Elevii din Maramureș, rezultate remarcabile la Olimpiada Națională de Geografie de la Hunedoara - 9 ore în urmă
România și-a aflat adversarele din grupă la Campionatul European de handbal feminin - 9 ore în urmă
Proiectul „NEXT pentru un viitor verde” prinde contur la Rona de Jos: comuna a fost dotată cu o autospecială de pompieri - 9 ore în urmă
Elevi ai Liceului Internațional Baia Mare, pe podium la concursul județean de literație în limba franceză „Te provoc în lumea cuvintelor” - 10 ore în urmă
Burleanu, mandatat să negocieze cu Hagi preluarea postului de selecționer - 11 ore în urmă
Junioarele 1 de la CS Marta, cu gândul la calificarea la turneul final - 12 ore în urmă
Statul își scoate la bursă ultimele active mari. A început vânzarea mascată? - 12 ore în urmă
În weekend se dă startul în play-out-ul Ligii 4. În play-off se va juca etapa a 3-a - 12 ore în urmă
Sportivul maramureșean Bogdan Alexandru Roman, pe podium la Campionatul de Taekwon-Do ITF din Slovenia - 13 ore în urmă
Meci cu miză de cupe europene pentru CS Minaur - 14 ore în urmă
Bilanț pozitiv pentru Maramureș după participarea la ediția de primăvară a Târgulului de Turism al României 2026
O nouă ediție a Târgului de Turism al României a ajuns la final, iar județul Maramureș a încheiat participarea cu un impact pozitiv, aprecieri din partea industriei și perspective concrete de dezvoltare.
În perioada 12-15 februarie, la Romexpo București, Maramureșul a fost prezent la cea de-a 53-a ediție a celui mai important eveniment de profil din țară, printr-o delegație formată din reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, ai Organizației de Management al Destinației Maramureș și experți în domeniul turismului, alături de administratorul public al județului, Sandu Hotima.
Standul Maramureșului s-a bucurat de un interes crescut din partea publicului și a specialiștilor din industrie. Printre vizitatori s-au numărat Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, reprezentanți ai județului Maramureș în Parlamentul României, precum și lideri ai industriei ospitalității și ai structurilor asociative din turism. De asemenea, standul a fost vizitat de reprezentanți ai mediului de afaceri, ai companiilor din domeniul aviatic şi ai entităţilor mass-media naționale, precum și de personalități din spațiul cultural și public.
În premieră, județul s-a prezentat în cadrul târgului cu un concept clar și coerent de promovare: „72 de ore în Maramureș”. Proiectul invită la descoperirea județului într-un ritm autentic, punând accent pe tihnă, tradiții vii, patrimoniu cultural, peisaje naturale și ospitalitatea specifică locului. Creionarea acestei iniţiative a fost rezultatul unei viziuni comune și al unei planificări strategice asumate la nivelul echipei responsabile de promovarea turistică a județului, conturând o direcţie sustenabilă de poziționare a Maramureșului pe piața turistică națională și internațională.
Prezentarea județului a fost realizată într-un format modern, cu accent pe digitalizare, vizitatorii având acces la pachete turistice concrete prin intermediul unui cod QR. Această abordare a permis consultarea rapidă și facilă a ofertelor de vizitare, reflectând orientarea către soluții actuale și eficiente de promovare.
Pe durata târgului au fost purtate discuții constructive cu mari turoperatori internaționali care și-au exprimat interesul de a include destinația Maramureș, în portofoliul lor de oferte. De asemenea, reprezentanți din conducerea unor companii aeriene și-au manifestat deschiderea pentru dezvoltarea unei colaborări cu aeroportul din județ și pentru oportunitatea introducerii unor curse care să asigure conectarea Maramureșului cu noi destinații naționale și internaționale.
Feedback-ul primit pe parcursul evenimentului a fost unul foarte bun, iar aprecierea conceptului unitar de promovare confirmă maturizarea brandului turistic Maramureș. Participarea la această ediție a Târgului de Turism al României a reprezentat o oportunitate importantă de consolidare a poziționării județului pe piața turistică națională și internațională, prin dezvoltarea de parteneriate strategice, creșterea vizibilității și sporirea conectivității.

















