Sunteți invitați la hramul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” Chiuzbaia - 3 ore în urmă
Sportivii de la A.C.S. Athletic Tg. Lăpuș, pe podium la prima ediție a „Crosului de la Capătul Lumii” - 3 ore în urmă
„Povești cu rădăcini și pietre”: Îndrăgitul parodist și scriitor Lucian Perța își dezvăluie o pasiune aparte la Festivalul PRISPA de la Brașov - 5 ore în urmă
Alpha MMA Academy Baia Mare, locul I în clasamentul general pe cluburi la Cupa Expert Fight - 5 ore în urmă
„Crosul de la Capătul Lumii”, un vis devenit realitate la Băiuț - 5 ore în urmă
Loc de joacă modern pentru copiii de la Grădinița din Tăuții-Măgherăuș - 8 ore în urmă
Prima întâlnire cu marea, o amintire pentru o viață: 20 de copii din Târgu Lăpuș au ajuns pentru prima dată pe litoral - 9 ore în urmă
Tinerii din Vișeu de Sus au dus tradițiile maramureșene pe scena Festivalului PRISPA de la Brașov - 10 ore în urmă
Emil Boc împlinește astăzi 60 de ani - 11 ore în urmă
Târgul Cepelor a început la Asuaju de Sus: muzică, tradiție, bunătăți și distracție la cea de-a 55-a ediție - 12 ore în urmă
Baia Mare vrea să eclipseze litoralul
Platforma industrială a fostului combinat Cuprom din Baia Mare, cunoscută pentru turnul său impunător de 351,5 metri – cel mai înalt coș de fum din România și a treia construcție industrială ca înălțime din Europa – a fost, de-a lungul timpului, subiectul mai multor inițiative menite să-i valorifice potențialul.
De exemplu, în anul 2022, s-a anunțat un proiect de 65 de milioane de euro, rezultat al unei colaborări româno-americane, care viza transformarea fostei platforme industriale într-un parc fotovoltaic de aproximativ 37 de hectare, cu o capacitate de 25 MWh. Proiectul includea și reabilitarea turnului, prin dotarea acestuia cu trei lifturi și amenajarea unei platforme de observare la vârf, pentru a-l transforma într-un obiectiv turistic.
După doi ani, în decembrie 2024, a fost anunțat un alt proiect, în valoare de 87 de milioane de lei, pentru construirea de parcuri fotovoltaice pe fosta platformă industrială. Acest proiect prevedea instalarea de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, însă falnicul turn de dispersie nu intra în planurile de construcție sau de reabilitare.
Recent, a apărut un nou proiect care vizează aceeași platformă industrială și turnul său. Mai exact, primarul municipiului Baia Mare și-a anunțat intenția de a organiza un festival de amploare în zona fostului combinat Cuprom, care să aibă drept simbol impunătorul turn industrial. Evenimentul, pe care l-a numit „U-Turn”, are menirea să marcheze începutul sezonului estival în România, pe data de 1 Mai.
„Am discutat cu proprietarul terenului și există toată deschiderea pentru a transforma această zonă într-un spațiu dedicat revitalizării urbane. Primul pas ar putea fi vopsirea turnului în culorile tricolorului, ceea ce l-ar transforma în cel mai mare simbol național amplasat pe o construcție industrială din România. De aici, vrem să creăm un eveniment cultural cu adevărat special”, a declarat edilul.
Încă odată, turnul cu pricina ar putea deveni elementul definitoriu al unui eveniment de mare interes. Deși activitățile nu se vor desfășura neapărat în imediata apropiere a turnului, acesta va rămâne totuși punctul de referință al întregului concept.
Interesant este că perioada aleasă, începutul lunii mai, face din „U-Turn” primul mare festival al sezonului estival al țării. Poate de aceea, sloganul propus de primar este unul provocator:
„De 1 Mai, nu mai mergeți la mare, veniți la Baia Mare!”
Rămâne de văzut cum va evolua această nouă inițiativă și dacă Baia Mare va reuși să își consolideze statutul de destinație pentru evenimente culturale majore.
Vasile Petrovan














