Investiție în siguranța comunității: Baia Sprie atrage fonduri europene alături de parteneri din Ucraina pentru creșterea rezilienței în fața schimbărilor climatice - 8 ore în urmă
Mari vedete ale fotbalului care au ratat calificarea la Cupa Mondială din 2026 - 8 ore în urmă
„O zi memorabilă”, spune scriitorul Mircea Cărtărescu - 10 ore în urmă
Incursiune în tainele arhitecturii istorice la Muzeul de Istorie și Arheologie din Sighetu Marmației - 12 ore în urmă
Autoritățile din Maramureș și organizațiile sociale au marcat Ziua Mondială a Refugiatului - 12 ore în urmă
Întâlnire cu autoarea Andreea Ionescu-Berechet la Cărturești Baia Mare - 13 ore în urmă
Din pasiune spre o mică afacere: Povestea Andreei Dunca din Fărcașa și creșterea găinilor de rasă - 13 ore în urmă
Ziua Drapelului Național va fi marcată și în Baia Mare - 14 ore în urmă
Clubul de dans sportiv „Shall We Dance” Baia Mare a încheiat sezonul competițional cu succes: Perechea Luca Aluaș-Hannah Gomboș a urcat pe podiumul internațional, în Austria - 14 ore în urmă
„Hai la roate că se poate”: Serbare câmpenească organizată la Preluca Nouă - 14 ore în urmă
Chivotul din argint – o piesă extraordinar de frumoasă pe care o puteți vedea la muzeul Centrului Cultural Pastoral din Sighet
La Centrul Cultural Pastoral Sfântul Iosif Mărturisitorul din Sighetu Marmației puteți vizita cele șapte expoziții temporare precum și muzeul de Carte bisericească și icoană veche!
Reprezentanții Centrului ne prezintă de această dată o piesă extraordinar de frumoasă din colecția muzeului: Chivotul din argint.
Chivotul sau artoforiul, numit uneori și pixidă sau tabernacol, este o cutie de metal prețios, care are forma unei bisericuțe, de obicei o copie miniaturală a bisericii respective, și stă totdeauna pe Sfânta Masă, păstrându-se în ea Sfânta Împărtășanie pentru bolnavi, precum și Sfântul Agneț pentru Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, de la sfințirea până la folosirea lui.
Sub diverse forme, un astfel de vas pentru păstrarea Sfintei Euharistii a fost folosit din adâncă vechime. În secolul al III-lea, Sfântul Ciprian al Cartaginei vorbește despre un chivot, în care au fost Sfintele Taine. După încetarea persecuțiilor, se întrebuințează în acest scop, de preferință, cutiuțe în formă de porumbel, suspendate de bolta baldachinului de deasupra Sfintei Mese și numite chiar „porumbei”.
Chivotul ne aduce aminte de vasul sau năstrapa de aur cu mană, care se păstra în Chivotul sau Sicriul Legii din Templul Vechiului Testament (Evrei 9, 4). Multe dintre vechile chivote, păstrate în muzeele publice și în cele mănăstirești, constituie opere de artă, prin măiestria realizării lor și prin finețea chipurilor și a scenelor reprezentate pe fețele lor.
(Preot Prof. Univ. Dr. Ene Braniște, Liturgica generală, volumul II, Editura Basilica, București, 2015, pp. 290-291)
Orar de vizitare: luni – vineri, 08:00 – 16:00. Intrarea este gratuită!















