Centrul Culturii Tradiționale Maramureș ne reamintește cum era pe vremea când o fost foamete. Povestea maramureșenilor care au trăit atunci te pune cu adevărat pe gânduri și te faci să fii mai mulțumitor față de ce ai.
„În perioade grele, de foamete, o mâncat oamenii și fărină de coceni. O băgat în râșniță că atunci n-o fo moară. O fo așă două pietre puse p-olaltă cu o gaură la mijloc și acolo puneai câte-o mână de mălai. Râșnița avea o botă cu care se învârtea piatra. Asă o fărmat coceni, o băgat acolo și o făcut fărină de coceni.
Bunica mea o fo o femeie tare curajoasă. O încălecat calu, o pus șaua pă cal, atunci o fo tarniță, nu șă, și mergea până în Ungaria. O știut ungurește. De-acolo aducea mălai și grâu, sângură. Apoi și-o cumpărat cai și méré cu caru. Atunci o fo car de lemn, cu roți de lemn. O adus și sare. Oamenii săraci mergeau la oamenii mai înstăriți să lucre tătă zâua ca să primească mâncare” – de la Ana Mihnea, din Valea Stejarului; în Memoria Ethnologica, Obiceiuri din Valea Stejarului, Colecția Maria Mirela Poduț.
Acuma avem de toate, iar când rămânem fără de ele, încălecăm pe coșul de cumpărături și ne cumpărăm ce ne trebuie și, mai ales, ce nu ne trebuie.
