făcut-o pe grupul Facebook ”Helping Hands EUROPA” a fost ACASĂ ESTE COMUNITATEA TA, am reușit să ajutăm 80 de familii cu alimente și bunuri de consum, rechizite școlare și multe altele. A doua acțiune întreprinsă cu ajutorul voluntarilor s-a numit ” MOȘ NICOLAE VINE LA TOȚI COPIII”, o acțiune de succes, spun eu, deoarece am reușit să ajungem să împărțim cadouri la 800 de copii a trei comunități din Baia Mare. În ianuarie 2019 am considerat oportun a ne întoarce la câteva familii greu încercate din campania ACASĂ ESTE COMUNITATEA TA pentru a readuce un impuls acestora. Luna aprilie naște ideea FII IEPURAȘUL UNUI COPIL DE PAȘTE, idee dusă la capăt cu ajutorul voluntarilor prin care s-a reușit împărțirea de dulciuri și alimente unor copii greu încercați de soartă. Tot în acea perioadă, stând de vorbă cu acești copii, am concluzionat dorința acestora de a merge la școală și de a fi tratați ca și copii normali. Așa ia naștere acest proiect intitulat ÎNCURAJĂM ȘCOALA. În primă fază am reușit să strâng 20 de ghiozdane complet echipate și să le ofer acestora. Nu am vrut să mă opresc aici, din contră, am cerut ajutorul mai multor comunități din Diaspora. Îmi doresc ca noi toți împreună să reușim să ajutăm cati mai mulți copii din România, pentru a putea merge la școală și a le aduce un suport ulterior familiilor acestora. Vreau ca acești copii să nu fie lăsați ai nimănui, vreau ca acești copii să nu mai abandoneze școala din diferite motive. AVEM NEVOIE DE HAINE, ÎNCĂLȚĂMINTE, ALIMENTE ȘI DULCIURI! DE CRĂCIUN NE ÎNTOACEM LA TINE. ANDRADA ȘI PRIETENI”, mai arată Andrada Mădălina Toporaș în descrierea poveștii sale emoționante. Așadar adoptă și tu acum o scrisoare! Iată câteva exemple atașate!

C.Ț.

Citește și

Maraton de fapte bune: În județul Maramureș copiii cuminți au primit multe cadouri de la Moș Nicolae! Mesagerii au dus daruri timp de 9 ore nevoiașilor! (FOTO)

O inițiativă socială excepțională:În Baia Mare o campanie de Crăciun pentru copiii din mediile defavorizate! Ajută-i pe Andrada împreună cu prietenii săi acum!


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu