6 septembrie 1950: ziua în care județul Maramureș a dispărut de pe harta administrativă - 8 ore în urmă
Sunteți invitați la hramul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” Chiuzbaia - 11 ore în urmă
Sportivii de la A.C.S. Athletic Tg. Lăpuș, pe podium la prima ediție a „Crosului de la Capătul Lumii” - 12 ore în urmă
„Povești cu rădăcini și pietre”: Îndrăgitul parodist și scriitor Lucian Perța își dezvăluie o pasiune aparte la Festivalul PRISPA de la Brașov - 13 ore în urmă
Alpha MMA Academy Baia Mare, locul I în clasamentul general pe cluburi la Cupa Expert Fight - 13 ore în urmă
„Crosul de la Capătul Lumii”, un vis devenit realitate la Băiuț - 14 ore în urmă
Loc de joacă modern pentru copiii de la Grădinița din Tăuții-Măgherăuș - 16 ore în urmă
Prima întâlnire cu marea, o amintire pentru o viață: 20 de copii din Târgu Lăpuș au ajuns pentru prima dată pe litoral - 18 ore în urmă
Tinerii din Vișeu de Sus au dus tradițiile maramureșene pe scena Festivalului PRISPA de la Brașov - 19 ore în urmă
Emil Boc împlinește astăzi 60 de ani - 20 de ore în urmă
15 ani de la operaționalizarea primelor echipaje SMURD Maramureș; Dr. Raed Arafat a fost prezent la ceremonie
Astăzi 19 ianuarie, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș s-au celebrat 15 ani de la operaționalizarea primelor echipaje S.M.U.R.D la nivelul județului.
Cu această ocazie deosebită, prezent a fost și secretar de stat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat și prim adjunctului inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, general de brigadă dr. ing. Constantin Florea.
„Totodată, i-am avut alături pe reprezentanții autorităților publice locale și județene, pe comandanții și șefii unităților și instituțiilor aparținând Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din județul nostru și din județele învecinate și pe toți partenerii și colaboratorii noștri, alături de care am reușit să aducem acest serviciu la nivelul la care este astăzi.
Evenimentul i-a avut în prim plan pe oamenii din fața și din spatele miilor de vieți salvate și a celor peste 100.000 de intervenții gestionate de-a lungul timpului de echipajele medicale din teren și de personalul aflat în spatele monitoarelor și a receptoarelor.
Evenimentul marcat azi a fost un prilej perfect pentru desfășurarea ceremonialului militar și religios de depunere a jurământului de credință față de țară a celor 20 de subofițeri, alsolvenți ai Școlii de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, încadrați recent în subunitățile noastre de intervenție. Un moment solemn și emoționant pentru acești tineri curajoși și ambițioși cât și pentru cei dragi lor, care i-au susținut în a-și urma calea. Prin angajamentul luat azi, vor servi patria cu devotament, loialitate și onoare, misiune în care le vom fi și noi aproape, dornici să continuăm împreună misiunea nobilă care ne-a fost încredințată”, transmite ISU Maramureș.
În cadrul galei aniversare SMURD au fost înmânate plachete și diplome de onoare, în semn de apreciere pentru medicii, paramedicii, asistenții și voluntarii SMURD, care își dedică timpul, cu profesionalism, efort și sacrificii, acestui serviciu, atât de important pentru comunitatea noastră.















