Prof. univ. dr. emerit Petru Dunca, interviu cu profesorul coreean Jeong O Park - 7 minute în urmă
Întâlnire cu iSilent în Baia Mare - 34 minute în urmă
Oaspeți de la Tech-X la ITPF Sighet - 2 ore în urmă
Oana Lasconi lansează un atac lipsit de orice decență la adresa Patriarhului Daniel - 2 ore în urmă
Peste 270 de pietoni amendați într-o săptămână în Maramureș - 3 ore în urmă
Elevii claselor a VIII-a de la Școala Gimnazială Baia Sprie, informați despre oferta educațională a liceelor militare - 4 ore în urmă
Exercițiul „Alunecare de teren pe raza UAT Poienile de sub Munte” a reunit echipajele de intervenție, de Ziua Protecției Civile în România - 4 ore în urmă
Maramureșeanca Chindriș Evelyn, singurul copil din țară care a trecut în finala audițiilor Sanremo New Talent - 4 ore în urmă
Demarează construirea Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Pantelimon” din Satu Nou de Jos - 5 ore în urmă
„Stejarii” vor juca în Spania pentru o medalie la Campionatul European - 5 ore în urmă
CSJU a decis: Ce măsuri se iau în Maramureș pentru sprijinirea refugiaților ucraineni
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit astăzi, 25 februarie, pentru a discuta despre adoptarea și implementarea măsurilor necesare pentru sprijinirea refugiaților ucraineni din Maramureș.
În urma ședinței, membrii CJSU Maramureș au discutat și au dispus de urgență o serie de măsuri care vizează camparea refugiaților, hrana oferită acestora, precum și gestionarea urgențelor medicale care pot apărea în acest context.
O primă măsură este pregătirea de către Consiliul Județean Maramureș a unui fond de rezervă, în valoare de 5 milioane de lei, care va putea fi folosit în această situație de criză.
În ceea ce privește cazarea refugiaților, începând de astăzi, la Sighetu Marmației este pregătită o tabără pe stadionul municipal, unde vor fi instalate corturi de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Maramureș, special amenajate pentru camparea cetățenilor ucraineni. Această zonă va fi una de triere, urmând ca ulterior refugiații să fie duși spre spații de cazare adecvate împreună cu familiile lor.
Cazarea pentru cetățenii ucraineni, partea de alimentație, îmbrăcăminte, medicamente, produse de igienă, dar și alte produse care sunt absolut necesare pentru traiul zilnic vor fi asigurate de Consiliul Județean Maramureș.
Pentru partea de cazare sunt peste 4000 de locuri identificate până în prezent.
Pentru gestionarea urgențelor medicale există deja un flux pregătit. Acestea vor fi preluate în primă fază de Spitalul din Sighetu Marmației.
Pentru o cât mai bună gestionare a situației actuale, la nivelul Consiliului Județean a fost constituit un grup de lucru – o celulă de criză – care va intra în contact atât cu asociațiile nonguvernamentale, cât și cu restul factorilor interesați.
„După ședința CJSU vom avea o discuție și cu primarii din Maramureș, astfel încât să evaluăm la nivelul fiecărei Unități Administrativ Teritoriale resursele care pot fi disponibilizate pentru situația pe care o avem.
Totodată, voi lua legătura și cu Banca de Alimente. Sunt deja hypermarket-uri care și-au exprimat intenția de a sprijini acțiunile autorităților locale fie cu alimente, apă sau cu alte tipuri de produse, astfel încât să sprijinim oamenii care sunt într-o mare nevoie în acest moment.
Am văzut și mă bucur foarte mult că la nivelul județului Maramureș s-au constituit grupuri civile de către oameni din județ care vor să întindă o mână de ajutor ucrainenilor și care oferă spații de cazare pentru familiile de refugiați, lucru care demonstrează, încă o dată că Maramureșul are oameni cu suflet mare, care sunt alături de frații noștri de peste Tisa” – transmite președintele Consiliului Județean Maramureș.















