„Ultimul bărbat de pe Pământ” vine în Baia Mare - 3 ore în urmă
Seară de solidaritate la Sighetu Marmației, un bal caritabil cu scop nobil - 4 ore în urmă
Bătăi de seară în Vălenii Lăpușului, cu nouă bărbați reținuți - 5 ore în urmă
De ce este atât de mare competiția pentru un post în instituțiile europene? - 5 ore în urmă
CS Minaur, învinsă în ultimul amical înainte de reluarea campionatului - 6 ore în urmă
Proiectul „Desenează-mi viața ta”: lecție specială de limba franceză pentru elevii din Seini - 7 ore în urmă
Doi bărbați, cercetați pentru violențe, plasați sub control judiciar - 7 ore în urmă
Începutul primăverii va fi marcat printr-un târg de mărțișoare și ornamente handmade, la Vivo Baia Mare - 8 ore în urmă
Minaur joacă la Vaslui în etapa a 14-a din Liga Zimbrilor - 8 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Dezvoltarea copilului – ritmuri diferite, criterii corecte, consecințe reale - 8 ore în urmă
Cum erau nunțile de altădată; „Șura era împodobită; Pe porțile din spate se puneau lipideauă din alea mari cu flori, puneau o icoană, crengi de brad”
Ne aflăm în sezonul nunților, iar tinerii își doresc ca totul să iasă cât mai frumos. Aleg cele mai bune restaurante, cele mai speciale mâncăruri, cele mai fine băuturi, cei mai renumiți cântăreți, iar lista poate continua.
Pe vremuri însă, nunțile erau diferite față de cele pe care le vedem astăzi. Bătrânii maramureșeni își amintesc cu drag de acele vremuri și spun că nunțile erau frumoase și atunci chiar dacă erau mult mai simple.
„Mai demult se țineau nunțile în șură. Pe la ora 1 la amiază se mergea la cununie, iar apoi se venea acasă la mireasă în șură. Seara apoi se muta lumea acasă la mire. Se distra lumea în două locuri. La mire stătea apoi lumea până către dimineață.
Mâncarea se făcea acasă. Se tăia vițel, porc și găini ca să se facă supă. Era socăciță și veneau rudeniile să ajute. La mireasă acasă veneau rudele din partea ei, iar la mire cele din partea lui. Băutura era pălincă, vin și apă de la fântână”, își amintește Lenuța B. (79 de ani) din Fărcașa.
De asemenea, aceasta spune că înainte de marele eveniment șura era împodobită corespunzător, iar rochia de mireasă era făcută de croitoreasa din sat.
„La nuntă se puneau puțini bani, dar se dădeau și cadouri: batic de stofă, material ca să-ți faci rochie, oale, farfurii. Rochii de mireasă nu găseai ca acum la magazin, ți-o făcea croitoreasa din sat. Balțul era până jos în pământ, nu ca acum până la jumătatea spatelui. Șura era împodobită. Pe porțile din spate se puneau lipideauă din alea mari cu flori, puneau o icoană, crengi de brad. La noi la nunți cântau, de obicei, niște țigani din Sălsig. Dar mai erau niște ceatarâși și în Fersig. Era fain și atunci chiar dacă era mai simplu”, precizează maramureșeanca.
L.C.H.















