Share
Un bărbat din Asuaju de Sus a fost depistat în timp ce conducea sub influenţa alcoolului şi fără permis de conducere

Un bărbat din Asuaju de Sus a fost depistat în timp ce conducea sub influenţa alcoolului şi fără permis de conducere

Miercuri seara, în jurul orei 23.30, poliţiştii Secției 3 Poliţie Rurală Fărcașa au oprit pentru control un autoturism condus pe DC 91, pe raza comunei Asuaju de Sus.

Poliţiştii au identificat conducătorul auto ca fiind un tânăr de 33 de ani. În urma verificărilor, poliţiştii au constatat că acesta nu deţine permis de conducere, iar autoturismul pe care l-a condus avea I.T.P. şi R.C.A expirate.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Centrul de permanenţă medicală Fărcaşa, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere a  unui vehicul fără permis de conducere şi conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Publicat în:

Lasă un comentariu