Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Emoțiile nu sunt problema. Interpretarea lor este - 6 ore în urmă
Laguna Albastră de la Poiana Botizii, primul obiectiv amenajat al traseului tematic „101 Minuni de la Capătul Lumii – Băiuț” - 6 ore în urmă
Liber la trafic: Pasajul de la Clubul Văcarilor a fost recepționat oficial - 7 ore în urmă
Apariție editorială: „Episcopia greco-catolică de Gherla (1853-1930). Protopopiatul greco-catolic al Vișeului” – autor Lazăr Năsui - 12 ore în urmă
Ion Șiugariu, omagiat la Casa Memorială din Băița printr-un medalion cultural dedicat operei și memoriei sale - 12 ore în urmă
Maestrul Dumitru Dobrican va primi titlul de Cetățean de Onoare al județului Maramureș - 12 ore în urmă
„Alege viața! Spune NU drogurilor!”: DGASPC Maramureș continuă acțiunile de prevenire a consumului de substanțe interzise - 12 ore în urmă
Tineri români și chinezi, în vizită la Instituția Prefectului- Județul Maramureș - 13 ore în urmă
„Youth at the Top”: Elevii din Vișeu de Sus au explorat ecosistemele din Parcul Natural Munții Maramureșului - 14 ore în urmă
Vizite pastorale în patru parohii din Protopopiatul Ortodox Vișeu - 14 ore în urmă
Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu: Gânduri alese, în pandemie…
Trăirea și manifestarea credinței noastre pe timpul pandemiei de coronavirus, a avut, are și probabil va mai avea de suferit într-un fel sau altul datorită restricțiilor impuse în aceste sens.
În această perioadă contemporană, metodele moderne pe care le propune și le practică știința informatică în mediul online au făcut ca poporul credincios să nu fie „îndepărtat” de la păstorul lor, ci, dimpotrivă, să îi apropie, în același gând, de Hristos, prin Duhul adevărului, carele pretudintenea este și pe toate le plinește.
Într-un fel sau altul, trebuie să privim și partea bună a lucrurilor: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfințiții Părinți Mitropoliți și (sau) Arhiepiscopi, Preasfințiții Părinți, preacuvioșii și preacucernicii părinți slujitori ai Sfintelor Altare, diaconi sau teologi, tinerii ce aparțin diferitelor organizații religioase, cu toții au dat dovadă de multă creativitate și dăruire în ceea ce implică slujirea comunităţilor parohiale, încurajând la trăirea credinţei şi punerea nădejdii în Dumnezeu, ajutându-i pe credincioşi să depăşească momentul actual.
Implicarea tuturor în toate sectoarele ce cuprind domeniile de activitate în raport cu oamenii, oferă satisfacția de a împlini Cuvântul Evangheliei lui Hristos, credincioșii simțind cu tărie prezența preotului și a Bisericii în acest context actual. În acest răstimp, preotul este mai aproape ca niciodată de credincioșii pe care îi păstorește. Putem afirma că este o conlucrare între puterea omenească și puterea duhovnicească; astfel, prin Dumnezeu, credincioșii sunt întăriți și pot trece mult mai ușor peste anumite suferințe sau neajunsuri, chiar și de la distanță.
În această perioadă, mulţi tineri au venit în ajutorul celor care aveau nevoie de sprijin! S-au oferit să meargă la cumpărături, la treburile casnice și gospodărești, să confecționeze măşti faciale – mai ales la început, când nu se prea găseau – şi multe alte lucruri.
Credincioșii sunt bucuroşi fiindcă pot urmări slujbele și prin intermediul rețelelor de socializare, cum ar fi Facebook sau YouTube. O dovedeşte şi numărul mare de vizualizări al acestor transmisii. De exemplu, în Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, slujbele religioase se transmiteau online și înainte de apariția pandemiei. Însă, sunt convins de faptul că în viitorul apropiat, tot mai multe persoane vor avea acces la internet. Dacă este folosit în mod chibzuit, internetul poate fi o binecuvântare și o mare mângâiere; aceștia doresc să asculte, să privească și fie ascultați; adeseori, a asculta poate fi identic cu a rezolva, iar, mai puțin astăzi, poate însemna mai mult mâine…















