Ziua de 16 decembrie 1989 a rămas în istorie ca reprezentând începutul sfârşitului pentru regimul condus de Nicolae Ceauşescu. Revoluţia de la Timişoara, care a cuprins evenimentele din intervalul 16-20 decembrie 1989, a iniţiat procesul de dărâmare a totalitarismului din România. „A fost momentul inaugural al seriei de acţiuni care aveau să culmineze la Bucureşti şi în alte oraşe în zilele de 21 şi 22 decembrie, şi care au constituit efectiv o revoluţie ca modalitate de întemeiere a libertăţii, a scris politologul Vladimir Tismăneanu în lucrarea „Despre 1989. Naufragiul utopiei”.
În acea zi de 16 decembrie, în jurul casei pastorului Laszlo Tokes din Piața Maria se adunaseră câteva sute de oameni, hotărâți să împiedice o decizie de evacuare a prelatului. Oamenii veneau din toate colțurile orașului, în grupuri. Pastorul Laszlo Tokes a ieșit, la un moment dat, alături de primarul de atunci al Timișoarei, la fereastra casei în care locuia, în încercarea de a potoli mulțimea. Totul a fost, însă, în zadar. Nimeni nu se aștepta ca acești oameni să formeze o mișcare în stare să dărâme un sistem. La un moment dat, din mulțime, cineva a strigat “Libertate!“. Atunci, începea să se scrie istoria. Timișorenii au oprit tramvaiele în centru, s-au încolonat și au pornit spre Catedrala scandând “Jos Ceaușescu!” În drum, ei au înlăturat toate simbolurile comuniste ce le-au ieșit în cale. Au început arestările, oamenii find duși în beciurile Miliției unde au fost anchetați și bătuți. Mulți dintre ei au fost apoi transferați la Penitenciarul Popa Șapcă. În acea noapte au fost făcute zeci de arestări. Orasul a inceput sa se liniștească de abia spre dimineața zilei de 17 Decembrie. Atunci se trăgeau primele focuri de armă și cădeau primii tineri răpuși de gloanțe. Timisoara avea să-și înfrângă frica și să deschidă una dintre cele mai sângeroase pagini din istoria recentă a României, plătind un tribut teribill în numele democrației, cu aproape 100 de morți șii sute de răniți.
După două zile în care armata, miliţia şi securitatea încearcă să reprime fără succes revolta, în 19 decembrie demonstranţii ocupă centrul Timişoarei, din zona Piaţa Operei. Cele mai multe întreprinderi din Timişoara îşi încetează activitatea, se organizează mitinguri de protest, se formulează revendicări. Pe străzile oraşului, militarii fraternizează cu revoluţionarii şi se scandează: „Armata e cu noi!”. La 20 decembrie 1989, demonstranţii din Timişoara se grupează în Frontul Democratic Român, avându-i în frunte pe Lorin Fortuna (preşedinte), Ioan Chiş (vicepreşedinte) şi Claudiu Iordache (secretar general), cu scopul de a organiza mişcarea de rezistenţă. Dimineaţa, zeci de coloane de muncitori din întreprinderile oraşului se îndreaptă spre Piaţa Operei. În jurul orei 11.00, generalul Ştefan Guşă ordonă retragerea tehnicii de luptă în cazărmi şi interzicerea folosirii armamentului din dotare. În jurul orei 13.00, coloanele de manifestanţi ajung în Piaţa Operei, iar militarii fraternizează cu ei. La ora 14.00, efectivele militare sunt retrase în cazărmi, iar autorităţile centrale şi locale nu-şi mai exercită autoritatea asupra oraşului.
Astfel, Timişoara devine primul oraş liber al României. La 20 decembrie 1989, este emis un Decret prezidenţial prin care se instituie starea de necesitate pe teritoriul judeţului Timiş, ca urmare a „gravei încălcări a ordinii publice prin acte teroriste, de vandalism şi de distrugere a unor bunuri obşteşti”. Comitetul municipal de partid anunţă organizarea unui mare miting în Piaţa Palatului, unde se spera ca Bucureştiul să condamne „acţiunile huliganice” de la Timişoara.
Lăcrimioara ZOTA
