Share
Coronavirus: Peste 3.800 de persoane în carantină sau izolare în Maramureș; Noi cazuri în județ de persoane care au ajuns în carantină după ce au sfidat izolarea

Coronavirus: Peste 3.800 de persoane în carantină sau izolare în Maramureș; Noi cazuri în județ de persoane care au ajuns în carantină după ce au sfidat izolarea

Structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne din județul Maramureș au efectuat misiuni, în sistem integrat, pentru menținerea ordinii publice la unitățile spitalicești, respectarea măsurilor de izolare la domiciliu, fluidizarea circulației rutiere și escortarea convoaielor alcătuite din vehicule ale cetățenilor reveniți în țară, verificarea respectării interdicțiilor impuse după declararea stării de urgență societăților comerciale și persoanelor fizice autorizate.

„În cele 121 de misiuni executate au fost angrenate 600 de efective, inclusiv de poliție locală care au verificat peste 2.900 de persoane aflate în izolare la domiciliu. S-au aplicat pentru încălcarea legii 67 de sancțiuni contravenționale în valoare de 140.500 de lei, din care cinci sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de izolare la domiciliu, 20 de sancțiuni pentru fapte de natură economică și 42 de alte sancțiuni în context. Cele cinci persoane care nu au respectat măsura interdicției de izolare la domiciliu au fost conduse în carantină instituționalizată” – a declarat Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureș.

Reamintim cetățenilor că circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11.00 – 13.00, strict pentru următoarele motive: a) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice; b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță; c) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea unui minor, asistența altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori în cazul decesului unui membru de familie; d) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități fizice colective), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice. De asemenea, circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani este permisă și în afara intervalului orar 11.00 – 13.00, dacă aceasta se face în interes profesional ori pentru realizarea de activități agricole.

„În județul Maramureș sunt 3.402 persoane izolate la domiciliu, statistică ce include și membri familiilor. În carantină sunt 411 persoane (zece persoane tocmai au ieșit din carantină) venite din Italia, din zona roșie, care conform procedurilor stabilite au intrat în carantină instituționalizată. De astăzi, de la ora 12.00, a fost instituită măsura izolării la domiciliu sau după caz a carantinării pentru toate persoanele care intră în România. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș transmite cetățenilor să respecte prevederile ordonanțelor militare, măsurile de igienă, respectiv de distanțare socială recomandate de către specialiști pentru a preveni și limita răspândirea infecției cu noul Coronavirus, COVID-19” – a completat Dan Bucă.

C.Ț.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu