Tânăr găsit mort pe munte de salvamontiști - 4 minute în urmă
Un nou sistem de monitorizare rutieră a fost introdus în Timișoara - 49 minute în urmă
Se fac înscrieri pentru cursuri de dans popular dedicate copiilor din zona Șomcuta Mare - 1 oră în urmă
Reîntoarcerea profesorului Grigore Leșe la Lăpuș: întâlnire emoționantă cu primul cor al comunei - 2 ore în urmă
Joc în deplasare pentru CS Minaur în etapa a 21-a - 2 ore în urmă
Rezultate remarcabile pentru șincaiști la Concursul Național „Grigore C. Moisil” - 2 ore în urmă
19 martie 1955, s-a născut actorul Bruce Willis - 7 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, joi 19 martie 2026 - 7 ore în urmă
Acțiune a salvamontiștilor în Munții Maramureșului pentru salvarea unui ucrainean aflat în stare critică - 13 ore în urmă
Raluca Cerghezan de la Direcția de Asistență Socială Baia Mare, desemnată „Asistentul Social al Anului 2025” pentru sprijinul acordat persoanelor cu dizabilități - 15 ore în urmă
Anchetă Direcția Națională Anticorupție: Primarul comunei maramureșene Repedea este acum trimis în judecată pentru că ar fi fraudat fonduri obținute prin PNDL!
Anchetă Direcția Națională Anticorupție: Primarul comunei maramureșene Repedea este acum trimis în judecată pentru că ar fi fraudat fonduri obținute prin PNDL!
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj – Biroul teritorial Baia Mare au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a doi inculpați.
Primul este Ioan Miculaiciuc, primar al comunei Repedea, județul Maramureș, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de: obținere ilegală de fonduri, în formă continuată, uz de fals în formă continuată, abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, luare de mită. A doua este o persoană fizică, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de: fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, dare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt! În cursul anului 2018, în contextul derulării contractului de lucrări pentru realizarea obiectivului de investiții: „Reabilitarea și modernizarea Liceului Tehnologic Repedea, Corp A, B și C” inculpatul Miculaiciuc Ioan, în calitate menționată mai sus, ar fi depus la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene mai multe declarații false în care ar fi precizat în mod necorespunzător realității faptul că lucrările pentru care s-au emis mai multe facturi de către liderul unei asocieri de firme (care subcontractase lucrările respective societății celuilalt inculpat) au fost realizate și recepționate. În realitate, lucrările respective fie nu au fost executate, în totalitate sau parțial, fie nu au fost recepționate. Ulterior, după primirea fondurilor nerambursabile (Programul național de dezvoltare locală (PNDL)), în valoare totală de 2.269.337 lei, cu încălcarea prevederilor legii privind finanțele publice locale, inculpatul Miculaiciuc Ioan ar fi achitat contravaloarea facturilor respective. Pentru acest „serviciu” dar și pentru ca societatea omului de afaceri să încheie noi contracte de lucrări cu comuna Repedea edilul ar fi pretins de la acesta suma de 150.000 – 200.000 lei din care ar fi primit în două tranșe, printr-un intermediar, suma totală de 99.000 lei (40.000 de lei în 31.12.2018 și 59.000 lei în 03.01.2019). Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii față de inculpatul Miculaiciuc Ioan. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Maramureș cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Oamenii legii fac precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. Aceștia mai mai arată că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
C.Ț.













